Chimistul francez Eugène Turpin, care inventase, în 1884, explozivul numit Melinită a pretins că se recunoştea în personajul Thomas Roch, eroul romanului Ȋn faţa steagului, de Jules Verne, apărut în 1896. Mai întâi în foileton, apoi în volum, în acelaşi an. I-a acuzat în justiţie pe editorul Hetzel şi pe scriitor însuşi pentru defăimare. Apărat de avocatul Raymond Poincaré, instanţa l-a exonerat pe Jules Verne de acuzaţie.
Acesta din urmă avea să facă o importantă carieră politică. De mai multe ori prim ministru, iar între 1913-1920 a fost preşedintele Franţei.
Am folosit acest episod juridic într-un capitol din volumul Chirurgie temporală – Editura neuma, 2023.
Cât despre acuza chimistului francez, scriitorul ar fi mărturisit, într-o scrisoare către fratele său Paul Verne că, într-adevăt, personajul Thomas Roch ar fi fost inspirat din chimistul francez. Totuşi, rămâne posibil, dată fiind invenţia personajului literar ca sursa acestuia să fi fost mai extinsă. Se poate merge până la suedezul Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi întemeietorul fundaţiei şi premiului care-I poartă numele. Eugène Turpin a fost acuzat de trădare, prin oferirea de informaţii militare secrete unei puteri străine. După un stagiu la închisoare a fost exonerat şi eliberat.
Raymond Poincaré avea să fie ulterior încă odată în problemele juridice ale operei verniene, dar de această dată acuzaţii aveau să fie Michael Verne, fiul scriitorului şi Louis-Jules Hetzel, fiul editorului Călătoriilor extraordinare. Acesta preluase editura.
Negustorul Jaquel Semo, din Rusciuc (acum Ruse, în Bulgaria) a acuzat editura şi pe Michael Verne că prin personajul eponim al romanului Pilotul de pe Dunăre, apărută postum (1909) şi revizuită de fiul scriitorului, i-ar fi produs un prejudiciu. A început prin a se adresa editorului, care i-a referit scrisoarea lui Michael Verne. Răspunsul acestuia, pe puncte, demonstra falsitatea acuzei.de fapt numele negustorului nu apare decât în primul tiraj al romanului. Ulterior el este schimbat cu un nume turcesc cu acelaşi numade litere, deea ce nu punea probleme de culegere, fiind necesară înlocuirea unui singur rând. Împricinatl a insistat şi în 1910 a deschis proces la Tribunal. Apărătorii au fost aceiaşi ca în procesul declanşat de Turpin, Droz şi Poincaré. Pledoaria acestuia di urmă s-a bazat pe scrisoarea lui Michael Verne. Sentinţa, în defavoarea reclamantului, a fost comunicată pe 9 ianuarie 1912, de avocatul Roger Giry, în numele instanţei. Să observăm că la acea dată Raymond Poincaré era deja implicat în probleme guvernamentale. În anul următor avea să devină Preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze.
O primă versiune a romanului fusese scrisă de Jules Verne încă din 1880, sub titlul Frumoasa dunăre galbenă, perifrază a numelui celebrului vals al lui Johann Strauss fiul. Romanul, abandonat o vreme, a beneficiat de cel puţin încă 3 versiuni, fiind în final oferit editurii de Michael Verne, după o ultimă revizuire.
Istoria acestui roman, care avea să fie publicat postum şi a incidentului juridic aferent, a fost descrisă în amănunt de regretatul Ion Hobana în lucrarea Jules Verne în România, Editura Fudaţiei Culturale Române şi reluată în Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui jules Verne de acelaşi autor = 1979.
În 2005, cu prilejul centenarului decesului lui Jules Verne, am participat la un simpozion unde Ion Hobana a prezentat un referat pe marginea romanelor verniene legate de România, iar istoricul Lucian Boia a urmărit un punctaj definitoriu al portretului scriitorului. https://agenda.liternet.ro/articol/1630/Radu-Ilarion-Munteanu/Cu-Lucian-Boia-si-Ion-Hobana-in-lumea-lui-Jules-Verne.html
