Primesc de la o veche prietenă, cercetător ca formaţie, un material din cele care circulă pe net. Conţinutul, fără explicitare, pare a fi oarecum încadrat în nutriţionism. Ba e citat şi Menci. Cine e Menci? Profesorul Mencinicopschi, fostul director al fostului Institut de Cercetări Alimentare, acum deţinut în urma circului judiciar cunscut ca dosarul telepatia. Formula prescurtată datează din anii în care avea o rubrică de nutriţie pe un post TV. Ei, şi mă pune drakku să replic cu o singură frază: nocivitatea cuptorului cu microunde e o tâmpenie. Primesc replica la replică, citată fiind experienţa florilor care se usucă şi mor udate cu apă încălzită la microunde şi răcită. Iau exemplul ca atare, dar observ precaritatea experimentului: s-au gândit, oare, experiemntatorii, să vadă ce se întâmplă cu florile udate cu apă încălzită prin oricare alte mijloace şi răcită? Căci presupuneam că efectul ucigaş ar trebui să nu depindă, în mintea mea, de modalitatea de încălzire a apei. Ducând gândul mai departe cu un pas, poate că e timpul pentru abordarea unui subiect controversat din seria OMG (http://oldrimsix.info/cate-ceva-despre-omg/), tehnologia freaking (http://oldrimsix.info/cate-ceva-despre-gazele-de-sist/), ori tendinţe la modă (http://oldrimsix.info/cate-ceva-despre-raw-vegane-in-context-general/). Va veni, nu foarte curând, şi vremea de a aborda moda antilactate. Toate aceste subiecte au ceva comun. Dar identificarea explicitantă a acestor factori comuni nu e obiectul analizei de faţă. Îi va veni vremea si acestei explicitări. Inch’allah. Voi explicita doar factorul comun subiectiv: subiectele date fiind controversate, a avea pretenţia de a le diagnostica univoc ar fi nu numai prezumpţios, ar fi mai ales contraproductiv. Ne-am coborî la nivelul individului gregar generic, care afişează – şi se şi conduce după – concluzii nu se ştie de unde venite. Şi mai ales în interesul cui. Ca să pigmentăm cu o demiglumă precizarea poziţiei generale în materii(le date), cineva ar fi dator să revalorifice atitudinea diematică, după regretabila ei abandnare de către Dl Pleşu. Ne vom limita la a aduna argumente. Aşa cum am făcut-o în articolele citate.
Întâi de toate, să amintim (sau chiar să lămurim) ideea sistemelor de încălzire cu microunde. Apa e o substanţă unică în univers. Asta o afirmă, fără a o şi înţelege pe deplin, nu puţine dintre materialele anti microunde, care circulă în mediul internautic. Prin ce e unică? Printr-un amănunt minor, dar esenţial. Comportarea paradoxală în intervalul 0 – 40C. Cum paradoxală? Cea mai mare parte a substanţelor, elementare sau compuse chimic au 3 stări de agregare. Sau faze, în termeni fizici. Solidă, lichidă şi gazoasă. Dece cea mai mare parte şi nu toate? Pentru că, de exemplu, unele din uleiuri (acizi graşi dpdv chimic) nu apucă să fiarbă, temperatura de fierbere fiind deasupra celei de descompunere moleculară. Densitatea scade odată cu creşterea temperaturii. Cu salturi la tranziţiile de fază. Faza lichidă e mai puţin densă decât cea solidă, cea gazoasă mult mai puţin densă decât cea lichidă. Singura excepţie nu numai constatată, ci chiar posibilă, e apa. Densitatea ei maximă e la 40C. Deasupra, apa se comportă ca toate substanţele, idem în starea solidă, sub 00C. Dar în intervalul dat densitatea creşte, paradoxal, cu temperatura. Explicaţia ţine de structurile supramoleculare, generate de legăturile de hidrogen. E o problemă de chimie fizică. Nu vom divaga înşirând consecinţele acestui paradox în plan biologic. Nici în plan meteorologic. Fapt e că apa solidificată, gheaţă pe numele ei curent, mai uşoară ca apa lichidă într-un interval care excede cu puţin pe cel precizat, pluteşte pe apă. Pe lacuri, pe râuri. Cu atât mai abitir cu căt e mai frig.
Bun. Şi ce are paradoxul apei cu microundele? Molecula de apă are forma unui unghi obtuz. Cu oxigenul în vârf. Orbitalii moleculari, reprezentaţi de legăturile chimice cu hidrogenul (cu cei 2 protoni, nuclee de hidrogeni de fapt), sunt distanţati unghiular cu 1050 sexazecimale. Prin urmare, centrul spaţial al sarcinilor electrice negative se află în oxigenul din vârf, iar al celor pozitive la mijlocul distanţei dintre cei doi hidrogeni. Molecula de apă este, deci, dpdv electric, ceea ce se cheamă un dipol. Un echivalent, adică, în plan electric, al acului busolei în plan magnetic. Deci se va orienta în câmp electric exterior. Dacă acest câmp exterior e oscilant, molcula de apă oscilează şi ea spaţial. Iar dacă frecvenţa câmpului e egală cu frecvenţa proprie de osclaţie a moleculei de apă, atunci transferul de energie de la câmp la apă e maxim. Ceea ce se cheamă rezonanţă. Asta se întâmplă în cuptorul cu microunde. Care generează trenuri de unde electromagnetice, mai dese sau mai rare, pe măsura relgajului într-o scară a temperaturii. Evident, numai componenta electrica a câmpului acţionează. Astfel apa conţinută în alimentele supuse câmpului absoarbe energie la rezonanţă de la câmp, încălzindu-se şi încălzind alimentele. Vesela care le conţine se încălzeşte, la rândul ei, în contact cu alimentele, dar mult mai puţin decât la oricare alt sistem de încălzire de din afară spre înăuntru.
Avantajele sistemului sunt evidente, dar prea puţine dintre materialele referitoare insistă asupra lor. Economicitatea în primul rând. Mai ales în condiţiile în care încălzirea atmosferei ca urmare a intensificării producerii şi consumului global de energie devin sesizabile şi chiar critice. Desigur, economica de energie e nesemnificativă, dar merge în sensul pozitiv. Apoi distrugerea antioxidanţilor naturali, în particular a vitaminelor, e mai puţin accentuată decât la procesarea termică convenţională. Să nu uităm că optimu în materie de prezervarea atioxidanţilor naturali îl atinge procesarea la aburi. Modularea acestor avantaje, precum si al posibilelor dezavantaje, realizată prin rolul rational al cuptorului cu microunde într-o bucătărie standard. Asta după ce vom discuta dezavantajele clamate de adversarii sistemului. Căci acesta e nucleul articolului.
O constatare general: parcurgând o serie de material referitoare la tehnologia microundelor, unele mai echilibrate, majoritatea denunţătoare, un cititor cu educaţie ştiinţifică poate cinstata nivelul ştiinţific superficial al abordării. Însuşi profesorul Mencinicopschi, altfel un specialist de elită în probleme de nutriţie, se declara adersar al folosirii tehnologiei microundelor. Dar asta în contxtul în care Dsa înclină accentuat în favoarea alimentaţiei vegetariene. Împotriva caavem nimic, în afara preferinţelor pentru echilibru şi cnstatarea validării, în timp, a modului de hrănire echilibrat. Bazat mai ales pe faptul că specia homo sapiens sapiens e omnivore. Precum majoritatea speciilor mai avansate genetic. Totodată, în măsura, totuşi modestă, în care am avut ocazia de a urmări opiniile nutriţioniste ale Dlui professor, am constatat un raport deloc echilibrat ître afirmaţii şi argumente. Iar argumentele, câte le-am întâlnit, nu exagerau în nivel şi conţnut ştiinţific.
Cel puţin un specialist de profil nu s-a implicat în problem ştiinţifice pe care poate nu le stăpânea. Ceea ce e o expreie a bunului simţ. Dar am întâlnit o serie de material, nupuţine nesemnate, de-a lungul şi de-a latul spaţiului web, care mimează utilizarea unor noţiuni ştiinţifice după ureche. De pildă e acuzată frecarea moleculelor de apă de componentele structurale ale alimentelor. Da şi nu. E adevărat că oscilând continuu, cu frecvenţa de rezonanţă, moleculele de apă din alimente interactionează cu întreaga arhitectură moleculară ambientală. Dar asta e mecanismul de difuzare a caldurii, nimic nociv aici. În plus, caldura se propagă în masa alimentelor tot prin interact iune biomoleculară şî daca se folosesc orice surse de încălzire.
E acuzat un alt fenomen: florile udate cu apă răcită după ce va fi fost încălzită la microunde se usucă şi mor. Poate, rezonabil e să nu conteşti automat un presupus fapt raportat public. Dar presupusele experimente sunt performate greşit. Correct ar fi fost să se folosească apă încălzităprin toate metodele, apoi răcită şîcu ea să se ude florile. Călugărul Gregor Mendel a experimentat cu peste 16 mii de plante de mazăre pentru a trage concluziile sintetizate în legile transmiterii caracterelor. Legi confirmate ulterior de genetică. Sigur că nu putem pretinde cuiva care e tentat să creadă în curentul anti microunde să cunoască şi să aplice metodele ştiinţifice. Cei care raportează asemenea fenimene cel puţin vor fi încercat. Dar câtă vreme presupusele experienţe nu dic la concluza că numai modul de încălzire a apei cu tehnologia microundelor ucide florile, plantele în general, rezonabil e săprivim cu reserve circulaţia rezultatelor acestor experienţe. Din ceea ce acvabiologia (ramură a biofizicii, care chiar a functionat în România în anii 90) a stability, e de presupus că mai degrabă efectul asupra plantelor ar fi acelaşi, indiferent de modul de încălzire a apei, înainte de a fi răcită şi folosită. La ce ne referim? Teoria biostructurii, elaborate în anii 60 de academicianul Eugen Macovschi, a rămas oarecum controversată, sau cel puţin izolată, marginalizată. Şi în ştiinţă există confruntări între curente şi ar fi nefiresc să nu existe. Biostructura, a cărei realitate a rămas încă neidentificată fizic în mod lipsit de echivoc, după circa jumătate de secol, ar fi confirmată, în mediul apei, de experimente performate de regretatul profesor (şi scriitor) Ion Mânzatu. Concluziile căruia au fost, însă, contrazise de regretatea noastră colegă Laura Ţugulea, pe când activa în departamentul de biofizică al Facultăţii de Fizică. Contrazise, nu negate. Dacă existenţa biostructurii în apă nu e demontrată experimental, ea rămâne posibilă. Biografia fizicii, respective sa biofizicii, va lămuri lucrurile. Dar ce e evident e că, structura unică a apei, determinate, în stare lichidă, de arhitectura legăturilor de hidorgen, e sensibilăla variaţia temperaturii. Această arhitectură are, cu necessitate, ceea ce se numeşte o energie de legătură. Variabilă, depinzând, de la caz la caz, de formele adoptate la un moment dat. Dar oricum definite. De la o limită în sus, oricum sub temeratura de fierbere la o presiune atmisferică data, legăturile de hidorgen se rup si apa seamă năcu oricare alt lichid. Aşadar, indifferent dacă structurie moleculare ale apei au valenţe biologice sau nu, ele se distrug prin ridicarea temperaturii peste limita definită, indiferent de modul de încălzire. Ceea ce ne face să presupunem că uciderea plantelor cu aba destrcurată, biostructurată sau nu, are loc indifferent de modu de încălzire. Deci microundele ar fi exonerate de acuzaţie.
Ne amintim de apa vie şi apa moartă din basme. Imaginarul colectiv ar putea exprima o realitate biofizică.
Una dintre multele diferenţe dintre regnuri e că, daca o fi adevărat ce se întâmplă cu plantele determinate să absoarbă “apă moartă”, atunci cu omul şi chiar cu unee animale e pe dos. Căci trăim într-un ocean de bacterii. aflate într-un foarte larg spectru de relaţii cu specia noastră. De la cele simbiotice la cele patogene. Chiar dacă numai 3% dintre speciile de bacterii sunt patogene. Iar contaminarea apei menajere cu bacterii, care pot fi patogene, depinde de sursă. Apa freaticăe aproape necontaminată. La fel apele curgătoare în amonte sre izvoare. Apa de la robinet este, sau ar trebui să fie decontaminate tehnologic. Dar în urmă cu una-două generaţii medicina publică recomanda, în perioadele epidemic, să nu se consume decât apă fiartă şi răcită. Pentru a o steriliza şi a frâna, până la blocaj, propagarea bolilor. Pe atunci nu se ştia de structurile apei, deşi era cunoscută atât geometria molecule, cât şi legăturile de hydrogen. Iar această praxă profilactică n-a afectat funcţionarea organismelor umane.
Dar dincolo de asta, omul a învăţat să proceseze termic alimentele. La temeraturi de la 1000C în sus. Structurile apei conţinută în alimente se distrug prin procesare, cee ace nu împietează asupra funcţionării normale a organismelor. Iar dacă biostructura există, atunci organismal e capabil s-o creeze. Iar dacă, aşa cum am argumentat că e de presupus, că, uciderea plantelor cu procedura precizată mai sus, nu depinde de modul de încălzire, atunci argumentul exemplelor de gen împotriva microundelor scade sensibil în gretate.
Se mai clamează nocivitatea radiaţiei câmpului inductor asupra operatorilor. Argumentul e valid. Dar ponderea efectului e minoră, dacă nu neglijabilă. Dece? Păi generatorul de camp nu emite radiaţia electromagnetică în toate direcţiile, ci doar de la un perete la altul. Că fascicului radiaţiei nu e perfect colimat, adică paralel, e adevarat. Dar fracţia care iese din cuptor (sticla capacului e transparentă pentru zona micoundelor) e minoră. Şi oricum bucătarul nu şade lipit de uşa cuptorului. În fine, generatorul nu porneşte dacă uşa nu e închisă, deci introducerea accidental a unei mâini în czmpul inductor e exclusă.
Cât despre efectul biologic al radiaţiilor electromagnetice, semnalele de ultraînaltă frecvenţă de input şi output la telefoanele mobile reprezintă un nive de risc real.
Dar dece microunde? Frecvenţă proprie a molecule de apă e în acest domeniu. Microundele au frecvenţă mai mică decât infraroşiile şi mai mare decât undele radio.
La eventuale alte capete de acuzaţie împotriva tehnologiei în discuţie, exprimate prin comentarii pe blog, se poate încerca a se răspunde punctual.
În fine, să observăm ca nimeni nu foerbe ciorba la microunde. Acest agregat are, practic, un rol auxiliar. Alimentele, preparate cu ajutorul altor surse termice (aragaz, cuptor electric, vesela de presiune, agregate de gătit sub aburi şi care se ţin la figider, dacă nu sunt consumate în întregime imediat, se pot încălzi câteva minute la o temeratură moderată, potrivită consumului. Se mai poate folosi şi pentru decongelarea alimentelor congelate, deşi metoda standard, sub curent de apă, e mai uzuală. Ua peste alta, deşi a cuptoarul cu microunde face deja parte din echipamentul usual al unei bucătării standard, eventualul risc al folosirii lui e cu farte mult sub nivelul riscului utilizării frigiderlui. Fără cuptorul cu microunde o bucătărie poate funcţiona, el fiind, cum spuneam, un auxiliar, dar fără frigider nu.
Tehnologia microundelor nu se reduce la micul cuptor din bucătărie. E folosită şi industrial, la controlul termic al echipamentelor care lucrează cu mase de reacţie conţinând un mare procent de apă. Din raţiuni de economicitate. De exemplu în biotehnologie, cu precădere la reactoarele de biosinteză. Cel mai ponderal argument împotriva nocivităţii microundelor e punctual, dar relevant: un fost coleg, de facultate şi de serviciu, în cercetare, biofizician ca formaţie, a avut ca subiect al tezei de doctorat tocmai controlul termic al reactoarelor de biosinteză cu echipamente bazate pe microunde. Şi ar trebui săfie limpede chiar pentru profani că microorganismele puse să lucreze în beneficiul sănătăţii umane sunt mult mai delicate decât ceaiul.
Related Articles
No user responded in this post