Marin Preda e unul din cei mai impotanți scriitori români, dar consider biografia lui cunoscutӑ. Subiectul textului este ultimul sӑu roman, Cel mai iubit dintre pӑmânteni, 1980 și peste puțin timp suprinzӑtoarea și încӑ neelucidata moarte a scriiorului, în camera sa din palatul Mogoșoaia.
Este cunoscut c a personajul Victor Petrini, eroul romanului este construit pe baza scriitorului atunci nu prea cunoscut, Ion Deziteriu Sîrbu, nӑscut în Petrila, o suburbie a Petroșanilo, fost miner apoi abslovent de filosofie și apropiat al lui Lucian Blaga. Biografia scriitorului are paralele cu personajul. I.D. Sîrbu, cunoscut între apropiați ca Gary Sîrbu a fost arestat și apoi condamnat pentru omisiune de denunț, apoi, dupӑ elierarea din închisoare, autor al multor romane, dintre care citӑm Adio, Europa! (poate cel mai important), Lupul și catedrala, De ce plânge mama și altele. Prima oarӑ am întâlit semnӑtura lui pe piesa Arca bunei speranțe, la un teatru bucureștean. Criticul Daniel Cristea-Enache a publicat o parte a tezei sale de doctorat, cu titlul De la Petrila la Petrini. În ultimii ani a fost secretar literar la Teatrul național din Craiova.
În 2004 am avut privilegiul sӑ lansez, la Petrila, în organizarea lui Ion (Noni) Barbu, grafician la un ziar bucureștean, dar cu o casӑ în Localitate, o ediție online a romanului Adio, Europa! În prezen ta doamnei Elisabeta Sirbu, soția scriitorului, iar a doua zi, un grup de apropiați, împreunӑ cu soția scriitorului, am fӑcut un pelerinaj ca cala meorialӑ I.D. Sîrbu din localitate.
Din pӑcate Ion Dezideriu Sîrbu este prea puțin cunoscut în țarӑ.
Ciudat și poate nedrept destin. I. D. Sîrbu s-a stins în septembrie 1989…
28 septembrie 2026
Categories:
No Responses