VISUL RECUPERATOR

S-au adunat ani de zile de când stiva de cărti stratificate pe noptieră nu scade. Har cerului, nu toate sunt obiect al angajamentului de a da seamă de lectura lor. După 2 romane excelente, oferite de 2 scriitori de esenţială afinitate, îmi permit o pauză, înainte de a aborda volume de poezie ale căror autori mă creditează cu o anume capacitate analitică şi se aşteaptă s-o cheltuiesc în beneficiul opurilor lor. Care aşteaptă, dece n-aş admite, demultişor.

Această pauză e mai puţin un exerciţiu de memorie pe termen lung, cât o încercare de a valorifica această memorie într-un joc de-a cronica. Cu detaşarea impusă de evidenţa că acum n-aş mai citi cartea repectivă. Căci acum literatura pentru copii e cu totul altfel.

Păstrasem cartea până în ultimii ani. Habar n-am cum se face că n-o mai am. Am uitat şi titlul, şi autorul. Provine din epoca în care, afară de Jules Verne, nici nu aveai la dispoziţie decât cărţi ruseşti. Cu rarissime excepţii. Cu ce a fost asta deosebită? La vârsta lecturii nu-mi dădeam seama. Fac diferenţa acum. Dar cum, că doar chiar de-o mai avea, nu m-as apuca s-o recitesc. Ei, bine, experienţa readucerii virtuale pe ecranul memoriei fu rezultatul unei nopţi de insomnie. Generată de nişte dureri. Ceea ce nu se mai întâmplase demult. Ce va fi declanşat conexiunea cu un strat de mare adâncime al memoriei? O lectură din ziua de dinaintea nopţii de insomnie. Prefaţa unei cărti care aştepta, cuminte, momentul lecturii. Autorul – un biofizician congener. Escoperit pe cărările internautice cu ceva vreme în urmă. Stabilit cu mulţi ani în urmă, undeva în Europa. Unde a devenit, din neurobiofizician teoretic neurofarmacolog. În acea zi reflectasem, sub imperiul lecturii, la ce cred, ca outsider cu oarece educaţie ştiinţifică, a fi rolul eurobiofizicii în complexul pe care medicul Adrian Restian îl numea, cu ani în urmă, brain sciences.

Habar n-am de onirologie. Noţiuni ultragenerale. Intuitiv am descoperit că visurile la limita unor episoade de somn sănătos sunt una, iar cele din somnul fragmentat, agitat, care populează o atare noapte de insomnie pe fondul durerilor sunt alta. Fără a se apropia de coşmar. E, bine, când fui nevoit să accept insomnia m-am trezit ca şi cum tocmai recitisem acea carte. De a cărei relativă singularizare devenii fix atunci conştient.

Ştim că visul operează în ultimele momente ale unui episod de somn. Dacă reuşeşti să adormi imediat, uiti tot. Câteva zeci de secunde, când, alteori, mai eşti conştient de scenariul oniric, îti propui să-l foloseşti ca materie primă în proză. Ddar, de cele mai multe ori, dimineaţa s-a destrămat. Cum azi durerile persistă, memoria neobişnuitei paralecturi persistă şi ea. Toate consideraţiile de mau sus avură rolul de a mă ajuta să fixex exerciţiul oniro-mnemonic. Conţinutul cărţii, adică.

Pe copertă erau 2 figuri. Un negru (nu ma va determina nimeni sa folosesc pasareasca corect politica) şi un adolescent. Cu trăsături de şmecheraş. Personajul negru e numeşte Peps. E luptător de circ. S-ar zice vedeta circului. Şi, evident, favoritul publicului. Rivalul lui e nu numai alb. Dar mai ales anglo-saxon. Îl cheamă Clement Hull. La un moment dat Peps exlamă: Hull este huligan! Lichea! Am uitat datarea cărţii. Dar aici e o manipulare grosolană. Căci împrumută unei lumi de dinainte de guvernul Kerenski mentalitatea răzoiului rece. Sigur că în copilărie n-aveam cum să-mi dau seama. Ţineam şi eu, ca cititor, cu negrul. Dar acesta e personaj secundar. Folosit pentru a culege sentimentele cititorilor cărora cartea se adresează. În anii 50. Eroul capitolului e şmeccheraşul. Care e băştinaş. Singur pe lume, fără ca autorul, care nu scrie pentru critici, ci pentru copii, să motiveze statutul social al personajului. În cheamă Artiom, e cunoscut cu diminutivul Artiomka. E cizmar independent. Şi, ca orice băiat, se-nvârte în jurul circului. Ne aflăm în Odesa. Poate cel mai pitoresc oraş ukrainean. La vârsta primei lecturi habar n-aveam de asemenea subtlităţi. Îl socoteam rusesc şi gata.

Dar cine-i personajul cel mai atrăgător în toate circurile din lume? Balerina, ar răspunde Minulescu. De care nu auzisem atunci. În mintea cizmarului adolescent e acrobată. Şi aici vine momentul cel mai delicat al naraţiunii. Leasia, căci aşa o cheamă, ar fi putut fi privită ca punctul de atracţie al întregii populaţii masculine a Odesei. Mai ales segmentul tânăr. Dar nu, Artiomka se simte singurul admirator. De-or mai fi şi alţii, nu-i vede. Îl vezioscilând între timiditate şi îndrăzneală. Fata se comportă statuar. Nu dă semn că-l bagă în seamă. Aici autorul se revanşează parţial pentru manipularea ieftină a neverosimilei uri unanime faţă de luptătorul anglosaxon. Cititorul, aflat la vârsta eroului, sau mai joasă, privea, la vremea aia, fetele, c personaje e basm. Ignorând orice puseu erotic. Sigur, azi nicci un puşti n-ar mai citi aşa ceva. Dacă în general puştii ar citi. Artiomka îşi propune să-şi exprime admiraţia printr-un dar. Unul princiar.  Percehe de încălţări pentru balet. Deşi ştie că e acrobată. Şi nu-l duce capul să vrea să-i facă decât din brocart auriu. Bate toată Odessa pe la toţi negustorii. Care-l privesc miraţi. N-au auzot niciodată aşa ceva. Şi aşa începe aventuroasa călătorie a lui Artiomka. Acesta ajunge în Caucaz, unde o localnică i se adresează cu bicio. Despre care află că însemnă băiat. Se îmbolnăveşte, iar în spital află de la nişte călugări că brocartul după care aleargă l-ar putea găsi la negustori e materiale bisericeşti. Ba ajunge şi prizonier într-o tabără de militari albi. Timpul trece, ne aflăm in războiul civil. Ce să înţeleagă un cititor copil din România anilor 50 de războiul civil din Rusia anilor 20? El doar vede că albii sunt înfăţişaţi schimonosiţi. Şi speră ca eroul să scape cu viaţă.

În peregrinarile sale, Artomka ajunge iar în Odessa. Trecuseră câţiva ani. circul nave acum să mai fie acolo. Dar băiatul pare să se mire. Strânge l piept încălţările din brocart bisericesc. Cu mintea de azi, călătoria lui capătă o dimnesiune iniţiatică. Pe care, desigur, autorul n-o intenţiona. Na peste alta, na din cele mai frumoase poveşti întâlnite. Frumuseţea ei o datorez unei dureroase nopţi e insomnie, dar mai ales subconştientizării proceselor biomoleculare pe care lectura prefeţei unei cărţi cât se poate mai promiţătoare.    

O a doua parte relatează experienţa unei fete bolnave de tuberculoză, aflată într-un sanatoriu montan. La fel dde emoţională. În fine, a treia şi ultima parte, intitulată Steluţa, se petrece pe vremea primelor cincinale. Într-o şcoală tehnică e pe lângă o fabrică de utilaj agricol. E vorba de combine. Reperul ccel mai frecvent, numărat cu zecile la o combină, e numit steluţă. Simbolic. Se fabrică la strung, intr-un semifabricat turnat. Un strungar de înaltă ccalificare poate produce până la 10 piese într-un schimb. Elevii încep cu 6-7. Între 2 echipe se decclaşează o întrecere. Ideea de bază a economiei socialiste. Liderii celor 2 echipe sunt diferiţi. Pavel Sâciov, AKA Paşa e metodic. Execută operaţiile după tehnologie. Rivala lui, Tanya AKA Taia, e spontană. Combinând operaţiile, se accidentează. Băiatul o vizitează la spital, apoi acasă. Se înţeleg. Punând la olaltă calităţile fiecăruia, ajung la 12 piese pe schimb. E răspunsul omului sovietic la cererea unui colhoznic ccare vizitase uzina. Tovarăşi, vă rog, daţi-ne o combină din plan şi alta din inimă. O poveste sovietică. Bine scrisă, dar departe de cea a condurilor dde bricart bisericesc. Dar, dacă era să-mi amintesc cartea, mi-am amintit-o integral. Pivestea acestui vis recperator o dedic, cui altuia, biofizicianului.