Cu Liziera (2020), Andrei Gazsi revine la Limes. După Cu alte cuvinte (2017). Poetul Mircea Petean, creatorul editurii Limes, are un fler personal de a descoperi şi promova poeţi originali. Acest al doilea volum datorat editurii Limes e girat de poetul, eseistul si tradcătorul Ioan Milea. Andrei Gazsi are un fel al lui, prietenos, de a se adresa direct cititorului. Aici o face prin două texte între care e montat conţinutul poetic: Balconul suspendat e nori (în loc de bun găsit) şi Profesorul e desen, taurul şi lupii (în loc de rămas bun).
Primul poem, Îngerul botezat, dă titlul primului capitol. Care amână definirea lizierei, noţiunea definitorie a volumului.
Al doilea, Atelierul singurătăţii, e o meditaţie lirică în care stilul personal se accentuează. Poemul omonim, conchide:
Zâmbetul tău sfinţit pe pământ mă poartă şi azi
Când sufli în trompeta îngerilor de la fereastra singurătăţii.
Capitolul cel mai lung, Corabia mea zburătoare, sedimentează, sintetizează şi concentrează mesajul autorului. El reuşeşte să poetizeze cele mai diverse tablouri, care-i prilejuesc reflcţii. Singurătatea face prima incizie fără anestezie este una din cele mai impresionanate metafore întâlnite. Singurătatea se insinuează ca concept definitoriu al universului compozit. După Liziera morţii, vine imediat Liziera singurătăţii.
O nuanţă personală găsim în poemul Câinele meu cel negru, dedicat lui Mircea Muthu. Peste câteva pagini ajungemşi la inevitabila Lizieră dintre alb şi negru. Unde, în lipsa mirilor, dansează astrele care pier în alt cer.
Totuşi titlul cel mai adânc, de efect vibrant, are tonul unei cugetări profund ardeleneşti: Mereu va fi cumva.
Bunul meu Marţi e următorul capitol.
Priveşte lumina din întruneric, mă îndemna Marţi.
Cine a făcut această lume, îşi întreabă Marţi umbra.
Aflat într-un punct atentiv, fără răspunsuri, Marţi, pentru mai multă siguranţă îşi agăţă umbra de gard: mai lasă-mă dracului în pace.
Nu uităm de Lizieră. Liziera pădurii. Vei părăsi oraşul prn gară. Cu trenul e mai comod, mi-a zis Marţi.
E cel mai scurt capitol, dar cel mai concentrat în folosirea simbolului Marţi. Care se poartă precum un personaj al lumii păduratice.
În fine, ultimul capitol este concluziv: Nu altfel
Poemele adunate aici au aer e povestire. Unele sunt lungi (Discuţii inutile, Dragonul cu aripi), altele telegrafice (Emoţie).
Acesta din urmă are explozie:
Ce este singurătatea?
Muribundul, în aşteptarea
Ploilor de peste drum:
Nu ştiu, în cemratoriu
E încă foc.
Cu Liziera (2020), Andrei Gazsi revine la Limes. După Cu alte cuvinte (2017). Poetul Mircea Petean, creatorul editurii Limes, are un fler personal de a descoperi şi promova poeţi originali. Acest al doilea volum datorat editurii Limes e girat de poetul, eseistul si tradcătorul Ioan Milea. Andrei Gazsi are un fel al lui, prietenos, de a se adresa direct cititorului. Aici o face prin două texte între care e montat conţinutul poetic: Balconul suspendat e nori (în loc de bun găsit) şi Profesorul e desen, taurul şi lupii (în loc de rămas bun).
Primul poem, Îngerul botezat, dă titlul primului capitol. Care amână definirea lizierei, noţiunea definitorie a volumului.
Al doilea, Atelierul singurătăţii, e o meditaţie lirică în care stilul personal se accentuează. Poemul omonim, conchide:
Zâmbetul tău sfinţit pe pământ mă poartă şi azi
Când sufli în trompeta îngerilor de la fereastra singurătăţii.
Capitolul cel mai lung, Corabia mea zburătoare, sedimentează, sintetizează şi concentrează mesajul autorului. El reuşeşte să poetizeze cele mai diverse tablouri, care-i prilejuesc reflcţii. Singurătatea face prima incizie fără anestezie este una din cele mai impresionanate metafore întâlnite. Singurătatea se insinuează ca concept definitoriu al universului compozit. După Liziera morţii, vine imediat Liziera singurătăţii.
O nuanţă personală găsim în poemul Câinele meu cel negru, dedicat lui Mircea Muthu. Peste câteva pagini ajungemşi la inevitabila Lizieră dintre alb şi negru. Unde, în lipsa mirilor, dansează astrele care pier în alt cer.
Totuşi titlul cel mai adânc, de efect vibrant, are tonul unei cugetări profund ardeleneşti: Mereu va fi cumva.
Bunul meu Marţi e următorul capitol.
Priveşte lumina din întruneric, mă îndemna Marţi.
Cine a făcut această lume, îşi întreabă Marţi umbra.
Aflat într-un punct atentiv, fără răspunsuri, Marţi, pentru mai multă siguranţă îşi agăţă umbra de gard: mai lasă-mă dracului în pace.
Nu uităm de Lizieră. Liziera pădurii. Vei părăsi oraşul prn gară. Cu trenul e mai comod, mi-a zis Marţi.
E cel mai scurt capitol, dar cel mai concentrat în folosirea simbolului Marţi. Care se poartă precum un personaj al lumii păduratice.
În fine, ultimul capitol este concluziv: Nu altfel
Poemele adunate aici au aer e povestire. Unele sunt lungi (Discuţii inutile, Dragonul cu aripi), altele telegrafice (Emoţie).
Acesta din urmă are explozie:
Ce este singurătatea?
Muribundul, în aşteptarea
Ploilor de peste drum:
Nu ştiu, în cemratoriu
E încă foc.
Andrei Gazsi s-a impus de la primele volume ca un poet autentic. Volumul de faţă e cel mai realizat.
Andrei Gazsi s-a impus de la primele volume ca un poet autentic. Volumul de faţă e cel mai realizat.
Related Articles
No user responded in this post