Am mai scris de Ovidiu Dan. Jurist la bază, fost detectiv partcular, în care specialitate activează în cadrul unei entităţi profesionale internaţionale, al cărei obiect e cercetarea enigmistică. Unele dintre cercetările proprii, în cadrul statutului profesional, le-a valorificat personal, pe plan literar. E un scriitor înzestrat, care ar fi făcut o carieră literară meritorie de n-ar fi (fost) concentrat pe o specializare rară. Din păcate, cărţile de gen sunt, indisponibile sau greu disponibile. E.g.(între altele): Cu troika pe un bulevard în pantă – O părere despre moartea lui I. P. Culianu (2001); Dinspre pisc coboară negura: o părere despre moartea lui M.Preda (2020).
Acest text se referă, punctual, la romanul Ordinul Hora (2018). O analiză amplă a contextului evenimentelor din Transilvania – 1784-85. Cunoscute public ca Răscoala lui Hor(i/e)a, Cloşca şi Crisan. Istoricii au folosit şi termenul Război civil. Expert în orizontul societăţilor secrete şi discrete, precum Francmasoneria etc, coroborând datele cu referirile istoricilor (e.g. acad. Densuşianu, acad. Prodan)*), autorul rezumă, sintetic, cercetările. În formula literară a unor dialoguri încrucişate, între cercetători. Pe măsura avansării investigaţiilor.
Să mentionăm că bibliografia cărţii cuprinde în jurul a 40 de tituri (estimare).
Deşi vizibilă o anume literaturizare a cercetărilor (probabil la fel va fi fost procedura si în cazul cărţilor de gen, la care n-am avut acces), autorul precizează, repetat, că nu e istoric. Trebuie luat, deci, ca ceea ce este.
Rezultatul e un tablou cu largi extensii, în plan european. Nu doar al evenimentelor ca atare. Ci mai ales a semnificaţiilor acestora.
Să punctăm completul analiză/concluzii – de la ipotetice la plauzibile, până la certitudini punctuale.
Evenimentele au făcut, de-a lungul vremurilor, obiectul nenumăratelor versiuni, informaţii incerte, interpretări eronate, falsificate etc. în timp real. Uneori cu scopul confuzionărilor intenţionate. Şinu cred că doar până azi. Punctual, am vorbit de proletcultismul aşa numitului obsedant deceniu. E mai mult de atât. E vorba de istoria modificată de Stalin şi administrară, în România, de Mihail Roller. În toamna lui 1944, Armata Roşie a ocupat ţara la braţ cu diviziile Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan. Constituite din prizonieri români “reeducaţi”, încadrate cu ofiţeri şi politruci ai ocupantului. Însuşi numele uneia din divizii a fost o formulă politică de manipulare, de falsificare a istoriei. Dar, la prezentul evenimentelor, unii dintre ţărani nici nu-l cunoşteau pe Horia, unii răfăcători au acţionat în numele lui, agenţi infiltraţi (nu doar habsburgici!) s-au dat drept Horia. Dincolo de nucleul mişcării ca atare, un nor de confuzie, manipulare şi control.
Treptat, cercetarea se focalizează (Doamne, nu focusează!)cpe existenţa, reală, a unor proiecte de refacere a Daciei. Evident, politice. Ale lui Iosif II, Ecaterina II şi chiar unul prusac. Acesta – colatera, şi oarecum minor. Primele două fiind expresii politice divergente, dar între cei doi împăraţi au existat corespondenţe secrete. Extinse, temporat şi în cadrul diplomaţiei. Oficiale şi oficioase.
Astfel de proiecte nu s-au limitata la politica celor două imperii, destul vreme cu arii politice inteferente. Au existat, lasă autorul să se înţeleagă, şi proiecte francmasonice. Sau/şi ale altor organizaţii de gen.
Un punct cheie al romanului e istoria politicii economico-financiare a Ordinului Templier. Precum şi analiza încercărilor seculare de refacere a acestei politici. Cu accent pe Stricta Observanţă Templieră, ordin francmasonic. Cu numeroase ramificaţii în întreaga Europă. Nu vom cita multiplele loje, făcute şi refăcute, e o reţea vie, mobilă, uriaşă.
Ei şi principiul omogenităţii lingvistice, practicat de Ordinul Templier, reluat de lojile neotempliere se aplică direct proiectelor de refacere a Daciei, bazate pe aria lingvistică română. proiectul habburgic, conchide logic cercetarea, viza adăugarea principatelor la Transilvania, cel rusesc – simetric.
Autorul nu insistă explicit, dar de la Ecateria cea Mare încoace Imperiul rus a încercat cel puţin încorporarea Principatelor. Ca ea vedea o Dacie condusă de un cneaz rus. Cul o vedea, cât a văzut-o, Iosif al II-lea, cercetarea nu insistă adânc. Că Horea a fost numit, inclusiv pe simboluri francmasonice Rex Daciae, în textul cărţii se repetă de mai multe ori. Aşa a şi fost cunoscut, parţial, poate izolat, depinzând de nivel, în mişcarea tărănească ce se pregătea de război. Ecaterina, politiciană abilă, ar fi putut accepta ca formulă de aglutinare a proiectului ei, desigur ideea unui lider rus era de la Orlov în sus. Asupra atitudinii ei faţă de un lider român al acelei Dacii, autorul nu se referă insistent.
E important să subliniem că autorul repetă, din când în când (fără accente totuşi) că proiectul quasilocal al refacerii Daciei a fost abandonat. Din referirile autorului, ar reieşi că începând cu însuşi Iosif al II-lea. Al cărui interes major a fost, o spune repetat, cu fapte cercetate, autorul. Practic imediat după ratarea planului iniţial, al declanşării acţiunii la 1 mai 1785. Împăratulfu concentrat să-şi ascundă urmele.
Ce rezultă din cronologia, reflectată în carte, a cercetărilor, axată mai mult pe teme şi persoane, e o limpede evoluţie inegală, chiar pe alocuri contradictorie, a evenimentelor.
Un moment major al evenimentelor, ancheta, procesul, sentinţa şi execuţia martirilor, ocupă loc important în carte. Precum, evident, în cercetări. Proporţional cu istoria înşăşi. Ale cărei erori, în cazul istoricilor citaţi, autorul le demonstrează.
Esenţială şi vizibilă, misiunea lui Jankovitz, investit de împărat cu autoritate supremă, e ermetizarea întregului demers. Peste puterea guvernământului imperial al Transilvaniei.
Paranteză extracarte. Exemple de reflectare artistică a momentului istoric, Procesul Horia, de Alexandru Voitin (accesibil in anticariate pe net). Şi filmul lui Mircea Mureşan, Horea, pe scenariul lui Titus Popvici (1984), în care Radu Beligan face în Iancovich (grafie imdb) de efect. Un cuvânt în plus ar fi în afara cronicii. Adiata cronicarului e respectul faţă de carte. Iar cartea are aşa o densitate de informaţie, încât cere o selecţie atentă şi reprezentativă. Ar mai fi un singur amănunt în materie. Numele călăului e pomenit o singură dată în carte. Că acest nume rezonează în mintea cronicarului, iarăşi nu va fi menţionat.
Există în carte nu numai foarte multe informaţii despre univesrul societăţilor cum e francmasoreria, o mulţime de nume de loji, ci, cum marele public nu cunoaşte domeniul, ca să se poată urmări analiza, există multe imagini. De la mărci, sigilii etc la edificii de cult creştin. Luate din unghiuri expresive. Un raport inteligent între, de pildă, sigilii de loji şi frontoane de clădiri masonice, cu sublinierea celor două coloane, J şi B, explicare limpede
Aş exemplifica cu prima imagine. Un sigiliu. Loja sibiană Sfântul Andrei la cei trei nuferi solicita aprobarea de înfiinţare de la loja vieneză La Palmier, imediat superioară ierahic. Răspul fu sigiliul. În spaţiul dintre două cercuri concentrice e un text în latină, iar în mijloc, în interiorul unui poligon de forma crucii Sfântului Andrei e inserată o siluetă în aceeaşi poziţie în X, sub care 3 frunze de stejar, legare de un triunghi cu vârful în jos. Ce are stejarul cu nuferii care definesc loja? Societătile iniţiatice comunică secret prin simboluri. Ca să nu încarc u detalii, cercetătorii înţeleg mesajul Restaurarea Daciei prin Horia e o greşeală. Se va pedepsi prin fângerea pe roată.
Pe parcursul cărţii, naratorul, probabil reproducând reflecţiile celui care condusese cercetările, subliniază că un eveniment major de rupere a contextului social nu poate fi lămurit în toate iţele şi compară evenimentele cercetate cu cele de la 1989. Oricât ar fi de denă informaţa cărţii, oricât afrt a cere lectura ei amănunţită, comparaţia e sugestivă. Ne întrebăm, însă, dacă asta scuză erorile istoricilor…
Multiplicitatea, posbilă sau aparentă, în teren a personajului public Horia e explicabilă, dar… cercetarea amănunţită a exercitării misiunii secrete a contelui Iancovici (să grafiem odată, numele, în forma româneasca), vădeşte deţinera în detenţie a două perechi Horia – Cloşca. Subtiliate abilă, petru deruta oricui, mai ales a personalului, inclusiv al funcţioarilor judiciari. Cu scopul major, esenţial, al ermetizării întregului demers. Cercetătorii par să fi dovedit că, pentru acest scop, un număr de persoane participante (inclusiv mici slujbaşi si soldaţi) au dispărut fără urmă. Interesul împăratului fu respectat. Nu ştiu dacă există cercetări mai detaliate ca aceasta, în fond a autorului cărţii. oricum nu există în limitele accesibile pe net. Ergo, în timp istoric, unele adevăruri ies la lumină.
Despre Horia a circulat, chiar în epocă, zvonul că ar fi fost eliberat în secret şi ar fi ieşit din ţară. Autorul nu emite contraargumentul fudamental. Ar fi dinamitat ermetizarea, atât de laborioasă, a misiunii contelui trimis de împărat. Dar foloseşte o cale mai ocolită, demonstrând falsitatea zvonurilor. În fond asemena legende circulă inerent. De la Hitler la Ceauşescu. Dacă omitem legenda Măştii de Fier.
Cercetătorii s-au întrebat, pe bună dreptate, dece Crişan, care avea pregătire militară (făcuse parte, spune autorul, dintr- organzaţie militar-masonică a lui Draşcovici) a grăbit, în toamna lui 1984, războiul. Ar fi, cumva, vinovat de nerespectarea datei hotărâte, 1 mai 1785. Nu insist aici asupra concluziilor cercetării, cititorii trebuie stimulaţi să citească cartea. Deşi am spus ca nu e simplu. Cine e curios, se va descurca. Dar aici, notez propriul argument. Nerelevat de autor. O mişcare cu dată fixă peste deja mult timp, luni de zile, care-şi planifică uciderea, în paturile lor, a întregii nemeşimi, n-are şanse să nu fie descoperită. Ca dovadă, destule false acţiuni, pentru deruta horienilor, creînd confuzie (de fapt sporind-o) în timp ce duceau, Sub Rosa, tratative asigurătoare cu împăratul. Aluzii la acestea din urmă n-au apărut direct în carte, dar, citint-o, mi-am amintit că mai întâlnisem. Chiar la un scriitor român.
Acuma, acţiunea, aşa cum fusese plănuită iniţial, să admitem că între împărat şi Horia (pe care il primise în audienţă, cred că de 2 ori, ultima dată la 1prlie 1784) fusese o înţelegere secretă. Dacă, orin aburd, planul s-ar fi îndeplinit, Horia n-ar fi ştiu că e condamnat. Pentru a ermetiza orice întelegere,
Presupusul plan iniţial seamănă cu 3 evenimente istorice: masacrul a 30,000 de francezi care ocupau Sicilia, pe 30 martie 1282, a doua zi de Paşti (rămas în istorie ca vecerniile siciliene), Noaptea Sfântului Bartolomeu (23/24 august 1572). În al doilea caz, catolicii radicali (doinati atunci de ducii de Lorena), fiind separaţi de hughenoţi, s-au putut organiza, în cazul Transilvaniiei există dovezi, puse în evidenţă chiar în carte, ca nemeşii au aflat şi au şi reacţionat.
Vorbeam de interesul Ecaterinei cea Mare pentru faza timpurie a proiectului refacerii Daciei. Peste 26-27 de ani iau jumm’atea mare de Moldova (eu nu pot spune Basatabia), pe tradarea lui Manuc Bey. Se tot insistă de reformele contelui Kiseliov (franţuzit Kiseleff). Sunt reale şi principatele au făcut un pas în sus. Dar guvernatorul pregătea, astfel, încorporarea ambelor la Mama Rusia. La aproape jumătate de secol de la evenimentele care sunt subiectul cărţii.
Revin. Cine erau cei doi Horia arestati? Nicula Vasile e acel al cărui portret e conservat de istorie. Era cantor la biserica. De unde porecla. Vorbea fluent germana, a fost primit de împărat. Autorul cărţii afirmă are 4 indicii că acest Horia, ar fi fost fiul lui Iosif Rakoczy, coborâtor din linia princiară, care era pretendet la tron. De unde ideea Rex Daciae. Acest Horia a fost socotit liderul spiritual al mişcării. Celălalt arestat, Nicola Urs, zis Horia, cu părul scurt, era un luptător activ în scurta campanie. Nu insist asupra celor doi arestaţi cunoscuţi ca Cloşca. Oricum moartea, în închisoare, a lui Crisan, arestat mai târziu, rămâne, conform autorui, ambiguă.
Ordinul Hora, precizează autorul, a fost un ordin secret, înfiinţat de ruşi, posibil pentru a o lua înaintea lui Iosif al II-lea în evoluţia proiectelor refacerii Daciei. Idee comună, prin forţa lucrurilor, dar asupra căreia Ţarina şi Ȋmpăratul erau concurenţi. Ordinele iniţiatice, punctual lojile francmasonice, au existat şi în Rusia. Aici nu e locul raţionamentelor obiective, e vorba despre cartea lui Ovidiu Dan. Acesta spune că Ordinul ar fi avut la bază loja apuseana Fratres de cruce. Pe care autorul o analizează anterior dpdv al simbologiei (un cuvânt din protoromână, cunoscut şi larg citat, alături de unul in română). interesant, expresia e folosită rar şi abia spre sfârşitul cărţii. în nici unul dintre interviurile oferite de autor, pe care le-am urmărit, n-a fost întrebat asupra semnificaţiei titlului cărţii. singurul subţire punct de plecare e să-l citesc/citim conform limbajului simbologic, în care e expert.
În fine, autorul face referiri tranzitorii asupra a 3 mişcări majore: Iluminati, rozacrucianism şi Francmasonerie – ca background vag al evenimentelor cercetate.
Prima cronică a cărţii e semnată de Prof. Univ. Dr. Triana Vedinaş. E mult mai amănunţită decât cea de faţă, cu conexoiuni istorice. Un text profesionist. O recomand, prioritar faţă de aceasta. Care punctează mult mai puţine referiri directe la carte şi are, de fapt, doar rolul de a focaliza cititorii spre carte. Ca sursă.
primară.dar mai eceva.
Dar ai e ceva. Am regăsit, în carte, fragmente din cartea Dsale Părtaşi la egregoră. Din păcate, volumele punctuale despre egregore locale, nu-mi sunt accesibile.
Related Articles
No user responded in this post