IARĂŞI LA DRUM

Odată cu apariţia acestui articol începe ceea ce probabil va fi ultimul tur European. Dar poţi să ştii? Cel puţin e ultumul de până acum. Anul trecut ratasem, din exces păgubos de prudenţă, bifarea graniţei nord estice a Europei, aşa cum o concep eu. Turul în ţările baltice era programat a se prelungi cu traversarea, în ultima zi, cu ferryboatul, de la Tallin la Helsinki, marcâd astfel ţări recuperate în 2 etape de Europa de la Imperiul inventat cu un mileniu în urmă de varegi. Câteva zile ploioase, la Riga, determinaseră retragerea din lista travesrării golfului finic. Eroare tactică, vremea a fost favorabilăla Tallin. În fine, am ratat.   Înainte şi după adăugarea, pe harta mea, a acestor 3 ţări, haşurasem pe o hartă a Europei ţările prin care trecusem în cei 14 ani. Inclusiv Slovenia, prin are doar trecusem, fără a ne opri. Rămăseseră 3 enclave: Belgia şi Luxenburg, Serbia + Muntenegru + Macedonia + Bosnia & Hertegovina + Albania şi Elveţia. Plus 2 antienclave sui generis, Irlanda şi Islanda. Enclava Elveţiei urmează a fi acoperită acum.

Am selectat din toate tururile centrate pe Elveţia, conexate cu incursiuni în ţările vecine pe acela la care incursiunile nu trec mult graniţa. Toate aveau ca punct de pornire-oprire Viena. Cum cele 2 tururi europene, la 5 ani diferenţă, porneau de la şi se întorceau la Budapesta. Cu deosebirea că bucureşti – Budapesta consuma atunc o zi cu autocarul, acum bucureşti – Viena consumă cam 2 ore cu avionul.

Fiecare asemenea incursiune de vacanţă avu punctul ei focal: mormântul lui Kazantsakis pe citadela din Iraklio, muzeul Sherlock Holmes, stadionul Sanchez Pizjuan din Sevilla, privelştea spre mânăstirea Monte Cassino, de pe şoseaua Roma – Napoli, muzeul cutremurului din portul Kobe, esplanade dintre catedrala Notre Dame de Paris şi prefectura de poliţie, cu încărcătura ei istorică, biroul lui Jean Bart la Sulina, caleidoscopicul Loro Parque în Tenerife, hamamul din Kuşadasî, pelernajul la crucea de pe Caraiman în plină zombiterapie, Drumul Crucii, limpezimea paginilor prequel în Grădina lui Allah tot la Kuşadasî, paşii pe puntea lui Fram lângă Oslo, în compania profesorului care-şi făcuse armata pe ediţia a doua a bricui Mircea, la conurenţă cu atmosfera de la Czestochowa, la concurenţă cu aflarea istoriei reale a palatului lui Hamlet de la Helsingør, pisoii pe care Găgăuţă, alias Matei, încerca să-I alinieze ca pe maşinuţe, fază dublată de aceleaşi maşinuţe puse la telefon, cu convingerea că mamitati le văd, turul cu barca printre plaurii Deltei, la Sfântu Gheorghe, valea fluturilor din Rhodos, la concurenţă cu flanarea prin cetatea cavalerlor Ioanniţi, spectacolul firelor extrase din gogoşile de mătase într-o fabrică de covoare de lângă Denizli, la concurenă cu delta atipică a fluviului Daylan, întâlnirea neaşteptată cu Serghei Eisenstein, în cartierul art deco din Riga, ridicat de tatăl său, arhitectul cu 17 iubite şi reîntâlnirea cu sfânta Teresa de Avila în Vilnius, dar mai ales descoperirea castelului Cantacuzino, în al optulea an de vacanţă la Buşteni.

Deşi am publicat toate jurnalele de călătorie, detule în mai multe ediţii, pe LiterNet.ro (la care e acces din pagina blogului meu), pe blog, în cele 2 volume tipărite, o sinteză e, cred, potrivită în acest moment premergător turului helvet.

2003. primul tur în străinătte. Grecia continental, Creta şi Santorini. În aceeaşi toamnă, Glasgow şi Londra. Coada cozii într-o delegaţie profesională. 2004. Vacanţă în Spania. Cu o zi în Andorra. Primul jurnal scris în timp real, pe laptopul uni reprezentant a generaţiei următoare. 2005. Italia, de la Siracuza la Milano, de la Capri la Venezia. Oraşe mai multe în zile mai puţine. 2006. O a doua ocazie de odată pe viaţă, tot mediu profesional. Kobe şi Tokyo. Cu excursie de o zi la Kyoto. În aceeaşi toamnă, vacanţă, primul tur European. Punct de plecare şi de sosire – Budapesta. Apoi Austria, Germania, Franţa, Italia, trecere prin Slovenia, Croaţia. Apoi ultima excursie anuală cu firma unde fusesem salariat. Deltă, Sulina, Histria, Constanţa. Deci anul cel mai bogat în materie. 2007. Tenerife. Cu excursie de o zi la Gomera. 2008. Kuşadasî. 2009, după experienţa existenţială, începe tradiţia anuală a unei săptămâni la munte. Buşteni. Apoi Israel. 2010. Din nou Kuşadasî. Din nou Buşteni. 2011. Săptămâna montană la Moeciu de Sus. Al doilea tur European, centrat pe ţările nordice. Capitale vizitate – Varşovia, Stockholm, Oslo, København, apoi Berlin, Praga, Bratislava doar în trecere. Aceeaşi Budapesta start şi finish de tur. 2012. Singur în Olanda, invitat de un prieten. Periplu în Utrecht şi Amsterdam. Sejur la Marmaris, al treilea în Turcia. Din nou Buşteni. 2013. Predeal. Sfântu Gheorghe Deltă. 2014. Din nou Buşteni. Apoi Rhodos. Se alătură Miriam cu Matei. 2015. Buşteniul traditional, apoi primul tur în Turcia, acoperind o parte din zona de sud-vest. 2016. Mereu Buşteni, echiei standard adăugându-se Laruca şi micul Tudor. Voiajul în ţările Baltice. 2017. După Tuşnad, mereu cu Matei, rămân acasă, de serviciu, la plante şi pisoi.

Şi acum, start în al treilea tur european, de fapt minitur, Jumătatea apuseană a Austriei, scurte incursouni în Bavaria şi Lombardia, pentru a traversa Elveţia în cruciş şi-n curmeziş.

Din ultimii 15 ani, doar într-unul n-am ieşit din ţară. Am văzut 24 de ţări, 3 asiatice, 2 din cele mai mici – Andorra şi Monaco. Acum voi trece prin Lichtenstein. Nu mai număr oraşele, ar trebui să fie în jurul sutei.