Pentru ultima postare a anului, am ales publicarea listei titlurilor sub care textele au apărut pe blog după cea mai recentă, să dea forţele naturii sa fie ultima distrugere a blogului.
03.02.12 – Come back. Început cu 2 sau 3 ani înainte, blogul a fost distrus de câteva ori. Din diferite motive, imputabile oricui afară de Ella, webdesigneriţa care mi-a sugerat întemeierea lui şi mi-l administrează cu generozitate. În următoarea perioadă am reinserat câteva din textele pierdute, pe care le mai aveam.
04.02.14 – Lansarea aşteptată. Reiterarea textului scris la lansarea, pe 27.11.11 a primelor 2 volume din seria postumă de autor Hana Luana Fratu. Cronica celor 2 volume, publicată de Liviu Antonesei, în primul număr din 2012 al revistei ieşene Timpul, intitulată Duios, trecea Ozana înspumată.
05.02.12 – Despre unele aspecte ale sinergiei faptelor. Text republicat, inserat apoi în volumul Guerillă în câmpul cu maci, Editura Tracus Arte, Buc., 2012, care va fi lansat la târgul de carte Gaudeamus, la sfârşit de noiembrie.
07.02.12 – Agora, ca dare se seamă. Comentariu la prezentul respectiv.
10.02.12 – Despre ateism. Microeseu republicat din zona distrusă, necesar a fi reluat cândva şi dezvoltat, ca temă perenă.
11.02.12 – Cahfea cu dedicaţiune. Datorie ad hoc.
13.02.12 – Fotografia ca metaforă. Poem pe marginea unei fotografii pierdute.
20.02.12 – De-aş avea o pipă fabuloasă. Parodie după Brumaru.
25.02.12 – Imago Mundi la Cărtureşti. Reportaj la lansarea DVD omonim.
06.03.12 – 6 martie. Remember.
14.03.12 – Rememeber ARS MARIS V. Reportaj republicat.
19.03.12 – Alte două parodii după Brumaru.
27.03.12 – In nomine sancti. Poem.
02.04.12 – Nu patogenii, ci sistemul imunologic. Eseu pe teme la zi
08.04.12 – Micul Prinţ şi esenţa vieţii. Text scris de Dana Ştefan
15.04.12 – Pelerinaj în Ţara Sfântă. Jurnal de călătorie republicat. Va fi inserat în volumul De la parcul papagalilor la grădina Geţimani, ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2012, lansat la târgul de carte Gaudeamus.
22.04.12 – Meditaţie. Pe marginea unei fotografii.
25.04.12 – Revoluţia garoafelor. Memento din perspectivă imposibilă la prezentul evenimentului.
30.04.12 – Algebră electorală.
06.05.12 – Resortul cu dublă funcţie. Pelerinaj la o Canossă.
14.05.12 – Câteva curiozităţi din lumea animalelor. Text republicat, metafore ecologice.
20.05.12 – (Schiţă pentru) o scurtă istorie a fotbalului românesc.
24.05.12 – Poveste. Text republicat. Va fi inserat în vol. Guerillă…
28.05.12 – Salut o aniversare. 2 ani de cronici ale dnei Andrea Hedeş
04.06.12 – Dare de seamă pe 3 zile. Relatări de la lansări de cărţi.
06.06.12 – Istoria galactică Asimoviană. Text republicat.
13.06.12 – Cristi, Piaţa şi salonul. Rememeber Cristi Paţurcă.
17.06.12 – Despre randamentul dialogului. Text replublicat.
21.06.12 – Rememeber MHS
25.06.12 – Mai bine… comentariu politic la zi
28.06.12 – O analiză a zilei de 27 iunie. Idem.
09.07.12 – 9 zile dintr-un an. Jurnal neerlandez.
16.07.12 – Ceea ce pare a nu se fi întrebat nimeni. Analiză politică în contextul suspendării.
19.07.12 – Topul Elenelor malefice.
23.07.12 – Ecce homo. Schiţă de portret politic.
30.07.12 – Analiza de luni 30.
07.08.12 – Lectura matinală a ziarelor. Momente olimpice.
09.08.12 – Un model de înţelegere. Continuarea analizei.
25.10.12 – Semnificaţii corelate ale zilei de 25 octombrie.
13.12.12 – Câte ceva despre sincronizare la nivel planetar.
21.12.12 – Câte ceva despre OMG.
20.01.13 – Perechi calendaristice. Polemici cordiale cu unele curente la zi.
23.01.13 – Zece ani. De când Gigi Becali a preluat Steaua. Analiză.
20.02.13 – Dece e România altfel? Exerciţiu de lectură. A unei controversate cărţi de Lucian Boia.
29.07.13 – Vremuri interesante. Pamflet.
01.08.13 – Celentano, fegato sano.
12.08.13 – Dublă comemorare după un fost şi viitor derby. Mică polemică cu un jurnalist de sport.
19.08.13 – Ioana ultimului capitol. In memoriam, la 4 ani de la dispariţie.
06.09.13 – Reflexii pe marginea unuui articol din NY Times. Excurs istoric prilejuit de un meci cu Ungaria.
13.09.13 – A doua vacanţă – Ultima cu întreg clanul familial, la sfântu Gheirghe Deltă.
17.09.13 – După nuntă. A Larucăi, în pustietatea actuală a staţiunii litorale Venus. La hotelul… Afrodita.
23.09.13 – Sincronizări intersectate. Text omonim republicat.
28.09.13 – Extensibilitatea legilor fizice. Preluarea pe blog a unei contribuţii la volumul NOI. Fizicieni şi timpul regăsit, Ed. Ars Docendi, Buc, 2012.
03.10.13 – Aşa am devenit huligan. Rememorare perifrastică a participării la Facebook.
07.10.13 – Să nu ucizi? Polemică în numele ştiinţei cu curentele la modă.
09.10.13 – Nuri transilvani. Microrpoză.
15.10.13 – Bunicul. Evocare.
17.10.13 – Bunicul II. Continuare.
21.10.13 – Basarab. Portretul lui Basarab Nicolescu
24.10.13 – Trei iezi. Microproză evocatoare.
28.10.13 – Câte ceva despre gazele de şist.
31.10.13 – Casa de lângă lac. Cronica filmului.
04.11.13 – Jubileul ICF. Eveniment.
07.11.13 – O săptămână de vacanţă. Dar o vacanţă petrecută în 2011, la Moeciu de Sus. Text republicat.
11.11.13 – Despre logica denunţului. Cronica unei cărţi de Radu Cosaşu, în cinstea aniversării sale, pe 30 octombrie.
14.11.13 – Nu este totul pierdut (leapşa de sărbători). Republicarea unui text pierdut în ianuarie 2012, cu ultima distrugere a blogului.
18.11.13 – Lecturi cinematografice. Despre ecranizări după Jane Austen.
21.11.13 – Ziua cea mai tristă. Text republicat, despre o bibliotecă distrusă.
25.11.13 – Ecologie vs ecologism. Încercare de a diferenţia noţiunile.
28.11.13 – Ninsoare de aprilie. Proză.
05.12.13 – Încă o parodie după Brumaru.
09.12.13 – Câte ceva despre sisteme constituţionale.
12.12.13 – Câte ceva despre ecologia ideilor SciFi. Sinteză.
15.12.13 – Celălalt focar. Comemorarea Hanei Luana Fratu. Text republicat.
19.12.13 – Surâsul ciorului tutelar. Proză dedicată Hanei Luana Fratu.
20.12.13 – Memento mori. Text scris în august 2010 de Hana Luana Fratu.
23.12.13 – Moş Crăciun şi cei 7 ani de acasă. Proză. Din volumul Trompetistul care semăna cu Melchiade, Ed. Limes, Cluj, 2010.
02.01.14 – Se poate, oare, totuşi, lupta eficace? Zeii înşoşi, ai lui Asimov, ca martori ai unui credo implicit.
06.01.14 – O sferă perfectă. Cronica filmului Le concert, al lui Radu Mihăileanu.
09.01.14 – Crucea, ca record Guiness. Crucea de pe Caraiman.
13.01.14 – Balet şi rugby. Microeseu republicat.
28.02.14 – Un serial monumental. După Maestrul şi Margareta, 2005, rusesc.
26.03.14 – Câte ceva despre Independenţa României. Corectarea unor erori istoriografice.
28.03.14 – Cum poate fi cineva persan? Avancronica unui derby, publicată în aprilie 1995, de Cotidianul.
09.04.14 – După douăzeci de ani. Cronica filmului Le Toubib.
16.04.14 – Cercetări care demolează clişee sedimentate. Sinteză a articolelor publicate de Magazin istoric despre adevărul ascuns al comerţului cu sclavi negri.
26.04.14 – Vacanţa lui Virgil. Proză, inserată în volumele Guerillă… şi NOI. Fizicieni şi timpul regăsit.
05.05.14 – Soluţia? Natura dublă a spaţiului Facebook. Consideraţii polemice asupra libertăţilor naturale de expresie în respectiva reţea de socializare.
10.05.14 – Recording. Proză. Apărută în volumele Trompetistul… şi Guerillă…
12.05.14 – Jubileu binecuvântat – Raport de misiune. Despre sărbătorirea a 50 de ani de la absolvirea liceului.
15.05.14 – Reeditarea ca înnobilare. Cronica volumului Pivniţa. Romanul unui bloc în 10 secvenţe horror, de Radu Ţuculescu.
19.05.14 – Pe marginea unui articol. Care restabileşte adevărul istoric ascuns de istoriografia imperiului roşu.
22.06.14 – Premianţii Nobel spun lucruri trăznite. Dar, vai, abia acum realizăm că o spunea cu bătaie lungă… furnizând muniţie propagandei băsesciene.
26.05.14 – După 3 evenimente. Europarlamentarele şi fotbalul.
29.05.14 – Câte ceva despre trădare. A liberalilor.
09.06.14 – Întâlnire anuală Fizică70. A fost pe 30 mai.
16.06.14. In memoriam Pista. Fie odihnt cel care a fost Balasz Pista.
19.06.14 – Regalitatea spaniolă. Ce ar trebui să nu se uite.
26.06.14 – Câte ceva despre periculozitatea reacţiei primare.
30.06.14 – Resorturi ale unor tendinţe în fotbal. Pe fondul turneului final al CM din Brazilia.
10.07.14 – Imediat după dezastru. Semifinala prăbuşirii Braziliei.
14.07.14 – Jamais deux sans trois. După finală.
21.07.14 – Ce sunt convingerile? Polemică inevitabilă.
28.07.14 – Preludiu. Proză.
04.08.14 – După douăzeci de ani (articol reluat)
13.08.14 – Aniversări în august.
02.09.14 – Dinu Patriciu. In memoriam.
08.09.14 – Câte ceva despre cutremure.
13.09.14 – Pe urmele cavalerilor ioaniţi (I). Vacanţă în Rhodos.
16.09.14 – Idem (II).
22.09.14 – Radu Cosaşu
29.09.14 – Despre Aventurieri. Reluarea cronicii filmului omonim
06.10.14 – Speranţa schimbării. I. Candidaţii.
13.10.14 – Idem. II. Istoria.
20.10.14 – Idem. III. Odiseea.
28.10.14 – Idem. IV. Portretul.
03.11.14 – Idem. V. Analiza.
10.11.14 – Idem. VI. Cacealmaua.
17.11.14 – Idem. VII. Revanşa.
24.11.14 – Scrisoare deschisă.
01.12.14 – În trecerea timpului.
08.12.14 – Câteva amendamente. La o postare eronată a unui prieten.
15.12.14 – Copita în şiştarul plin. Şantajul Ministerului Apărării asupra echipei de fotbal desprinse în 1998, pe baza unei decizii a ÎCCJ
22.12.14 – Dedicaţie subiectivă.
Related Articles
No user responded in this post