CRONICA UNOR TURNIRE POETICE

Filiala Bucureşti Poezie  a Uniunii scritorior e deosebit de activă (în curând va aparea cea de-a treia antologie). A participat la traditionalul proiect al Uniunii, turnirul de poezie. Cele mai recente ediţii s-au desfăşurat Între 4 şi 9 septembrie 2018 la Alexabdroupolis (Grecia) şi la Alicante (Spania), pe 30 septembrie 2019.

Horia Gârbea, preşedintele filialei, a făcut parte din echipa acesteia la cele 2 ediţii ale Turnirului. La primul a primit Premiul publicului, pentru ciclul Pisica din Kavala. Editura Neuma s-a aplecat asupra acestor tradiţionale evenimente poetice, publicând volumul cu utitlul de mai sus. Care cuprinde contribuţiile autorului la ambele turnire. Cel de al doiea grupaj se intitulează Costa Blanca.

Strctura poemelor din primul grupaj – care dă şi titlul volumului – nu e inedită. Dar parcă mai accentuată decât in alte volume de poezii marca Horia Gârbea. Poemele sale au personaje în sens propriu. Mai mult, discursul celor mai multe e narativ. Că, totuşi, nu e proză, nu e nevoie de demonstrat. Dar foloseşte cu abilitate elemente împrumutate din proză. Iată, poetul povesteşte, iar figurile despre care povesteşte sunt în bună măsură personaje. Pitoreşti. Spaţiul grec e plin de cârciumari. Ioan, Vasile (cu al cărui chip îi apare eului poetic povestitor însuşi Poseidon), Valamakis… iar în tavernele cărora grecii vorbesc repede între ei, preocupaţi de valuta care tot creşte şi n-au avut timp să fi auzit de Ovidiu. Care asculta, tăcut, cu spatele la mare, larma negustorilor greci. Eminescu nu doar că stă invers, cu faţa la mare, dar are şi insolenţade-al ignora pe Ovidiu.

Poetul alege just, preferându-l pe Epaminonda lui Pelopida şi omitând să pomenească cele doă fiice ale eroului teban – Leucra şi Mantineea. Nu pentru a evita să facă abuz de nume mítice. Ci deoarece toţi cretanii sunt mincinoşi.

Oricât de plină de pitoresc, lumea grecească nu-i ajunge poetului. El aminteşte cititoruluică-i oferise, nu de foarte mult, poeme cu înger. De care lumea extinstă, e la fel de plină precum cea egeeană de cârciumari depozitari de mituri. Ba cumva şi mai plină.

Deloc neobişnuit, poezia lui Gârbea se adresează cititorului… citit. Am dat deja exemple. Dar farmecul i-l aduc inserţiile aluzive. Într-un singur poem se adună referiri glumeţe la personajele homerice, adagiul fericit cel ca Ulise, pomenirea invers ironică la oraşul turnirului poetic (utopie  comunicaţiilor), pentru a sfârşi cu schiţa tremurătoare de tablou egeean în briza arşiţei apusului:

Şi noi am fost în Arcadia

Îşi spun

Miroase fabulos a brânză de capră

Şi Orfeu cânta

În toate tavernele. 

La capitolul valorificarea referinţelor culturale, aici poetul se depăşeşte pe sine.

Dar aluziile culturale nu sunt de ajuns. Cititorul trebuie provocat. Îi împrumută sinelui său poetic vârsta de 10 ani, la care el, poetul ar fi putut vedea un film de care 4/5 din cititorii săi actuali nici n-au auzit. Şi puţini din cei mai în vârstă decât el îşi mai aduc aminte: Ziua în care vin peştii. O raritate în chiar universul horiagârbian. Poetul declarându-se noncinefil. Am făcut precizarea pentru a remarca abilitatea poetului. Care, dincolo de titlu şi o frază aruncată en passant (nu era tocmai rău) are altă ţintă. Filmul înlocuise un western, mult dorit de copii, deoarece unui conducător nu-i plăceau morţii care şi-au dat sufletul împuşcaţi. De data asta aluzia nu e culturală. Dar transparentă. Completată cu versurile omul căruia nu-i plăceau gloanţele murise demult împuşcat. Iar finalul dovedeşte fără echivoc că poetul ştia bine despre mesajul filmului.

Dar provocarea cititorului trebuie să mai facă un pas mai departe. Dacă cititorul standard căruia poetul se adresează se simte confortabil considerat implicit ca fericit precum Ulise şi peregrinat prin Arcadia, el e nevoit să caute în dicţionar un pictor chinez din secolul VII. Yan Liben. Pe care-l promovează într-o trimitate alături de zei şi de Împărat. Două principii fundamentale ale lumii.

Deloc de mirare că, apelând la îngeri, poetul desenează o trăsătură de unire între pisica simbolică din Kavala şi cel puţin unul din volumele sale anterioare. Prin care integrează acest nou volum în opera sa poetică recentă. Dar alături de îngeri, o altă specie, nu mai puţin nobilă, populează discursul său de menestrel în cinstea turnirului: poeţii. Cărora le meneşte, ironic, drept comandant de pluton un Yorik oarecum saltimbanc, ce dă spectacole în fiecare benzinărie. 

Horia Gârbea nu scrie poezie versificată. Dar când o face, rareori, tu, cititor, eşti răsfăţat. Început, ca de multe ori, cu o perifrază tipică sie-şi, poemul Balena se învârte în jurul balenei lui Prévert. Dincolo de şarmul muzical al poemului, în ton de cântecel de copii, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu ne aflăm în faţa unei replici glumeţe la propria sa traducere a poemului La pescuit balene, publicată pe propriul blog, pe 28 febrarie 2015. E improbabil să nu existe o legătură, la urma urmei.

Dintre poncifurile greceşti putea lipsi Marathonul? Legenda acestuia presupune un singur soldat. Poetul inventează un şir de soldaţi, care, pe măsură ce mărşăluiesc spre Atena, veştile pe care le dic despre bătălie sunt, progresiv, mai optimiste.

O lecţie de anatomie. E libertatea cititorului să considere expresia ca o perifrază sau s-o ia ca atare. Oricum poemul e un prilej de etalare a ceea ce poetul numeşte diade:

Pe masa de operaţie

A marii literaturi

Se întâlnesc toate

Diadele glorioase:

Turcul şi pistolul,

Baba şi mitraliera,

Boul şi viţelul, leul şi cârnatul,

Capra şi varza,

Războiul şi pacea,

Roşul şi negrul,

Lira şi spada.

Pare un joc gratuit. Dar e o premieră. Cheia căreia şade în epitetul ironic glorioase. Asemenea structuri complementare, de la nobile la demifolclorice, sunt cu toatele mici organe ale marii literaturi. Termen la fel de ironic.

După provocarea cu Yan Liben, poetul merge mai departe pe linia personajelor chineze din secolul VII. Aşa afli de călugărul budist Xuanzang.

        Diferenţa dintre cele două turniruri e mai mică decât ce au comun. Echipa Filialei Bucureşti Poezie a câştigat ambele turniruri. Ca cititor al ambelor cicluri prezentate de autor, devenite capitole ale volumului în discuţie, mă întreb dece primul capitol a primit, la Alexandroupolis premiul public, nu şi la Alicante. Singura diferenţă pe care o văd e că spatiul grecesc oferă mai multe repere la intersecţia culturalului cu tradiţionalul. Deci mai multe prilejuri pentru autor de a-şi manifesta spectaculozitatea cu care criticul Emil Lungeanu îl creditează. Ce-i drept, analizând un la fel de proaspăt volum de proză.

Doza de poezie din capitolul Costa blanca nu e, în nici un caz, mai mică decât cea din Pisica din Kavala. Ba chiar, lipsidu-i pigmentarea, e mai lesne de absorbit. Sigur că în Alicante mai pluteşte umbra lui Prévert, dar jocul cu acesta fu deja epuizat în primul capitol. Mai pluteşte şi umbra poeziei arabe de dinainte de finele Reconquistei. Dar n-o găsim în poezia lui Gârbea. Nu e o lipsă, e rezultatul unor alegeri personale. Oarecum straniu, finalul poemului Lângă Alicante vorbeşte despre pretinsa preferinţă a fiului poetului (fiu care poate fi un artificiu de compoziţie) pentru… Kalaşnikov. Nu putem să nu ne amintim că autorul însuşi se recomandase, cu ani în urmă, ca fiind… fratele mai deştept al celebrului creator al celei mai populare arme individuale.

Mai întâlnim şi poeme cu peşti. Două chiar. Numite, pentru a sublinia integralitatea volumului, al doilea şi al treilea. Dar din unul dintre ele poetul ne surâde hâtru. Inventând găselniţa furtlui, de către peşti, a speranţelor oamenilor.

De altfel acest final de tip witz (nu banc!), tipic pentru poezia autorului, îl întâlnim în capitolul al doilea cu frecvenţă ceva mai mare decât în medie în întreaga lui poezie. Finluri după care recunoşti un poem de Horia Gârbea mai abutur decât unul al lui Marin Sorescu.

Şi totuşi e greu să scrii despre seducătoarea poezie a multilateralului scriitor. Dece? Tocmai deoarece personalitatea poetică şi densitatea efectelor te-ar îndemna să comentezi cel putin 80% din poeme. Ceea ce ar plictisi iremediabil cititorul şi ai rata, astfel, cronica. Iar a selecta 10-15% e efectiv greu.