Poetul Marius Gârniţă este preşedintele ASARS. Are aproximativ 6 volume publicate, unul în spaniolă. Nu cunosc decât unul, Despre divin şi comedie, produs de editura Neuma, în 2017. Volum girat, ca cele mai multe producte poetice ale editurii clujene, de Horia Gârbea. În doar câteva rânduri acesta conturează un portret, ale cărui trăsături vom încerca să le urmărim în călătoria (sic) prin text.
Destui autori îşi intitulează volumele, de regulă de poezie, după câte o poezie cheie. Aceasta e plasată de cele mai multe ori undeva, în mijlocul înşiruirii, lăsându-se descoperită când cititorul e deja cel puţin parţial familiarizat cu discursul auctorial. Ei, bine, poetul nostru începe, decis, chiar cu poemul intitulat Despre divin şi comedie. Atenţia cititorului e captată ab initio. Este o imagine despre sinele poetic, simultan despre oferta de gen care astfel începe. Cu o subliniere a conştiinţei de sine. Orgoliu, autoparodie, ori gest regizoral? Urmează a ne lămuri mergând mai departe.
Textul se citeşte cu plăcere, cursiv. Are o muzicalitate tuşantă, o armonie între expresia plastică şi cea ideatică. Titlul poate fi interpretat în mai multe moduri. Desigur, cel mai la îndemână e trimiterea directă şi uşor polemică la Dante Alighieri (Horia Gârbea). Dar şi ca o metaforă în sens dialectic a civilizaţiei căreia îi aparţinem. Comedia reprezentând, în viziune detaşată, realitatea trivială. Raportată la maimulte sensuri ale divinului. De la cel strict, la universul reflectării artistice a acestei realităţi triviale.
Densitatea textuală a elementelor ce atrag atenţia, de la jocuri subţiri de cuvinte la imagini poetice rafinate şi originale, e de aşa natură încât e realmente dificil de a face judecăţi de ansamblu înainte de o minimă trecerr revistă a acestora. ... bocanci ascunşi / în pantofi c tocuri cui / echilibru perfect compromis, / glezne refuzând să solicite / tendoane viciate. (Metru antic, pag. 28). …iar dragostea / o ştegream de pe frunti / cu serveţele de unică folosinţă! (Drag, pag. 34). ... găsesc cuvinte / dezgropând abisul (Dezlegare, pag. 46). Sunt pentru că, probabil, / nu se putea altfel / în matematica întâmplărilor exis- / tenţiale / O conştiinţă, ca toate celelalte (Fiind, pag. 57). … dezbrăcându-ne indecent / de toate lecturile (Ca o relaxare, pag. 83).
Jocul efectelor poetice e şi mai vizibil în titluri. Omul egal trimite, discret polemic, la Omul recent. Metru antic sună, la fel de discret, orgolios. Sublimul cotidian subliniază rostul poetului de a sesiza, de a decanta, sublimul din/în cotidian. Quasi modo e un adorabil joc de cuvinte, care, dincolo de semnificaţie ca atare sugerează natura reală a celebrului personaj. Fără titlu e o încă mai discretă autironie. Dar definitorii îmi par cele 5 tituri care încep cu Despre. Care dau ansamblului un aer, mereu discret, de eseu academic. Cu un subtil subtext clasicizant. Ceea ce duce mai în amonte decât la Dante.
Am repetat frizând stilul şcolăresc cuvântul discret. Dar senzaţia rămâne peremptorie. Cuvântul înlocuieşte, de fapt, un termen mai pretenţios, sigur mi nuanţat: antiostentativ. Dar mereu conştient de sine.
Are volumul o ars poetica? Să recitim atent poemul Despre sacru (pag 22), remarcat de autorul postfeţei. E unul din textele relativ puţine la pesoana întâia. Dar e oare vocea auctorială? Mai puţin. Mă simţeam căutat / cu voci mici / şi paşi mărunţi şi ezitanţi,… Aş citi mai degrabă poemul în cheia titlului volumului. Materia microscopică ce asaltează, mai degrabă decât interacţionează cu entitatea definită de folosirea persoanei întâia. Cu un minim efort de imaginaţie am putea identfica în cele două entităţi principiul divinului şi al comediei, ca simboluri ale lumii considerate de poet. Nu e tocmai o ars poetica, dar e un concept. Altfe spus, poemul e conceptual. Cum sunt, în măsuri diferite, mai toate poemele constituente ale volumului. Dar măsură mai mare decât toate celelalte. Ceea ce poetul numeşte întrucâtva încifrat divin se dezvăluie a fi … ceva imens / şi fără asemănare.
Comedia? În lectura pe care am adoptat-o, e obiectul unui program demiurgic: Să reconstruim celelalte / din punctul de vedere al acestora (O esenţă, pag. 58).
Ne e lesne să ni-l imaginăm pe poetul devenit madrilen meditând, în biserica Santa Croce din Firenze, în faţa monumentului sepulcral al lui Dante Alighieri. Căci discursul său poetic e meditativ. Mai degrabă decât filosofic. O meditaţie reflexivă, discret (iarăşi!) orgolioasă. În sensul asumării conştiinţei de sine, cum spuneam mai sus.
Am mai putea continua aprape indefinit. Fără a ne repeta formal. Căci poezia lui Marius Gârniţă are dubla valenţă a limpezimii de sens şi a bogăţiei de nuanţe. Dar am plictisi. Un exerciţiu concentrat de lectură se armonizează, cred, cu muzicalitatea colecţiei de poeme. Preferăm să remarcăm altă armonie. Între tinuta grafică şi conţinut. Prin simplă impresie, socot coperta volumului ca cea mai stilizată în sine şi cea mai adecvată discursului poetic după cea la volumul Flaviei Armina Adam – Raiul de urgenţă. Despre care am aflat abia după publicarea cronicii că fusese schiţată de însăşi autoarea. Graficianaul editurii Neuma nu este egal cu el însuşi. Ceea ce trădează un artist autentic.
Tot din ceea ce am numit ţinută grafică face parte şi alegerea tipografiei. Cea care a produs volumul se dovedeşte încă odată cea mai bună. Una peste alta, o reuşită în integrum. Ceea ce mă face cu atât mai curios să citesc şi alte volume ale autorului.
Nota bene: Nota bene: Informaţia conform căreia poetul este preşedintele ASARS – inserată neverificat, din neglijenţa cornicarului, trebuie amendată. Mea culpa.
Related Articles
No user responded in this post