FIN D’EPOQUE

Pe Cosaşu nu nu-l ia nimeni, glosează cu reflex jurnalistic Cătălin Tolontan, autorul unui sensibil editorial, primul care anunţă care anunţă decesul lui Radu Cosaşu. Tânărul de 92 de ani. Tocmai încărcasem articolul pentru mâine, pe blog. Până să fac manevrele inerente reprogramării articolului, pentru a elibera data de azi pentru reacţia proprie, văd altă reacţie, la fel de promptă, a lui Daniel Cristea-Enache. Simultan, reacţia lui Răzvan Penescu, liderul portalului cultural LiterNet.ro.

Cine ştie câte alte reacţii voi înregistra până mâine, când va apărea, pe blog, propria reacţie?

Cine şi ce a fost/este, pentru mine, Radu Cosaşu?

A fost autorul Cronicii de trei secunde, din formatul practic uitat, al revistei Flacăra. În câteva zeci de semne grafice conexa, surprinzător, explodarea unui primus în Alaska cu deturnarea unui elefant în Thailanda.

De fapt cu o lună-două înainte, descopeream, în acea vară explozivă a lui 68, în revista noastră de partid (cinefil) şi de stat (la coadă pentru biletele studenţeşti la cinema), o semnătură nouă, singura care pricepeam ce scrie.

Abia peste 3 ani, am savuat Un august pe un bloc de gheaţă, o carte surprinzător de antipliciseală. Peste alte câteva zeci urmând să aflu, de la autor, că acea carte fusese reacţia scriitorului la ce se întâmplase în august al acelui 68.

Am savurat cartea cât de cât en connaîseur, căci în 69 mă regalasem cu cronicile sportive semnate Belphegor. Ale aceluiaşi scriitor. Cel cu cronicile de trei secunde.

Primul roman, Maimuţele personale, venea pe un teren pregătit petru instalrea noilor culturi de primăvară însămânţate toamna.

Cronica de cinema din România Literară… păşeam cătinel, copăcel, prin Viaţa în filmele de cinema…

Nuvelele…

Trecură anii. Îl descoperii în Dilema. Cu o rubrică chisnovatică: din vieaţa unui extremism de centru.

Îmi veni rândul şi debutai, ca redactor de carte, la LiterNet.ro, să provoc un telefon transatlantic, care-l felicita pentru a-şi fi proiectat deja străvechiul August pe un bloc de gheaţă, în universul internautic. Se închidea pentru ambii un cerc. Răzvan Penescu a pomenit-o azi, în jocul lui Zucky…

Radu Cosaşu afirma, prin anii 90, că nu dă interviuri. A mai dat. Dar îi mulţumesc ca a oferit, tot Liternetului, un dublu interviu, acum fix 20 de ani:

S-a întâmplat că a treia carte pregătită pentru Editura LiterNet.ro n-a mai pututu apărea. Pe a doua, inventată împreună cu scriitorul, a pomenit-o Răzvan.

Interacţiunea de fond am avut şansa şi privilegiul de a o avea cu scriitorul a fost prilejuită de ideea mea creaţă de a-I solicita, cu împrumut, dreptul de a folosi, ca titlu al primei mele cărţi de cinema, titlul unui articol dinamitard al Dsale, publicat în urmă cu 40 de ani. Tandemul solicitare/răspuns fu montat în loc de prefaţă la acea carte. Titlul oferit generos, preluat ca titl al acelei prime cărţi confraterne, este Finalul cel mai dificil, supravieţuirea.

De atunci au mai trecut 12 ani…

Fugit, irreparabile, tempus…

Dar pe Radu cosaş nu nil ia nimeni.