JACK ŞI… CARDINALUL

Cu exact un an în urmă (diferenţa de o zi e calendaristiă, articolele se împrosătează, de regulă, lunea pe blog) scriam despre Tom Clancy şi seria lui de romane de ficţiune politică (numite de critica americană thrillere politice), cu oarece accent pe roanele ecranizate şi filmele aferente. Eseu publicat de poetul Florin Dochia în Revista nouă. Câteva dintre aceste romane sunt acum disponibile în limba română. Singurul roman al autorului american pe care l-am citit este Cardinalul de la Kremlin (RAO, 2010, 2014, ediţia iniţială fiind din 1988). Este a treia carte publicată de părintele literar al personajului Jack Ryan şi a doua din seria aferentă. Mai mult, e un sequel al romanului Vânătoarea lui Octombrie roşu (1984), primul din serie şi primul ecranizat (1990).

Nu pot corela informaţii între 4 ecranizări ale unor cărţi pe care nu le-am citit şi una citită, neecranizată. Din primele 5 apărute în ordine cronologică. Pentru a da sens conexiunilor între personaje, sunt nevoit să admit ipoteza – probabil incomplet adevărată – identităţii dintre textul carţilor ecranizate şi scenariul filmelor aferente.

Ecranizarea primului roman, făcută în 1990 şi văzută după 2000, dacă nu cumva după 2010, m-a făcut să mă întreb când anume se petrece acţiunea. Târziu, după ce descoperisem săpând pe net universul lui Tom Clancy. Şi mă lămurisem că, deşi ficţiune politică, gradul de deviere de la istoria reală, cel puţin în cazul primelor cărţi, e între minim şi oricum redus. Condiţie care dă sens analizei corelative.

Totuşi cronologia conţinutului romanelor admite neliniarităţi. Materialul documentar al seriei al cărei erou e Jack Ryan notează că romanul Cardinalul de la Kremlin, este un sequel al primului, Vânătoarea lui Octombrie roşu. Fiind al treilea publicat. Între ele apare Jocuri Patriotice, iar după, al patrulea şi al cincilea, apar Pericol limpede şi prezent, apoi Suma tuturor fricilor. Cu care se încheie seria romanelor ecranizate.

Cardinalul… e un sequel deoarece cadrul e acelaşi cu cel din Octombrie… interacţiune sovieto-americană. Parte a răzbiului rece. Primul roman nedatabil, al doilea databil relativ. Ulterior. În primul, eroul ce va fu urmărit de-a lungul carierei, Jack Ryan, nu e tocmai agent CIA. Doar scrie cărţi pentru CIA. Iar acţunea impinge în mijlocul ei. Are o fetiţă de 5 ani. În al doilea e agent de-a binelea. Implicat în mecanismul de urmărire a tratativelor pentru reducerea forţelor strategice ofensive ale celor două superputeri. Mărturiseşte că nu prea se înţelege cu fiul său. Care în primul roman nu se născuse. Înainte de a corela informaţii despre personaje şi context, să urmărim, exclusiv pe baza filmelor, traseul eroului între momentele suprinse de cele 2 cărţi. În Jocuri patriotice (1987) soţia eroului e deja medic oftalmolog şi are un prenume, Cathy. Iar fiica are. Probabil, către 10 ani. la finele filmului famiia il aşteaptă pe fiu. Viitorul John, eroul unor romane a căror acţiune se va petrece peste mulţi ani. vor fi trecut cam 5 ani de la acţiunea din Octombrie... în Pericol limpede şi prezent eroul a avansat într-un post mai înalt în CIA şi reapar personaje din Cardinalul: Bob Ritter, director adjunct al Diviziei Operaţii a CIA şi, mai ales, John Clark. Personaj de cursă lungă al romanelor ulterioare. Cum amiralul Greer, şeful lui Ryan, e, aici, pe moarte, e de presupus că acţiunea se petrece ulterior celei din Cardinalul… revenind la acest sequel de care ne ocupăm, regăsim, alături de Ritter, personaje de pe submarinul Dallas. Cu rol impotant în Vânătoarea lui Octombrie roşu: comandantul Mancuso şi inteligentul sonarist Jones. Plecat de pe submarin în intervalul dintre cele două acţiuni şi revenit în misiune, în timp ce-şi desăvârşea studiile militare. Acum e consultant tehnic. Ceea ce talentul lui, dovedit în romanul de debut, îl îndrituia a deveni. Alături de care îl reîntâlnim pe Marko Ramius, comandantul defectr al submarinului Octombrie roşu.  In două scurte, dar pitoreşti episoade.

Avem astfel o bază pentru datarea actiunii din sequel-ul nostru. Un număr considerabil de amănunte pentru a plasa acţiunea în anii lui Gorbaciov. Model fără echivoc pentru personajul lui Narumov, secretar general al partidului şi lider al Biroului Politic. Numeroase detalii argumentează identitificarea modelului real al liderului sovietic. Cum nu cunosc anturajul establishmentului imperial, la nici un moment al acestuia, nu pot face presupuneri asupra eventualelor modele de personaje. Plec de la premisa că, afară de Gorbaciov, restul personajelor de vârf sunt artefacte. Fabricate pentru a determina dinamica intrigii. Subsumată pentru a pune în valoare personajul Jack Ryan. În contextul unui tablou coerent, credibil, al celor două puteri aflate în prudent echilibru al confruntării. Preşedintele american e, însă, artefact. Nimic din Ronald Reagan. Îşi începuse cariera ca avocat, apoi procuror. Intervine rar, dar decisiv în acţiune. Idem directorul CIA. Anturajul de la vârf al acestuia e format din personaje reîntâlnite în seria de romane. Cu am precizat mai sus. Membrii Biroului politic al PCUS poate vor fi având unele srse în figuri reale, dar lipsa de informaţie împiedică orce presupunere. Mai degrabă personajele sunt artificiale, subsumate logicii acţiunii. Ideea fortării liderului KGB de a defecta în final e fantezistă, dar în aceeaşi logică a intrigii.

Datarea acţiunii, construită pe criteriul unui optim de plauzibilitte (element de seriozitate în ficţiunea politică) se bazează pe ceu 6 ani ai funcţionării lui Gorbaciov. Dacă ideea folosirii unui submarin nuclear cu propulsie silenţioasă, bazată pe tehnologie magnetohidrodonamică (MHD), pentru o primă lovitură nucleară decisivă asupra USA (Octombrie…) era imposibil de conceput sub perestroika gorbaciovită, aceasta nu e, ca ficţiune, principial incompatibilă cu lideri sovietici anteriori. Referiri cronologice punctuale în Cardinalul... ne fac să nu mergem până la Brejnev. Acel prim roman publicat în 1984 s-ar fi putut referi implicit la finele epocii Brejnev. Mqi ales că gestaţia romanului  fost relativ lungă.

4 ani diferenţă între primul roman şi acest sequel, al treilea ordine cronologică, devin vizibili în planul concepţiei. Primul nu are o structură progarmatică. Amestecă elemente de SciFi (propulsia MHD) cu elemente de ficţiune politică (proximitatea primei lovituri nucleare). Dar succesul lui creează premisa iniţierii unei serii stricto sensu. Cardinalul… e, de fapt, prototipul acestei serii.

Un aspect intersant e tehnologia. În spionaj s-a folosit cam un secol microfotografia. Tehnică extinsă şi în afara sferei intelligence. De pildă în cercetarea ştiinţifică. În anii 60 deja puteai primi cópii microfilmate ale unor documente necesare de la biblioteca Lenin. Utilizabile prin mărire fotografică. Spionul controlat de CIA filmează documente secrete, transmite filmele pe filiera convenită, iar agenţii acoperiţi din ambasada americană developează filmele şi trimit documentele reconstituite la centrală, prin metode uzuale. Spionul activa, la momentul actiunii, de 30 de ani. cifră care se repetă de-a lungul naraţiunii. Ceea ce ar însemna că şi-ar fi început activitatea cu câţiva ani, poate 3-4, înainte de criza rachetelor din Cuba. Să nu fi progresat tehnica de transmitere a documentelor? După ce fusese devoalat Philby? Nu mai vorbim de dispozitivul care furase tehnologia armei nucleare în anii de după război? Poate e o slăbiciune de concepţie, care va fu servit descoperirii, de către KGB, a filierei ce va duce la arestarea spionului. Ce rezultă din roman, în materie de spionaj, e că în epocă spionajul KGB în USA era atât mai gospodăreşte organizat (Exista un rezident la Washington DC), cât şi mi eficace. Beneficiind de permeabilitatea graniţei mexicane. De unde orice document ajungea lesne în Cuba.

Dar amănuntul tehnolog interesant e altul. Fotografiile agenţlor KGB ucişi cu prilejul recuperării savantului american care era inima cercetării milittare în materie de laseri, savant răpit de un commando KGB dirijat de un agent care coordona oricum spionajul militar, sunt trimise la ambasada americană din Moskova via… poşta electronică. Termen iniţial, care, după generalizarea internet, avea să devină banal. Exista poştă electronică intercontinentală în 86-88? Desigur. Primul e-mail fusese trimis şi receptat în 1971, între două computere conectate, iar în anii 80 reţeaua de reţele era în plină dezvoltare. Iar telecomunicarea via satelit premersese comunicarea între reţelele de calculatoare. Amănuntul e la locul lui.

Una dintre ideile interesante, trecută en passant cu vederea în dinamica acţiunii, dar oricum subliniată, e explicaţia pe care şi-o dau fizicienii aericani pentru avansul tehnologic rusesc în ce priveşte cursa înarmării. La vremea actiunii deja exista ceea ce Reagan numise SDI. Cel puţin ca conceptie. Probabil nu aveau nimic instalat pe orbite. Dar aveau un concept. Ruşii nu-l aveau sau îl ascundeau. Dar fizicianul pe a cărui inteligenţă se bazau cercetările strategice de vârf le atrage şefilor atenţia că premiul Nobel pentru laser şi maser fusese luat de Basov şi Prohorov. Cititorul de atare literatură că aceştia împărţiseră premiul cu americanul Charles Townes (l-am urmărit conferenţiind la Măgurele), scriitorul ştie şi el, dar omite detaliul pentru a sublinia motivarea avansului rusesc. Simetric, liderii proiectului strategic rusesc explică respectivul avans pe baza cercetărilor preseverente si temeinic finanţate asupra fuziunii controlate. Ale cărui domeniu de cercetare e capabil de a produce rezultate de etapă aplicabile la laseri de mare energie. Remarcabile, în această zonă, cunoştinţele dobândite de scriitor. Interesante şi denumirile proiectelor strategice ale celor două puteri: Steaua Strălucitoare, localizat în munţii de lângă Duşanbe, respectiv Tea Clipper. Doza slavă de emfază şi humorul american polisemantic. Sigur că acum, chiar la câţiva ani după momentul acţiunii, Tadjikustanul nu mai aparţine URSS, dar, comparativ, Federaţia rusă foloseşte facilităţile de la Semipalatinsk, din Kazahstan. Proababil respectivele facilităţi descrise în roman, dacă ar f fist reale, ar fu fist şi ele acum folosite de aceeaşi maică Rossia.

Elementul cel mai implauzibil, temeinic forţat, pe care se bazează întregul tablou, altfel realist în mare măsură – ceea ce-l face un potrivit pretext pentru zugrăvirea acesti tablou, e însusi spionul. Ofiţer de tancuri, veteran de război, de trei ori erou al Uniunii Sovietice, rămas la gradul de colonel, aghiotant al celor mai recenţi doi miniştri de război, supravieţuitor al propriei familii. Soţie şi doi fii. Factor activ al dezvoltării complexului militaro-industrial (termen totuşi eludat de scriitor). Cultivând o stranie dedublare. Manifestată prin transmiterea, timp de 30 de ani, toate îmbunătăţirile aduse personal sistemului militar al ţării sale. Încorporate în pachetele de informaţii militare trimise permanent duşmanului militar asimilat ca atare de doctrina militară a ţării pentru apărarea căreia luptase eroic.

Un om cu asemenea experienţă combativă şi tehnică e de presupus a-şi fi format o minte organizată. Care putea să fi fost motivaţia atitudinii şi acţiunii sale dramatic contradictorii. Anchetatorii KGB, profesionişti, dar deloc stupizi se întreabă şi ei. Nu prea mult, sunt concentraţi asupra eficacităţii şi efcienţei anchetei. El însuşi nu oferă decât o explocaţie. A luptat pentru patria sa, dar cekiştii sunt duşmanii săi. Implicit ai patrie sale. Patria sa, Rodina, la fel de sfântă precum orice rus adevărat, nu e cu adevărat patria sa sub mâinile cekiştilor. N-o spune, poate nici n-o gândeşte, poate nici n-o bănuie, dar patrua sa e la fel de inautentică şub mâinile partidului. pe acest moloh nenumit, întrevâut primitiv, cumva ţărăneşte, îl face vinvat de moartea celor din familia sa. Rămâne ca cititorul să aprecieze dacă acceptă această motivaţie ca motor al paradoxalului său comportament. Sau să-l considere prea artificios.

Din straniul portret al cardinalului (deloc întâmplător cod, bine ales ca titlu de roman) se detaşează un amănunt esenţial. Decelabil, însă, doar de către cititorii senecti. Colonelul Filitov este de trei ori erou al Uniunii Sovietice. Am întâlnit cu multe zeci de ani în urmă, un alt militar sovietic cu aceeaşi rarissimă consacrare militară: eroul unei cărţi din cele care au invadat copilăria generaţiei mele: A. S. Pokrîşkin  Aripi de vânător. Pilot de vânătoare în război. Înainte de terminarea căruia parvenise a prii acest titlu extrem de onrant şi rescunoscător de la Rodina. De trei ori erou al Uniunii Sovietice. Ei, bine, acesta a ajuns mareşal de aviaţie şi a murit în 1985. Cu puţin înainte ca personajul calchiat după el să-şi joace rolul de comandant al proiectului Steaua Strălucitoare. O documentare mai amănunţită asupra biografiei eroului ar fi putut, cine ştie, să ofere mai multe amănunte comune cu personajul secundar al romanului. Dar am considerat suficiente cele relevate la prima lectură. Oricum o reîntâlnire literară de atare calibru valorează… cât o medalie ca cititor. Dacă gluma e acceptabilă.

În încheiere sper ca până la începutul lui februarie viitor să mai citesc un roman important din seria Jack Ryan. Oricum tom Clancy e de acum adoptat în sfera mea de preferinţe.