L-am cunoscut pe Radu Ţuculescu în ziua de 23 septembrie 1973. Eram ultumele serii care faceau instructajul militar, sub froma şvolii miltare de ofiţeri de rezervă, în formatul de atunci. Coborâsem obosiţi cei 8 din compartimentul acceleratului Bucureşti nord – Radna, într-o dimineaă plumburie. Curtea unităţii militare locale era plina de civili speriaţi si tăcuţi.
Deodată liniştea fu spartă de o voce sonoră, în registru grav, cu un debit verbal de jurnalist care comenta meciuri la rad. Afară de voce se imprimă un faciesc cu personalitate, cu un craniu ras şi mustăcioară subţire. Se detaşa net. Avui surpiză sa nimeresc în acelaşi pluton. Aflai că- cheamă Radu Ţuculescu. Ca să zic şu ey ceva, îngăimai întrebarea banală aspra legăturii cu numele pictorului. Npot, răspunde sec omul. După dezgheţul converaţiei, el avea să precizezeze exact relaţia.
Unitatea cuprindea două bataioane. Infanterie şi tancuri şi auto. Despre al doilea nu va fi vorba aici. Bataluionl de infanterie avea o strcutiră inegală: o majoritate de ingineri agronoici şi medici veterinari pe de o parte, plus abolvenţi a ceea ce acum se numeşte IEFS si în număr egal cei care putau preda numai la ceea ce atuni se numea şcoală elementară. Trec peste porclele cu care ultimii se gratulau. Ȋn această mare de cunoare kaki xistau câţiva minoritar punctuali. Că eram singurul fizician e total nesemnificativ, R.Ţ. Era, atunci, urnalist. De radio, dar amănutele se vor detlia mai târziu.
De ce acel acccelerat de noapte de depusese în gara Radna? Simplu. Cele după localităţi de pe malurile Mureşului sunt şi azi un model în mic al Budei colinare, care împreună cu pesta plană formează pentru întreaga lume Budapesta, Capitala Ungrariei. Dar nici asta nu contează.
Reglementar, puteam pirimi sâmbăţa dupămasă învoiri în orăşel. Ptea, însă la bunăvoinţa ofiţrului de serviciu. Un singur elev, Prieten altfel cu Radu Ţuculescu, virgiiu Badin, profeos de fraanceză, Care locuia la Ghioroc, lângă Arad, primea săptămânal permisie cu ieşre din garnizoană .
Altfel armata curgea lin. Instrucţie de front, instrucţie de câmp, pe dealurile încojurătoare… Radu Ţuculescu, mereu actic, îl concinsese e un coleg, profesor de engleză, să ne predea kecţii, de care beneficia întreg plutolul. Au fost primele noţiuni elementare de engleză pe care l-am primit în acele 6 luni.
În sala de studiu invididual a plutonului, 2 elevi scriau mereu scrisori. Aţi chicit, el şi cu mine, restul jucau zaruri şi table,
Interesante erau şi acele învoiru săptămânale. Radu nu e adevarat ca despre morţi umai de bine, tabloul trebue să fie realist), Radu se cam pilea. Eu funţionam ca bodyguarda, aveam de grijă să-l aduc la cazarmă şii să evit contrlul. Tot interesant era că unitatea era apropiată de o zonă viticolă. Strategia şi tactica, pe care le învăăm, ne dădea sluţia. La iniţiativa lui Radu, luam la ieşirea din unitate şi gamela (750 ml), plecam cu cântec şi dispăream în curte gospodarului radeam iute o cană şi depozitam totul în gameă, pentru orele de după masa de prânz. Vă veţi intreba dece lutonul defila fără ofiţer. Simplu. Orele de câmp consumai aceeaşi dimineată, iar radu, meşter mare, îi convinsese pe coloneii graşi să nu mai coboare, să ăstepte plutonul.
Despre aele 6 luni de armată, doar un singur amănunt. Es formase un pluton de activişi de partid Pe care-l poreclisem “plutonul de mitrailere”. Dec: No iue pa tatcu cunoştea câţiva, proveniţi din Cluj. Cu unul m-am întânit, întâmplător, în 68, la intoarcerea din Deltă.
Despre relaţia dintre eroul nostru şi muzică, mai la vale.
Un momentt despre porecle. Instinctul îmi şoptise demult, demult, sămi inventz singur porecle. Cine te cunoaşte mai bne decât tu însuţi? Decisesem ca în cee 6 uni săraspund la poecla de “Taticu”. Nu mă întrebaţi de unde. De fapt, într-o ocazie i-am autid pe Radu vrbind cu prietenul să Bradin, fără să stie ca-I aud: No, unte pă tăticu, bucureştean tipic, Superficial şi ş mecher. Bine, asta am savă servesc. Era după doar primele zile armată. Mai târziu ne-am împrietenit irevesribil.
Bun trecu şi armata. Ȋn toamna lui 75, după ce în aceeaşi vară participasem la o excustie plecând din Câmpulung (trec sub tăcere părăsirea traseului, împreuna cu 3 prieteni, pentru a mărşăalui 2 zile spre Piatra Cariului, ca neavâd legătruă cu suboectu), ne adunăserăm la o petrecere la una din clegele dn acea excursie. Radu fiind la mine, îl invitati. Ei bine, Cred că şiţi biine, fusese vedeta petrecerii. Fin observator, cucerise adunarea povestinc cu vervă toate momentele chisnovatice pe care le observase în acele 6 lunil platate cu hoor în spinarea elevului
tăticu. Ȋl crezură, deşi nimic nu se potivea din ceea ce ştiau despre mine. Verva lui cucerise. Acasă, seara târziu, ne amuzaserăm. Ăstta era Radi. Refuz să cred că vă surprinde. Am garaţia de a cunoaşte o persoană care cunoaşte toate aceste amănunte.
În cele 6 luni Rad7u scrsese de zor lte pagini. Evident, nimeni nu le citise. Dar, pănă la debutul în volum, îmi telefona, din când în când: Tăticu cumpără cutare revistă. Toate trasnilvăne. Ȋi publicau schiţe după acele scrieri.
Veni şi debutul. “Portocale şi cascadori” editura dacia, 1978. Primul capitolcurindea însemnări în genul celor de mai sus, sub titlul “Trec zile”, relevând experienţa celo6 6 luni sar valorificând simultan titlul unui film iogoslav de epocă. Să mai spun că acel capito imi era dedicat? Nu e cazul. Volumul este eteroclit şi impresionant. Ce nu vreau să omit e că, prin acel volum, aflasem în premieră despre Isak Babel. Ca mult mai târziu să citesc o nuvelă de ficţiune a lui, da, Radu Cosaşu care-l implica pe genialul scriitor evreu rus. Am notificat amănuntul doar ca element istoric. Mult mai târziu mi-am stabilit afinitatea în proză. Textul ultrascurt. Nu e cazul să-I citez pe ceial ti 4, aici povestim despre Radu.
Ȋn 1981, cu prilejul unei treceri prin Bucureşti (aici i-a fost aproape mereu baza), lam inviat la ceea ce fusese cenaclul Joc secund. Al doilea său volum, Grădina suspendată, apăruse de curând. Un colrg a citit una din piesele din acel volum. Toţi au fost impresionaţi. Nu vă poate mira.
Odată cu dezvoltarea exponenţială a lumii, potecile însele ale internetului, s îngustează. E un fenomen obiectiv. Aştept de azi dimineaţă (e ora 15 pe fusul meu) un reply urgent la un e-mail enis de la Paris la ora locală 8. Exemplele se pot multiplica, adr, iarăsi nu use asta e vorbă . E doar contextul real in ziua de 31.07.2025. primăvara lui 2026 căilede comunicare se vor îngusta şi mai mult. Despre Radu Ţuculescu ştim că a făcut liceul de muzică, apoi conservatorul Gheorghe Dima din Cluj, Personalitate dinamică, în studenţie a făzut pantomimă, iar odată, foarte demult, a dramatizat, cu acordul consulatului columbian, p proză a demiurgului din Macondo. A scris mai multe piese de teatru nepoblicate. E dramaturg, poseda germana ca a doua limbă şi a tradus şi publicat poeţi elveţieni de limbă germană. Pe doi am avut sansa să-şi întâlnesc.
Primul lui roman, Vânzătorul de aripi, Editua Dacia, 1982, fu urat de altele. Personal, m-a impreionat cel mai mul Degetele lui Marsias ibidem 1985. Ȋn perioada (2003-2009) în xare am ucrar pro bono pentru portalul culural LiterNet.ro am fost redactor de carte la versiunea online a romanului. Ceilalţi 2 scriitori publicaţi în acea peroadă nu contează. Lista cărtţilor publicaree pe Wikipedia, rorul meu e să subliniez remarcabila diversitate a scisului său. Inclusv publicidită, inc;usiv literatură pentru copii, inclsiv minituri de proză, apoi proză scurtă, inclusiv jurnal. Mai cunoaşte ti o atare diversitate dinamică?
Ȋn 2005 ş-a început noua serie de romane, cu Poveştile mameibătrâne (Cartea Românească, 2006). Ultimul roman, care nu apare in Wikipedia, a fost Gudrun, 2025. De remarcat tripticul poliţis finalizat cu Crima de pe podul Garibaldi = 2022
Ce-ar mai fi de spus? În romanul Mierla neagră – (C.R. 2015 am recunoscut, in lectură, un important personaj public al acelui an. Tăticu, dacă te-ai prins, taci din gură!). Romanele din noua serie conţin nume şi fapte recongnoscibile, idem reacţia. Pentru atari situaţii pe blogul personal am folosit sintagma cititorul neozeelandez. Care, presupunănd prib absurd, că ar citit ar lua ficţiunea drept realiatate. Bine, asta e banal.
Radu Ţuculescu a fost tradus în numeroase limbi (vezi Wiki) iar în romanale din ultima serie a ficţionalizat elemente biografice reale. Nu dau amănunte.
Un proiect iniţiat şi realizat s-a numit Ars maris (ultima ediţie 2013, la Reghin). Eu doar îl semnalez, despre acest proiect va scrie nepotul lui de soră, Kitty Aszalos.
Cam atât despre Radu Ţuculescu. Am încercat să concentrez. Sper să fiu scuzat de cititori dacă m-am întins prea mult.
No Responses