POET, TOTODATĂ CRONICAR

Poeta Mihaela Meravei este inginer specializat în defectoscopie, absolvent al Universităţii Transilvania din Braşov. Locuieste în Constanţa. A debutat în 2012, cu volumul Viaţa pe verticală – Editura InfoRapArt. Apoi a publicat câte un volum în fiecare an: Simțuri elementare, Editura Metafora, 2013; Cu inima lipită de fereastră, Editura InfoRapArt, 2014; Duminica păpădiei, Editura Ex Ponto,  2015; Semantica Luminii, Editura Ex Ponto, 2016; Cinci degete, antologie de autor, Editura Ex Ponto, 2017; Anamneze poetice, Editura Rafet, august 2018. Ultimul titlu acoperă cronici literare

Simetrie în ce priveşte coautoratul: participă la mai multe volume colective. 4 numai în anul debutului, cel mai recent anul tocmai încheiat. Publică în numeroase reviste literare. Primeşte mai multe premii, cel mai important fiind premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară a anului 2017, acordat de Cenaclul Mihail Sadoveanu, Constanța.

N-am citit decât antologia de autor. Iar dintre volumele aflate la baza antologiei, doar Semantica luminii. Impresia de omogenitate structurală duce la 2 concluzii egal posibile. Fie poeta a făcut deliberat o selecţie cu acest scop sintetizator, fie omogenitatea celor 5 volume e, într-o anume măsură, intrinsecă. Personal înclin spre prima posibilitate.

Lirismul autoarei este, întâi de toate, confesiv. Şi reflexiv. Dar undeva, în spatele tabloului poetic, se întrevede o minte organizată. Iată dece am început raportul de lectură cu date biografice. Am citit destulă poezie scrisă de autori de formaţie inginerească. Dimensiunea lirică a căror product e evidentă. La câte unul arhitectura poetică nu e lipsită nici de nuanţe onirice. Bine distribuite. Discursul liric al Mihaelei Meravei e mai degrabă cerebral decât senzorial. Spre binele poeziei Dsale. De altfel, această impresie e confirmată, înca din prima frază, de prefaţatorul antologiei (Dumitru Dunăreanu): Mihaela Meravei este o poetă riguroasă şi neliniştită în acelaşi timp, care-şi prelucrează versul, căutând cu obstinaţie “cuvântul ce exprimă adevărul”. Înainte de a intra pe teritoriul conţinutului, să nu omit a preciza că e na din cele mai exacte prefeţe. Cu valoare de… cronică de întâminare.

Antologia explicitează volumele din care sunt selectate poemele inserate. Din volumul de debut, Viaţa pe verticală, sunt prezente 23. Cel care dă titlul volumului fiind plasat ultimul. Ca o concluzie sui generis. Notabile poemele dedicate mamei, fiului, părintelui. Ca datorie de conştiinţă. Remrcabile găselniţe lexicale: transhumanţa sentimentelor, fraţi de pâine şi sare, timpul bumerang, ecoiubire, montex şi demontez emoţii… dar, poate inevitabil la debut, şi o anume doză de balast.

Din Simţuri elementare sunt preluate 27 de iteme. Aceeaşii formulă, selecţia se îcheie cu poemul ce dă titlul volumului sursă. Care afirmă programatic rostul inerent al fondului senzorial în construcţia propriei poezii. Poate şi deoarece acest fond nu e foarte vizibil. Emoţionantă imaginea aripei pentru amândoi, conjugată imediat cu cea a Evei virgine ca însăşi lumina. Elemente calde, pregătite de alt poem dedicaţie. După mamă, părinte, fiu, e, în acest al doilea volum rândul soţului. Din care nu pot să nu extrag:

Nu înţelegeam cum poate rezista lemnul

ros de sare sub biciul apei îmi spuneai că dacă e bine îmbrăcat în

baiţul iubirii stropit cu uleiuri esenţiale

extrase din rădăcinile sentimentelor

nu se poate să nu învingă timpul.

Altă găselniţă cu parfum de perifrază, vis fără de moarte şi iubire fără bătrâneţe, totlu mai bun decât conţinutul. De fapt un simptom care nu se reduce la poemul cu care e ilustrat. Vezi, la întâmplare, cerul meu din colosseum.

Al treilea volum, Cu inima lipită de fereastră, contribuie cu 30 de poeme. Schimbând regula jocului. Cel reprezentativ e cules primul. Până la naşterea primului cuvânt nu e tocmai o ars poetica, dar e, cel puţin, o privire interioară focalizată pe mecanica propriei poezii. Imaginea celor două aripi – una de la tine stânga din inima mea -, inventată în volumul anterior, e unul din elementele punctuale care susţin ideea de antologie auctorială. Plus o imagine, poate nu preluată dar identică cu na dintr-un film american: … un Husky părăsit la minus cincizeci de grade celsius.

Poate că Lucan Blaga, înaintea altor a care au cultivat mitul meşterului manole, ar fi citit cu păcere diafanul poem Aripile Anei:

culorile sufletului meu

îţi poartă numele

gândurile îmi sunt smerite

ca aripile Anei

desenează pe cupola timpului

chip de ctitor când

somnul mi-l zideşti cu ochii

forma trupului

mi se unduieşte de dorul arcuşului

şi pietrele-mi cântă

precum mierlele

curcubeu.

Aceeaşi regulă schimbată, cu poemul purtător de titlu al volumului – Duminica păpădiei – plasat primul. Un soi de autoportret vedem în poemul îmbătrânire: cred că am albit / oibind / scriind / fiind / poezie.

Icar avea aripi de ceară. Ceea ce i-a fost fatal. La Mihaela Meravei, Icar are aripi de hârtie, iar de ceară sunt gratile. Poetul poate zbura, fără a se mira, cu aripile de hârtie. Dece? Deoarece când iubeşte – scrie. În acest timp, dumnezeu împărtăşeşte păsări. Păsări care se roagă. Într-un loc cunoscut de poet. 40 de poeme. În care prezenţa lu dumnezeu e mai mare decât celelalte.

În fine, din ultimul volum, Semantica luminii, avem 32 de poeme. Singuru din a cărui selecţie lipseşte un poem omonim. Dar selecţia începe cu o invenţie lexicală tipică poetei: tainiţă de lumină. Esenţa volumului este chiar poemul semantică:

Tu eşti Lumină, eu sunt Om

Cât de adâncă e această cale

Când din lut doar tu mă transformi

În rază de soare.

Şi iată că antologia nu se termină fără un poem major. Mâinile pietrarului. Singura dedicaţie dincolo de familie. Lui Constantin Brâncuşi.

În fine, un capitol de aprecieri critice.

Două vorbe despre cartea de cronici. Anamneze poetice. Editura Rafet, 2018. 18 recenzii ale unor volume de poezie. Ale unor poeţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi. O adevărată hartă de gen a ţării. Toate pubilicate în reviste literare. Cu aceeaşi diversitate geoculturală. Cele mai multe în revista Urmuz, condusă de poetul Florin Dochia, corifeul literar al Câmpinei. Dar membru al Filialei Bucureşti poezie. Evident, cronica volumului acestuia,  Cântece pentru Inanna, e publicată în revista Argeş. O rezonantă firească. Cea mai consistentă cronică la volumul cel mai consistent. Al poetului celui mai remarcabil dintre cei recenzaţi. Altă revistă unde sunt publicate aproape la fel de multe cronii este Plumb. De importantă tradiţie.

Ca recenzent, poeta e la fel ca-n poezie. Mai mult analitică decât senzitivă. Cu o capacitate antrenată de a sesiza esenţa volumelor de poezie de care dă seamă.