ÎNCĂ O PARODIE DUPĂ BRUMARU

ASTENIE
(Emil Brumaru)
Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă,
Azi sînt neputincios ca o mătasă,
Doar sufletul îmi lunecă prin casă
Pe marile covoare şi aşteaptă.
Intrarea lui în vis e-ngăduită
De mult. S-a pregătit cu sîrguinţă.
Hainele mele fragede palpită
Să-i înfăşoare lirica fiinţă.
Căci va pleca. Şi-n alba încăpere
O să rămîn cu faţa mai frumoasă.
Şi fiecare lucru îmi va cere
Să îi surîd. Azi sînt ca o mătasă.
(parodie)
Nu vă sfiiţi, vorbiţi în patru vânturi
Denunţuri despre neputinţa-mi stilizând
Pârâţi-mi sufletul plin de avânturi
Obraznic slăbiciunea-mi combătând.
Ieşirea lui din vis este permisă
Plătind obolul pentru realitate
Lăsându-se-mbrăcat de trup – premisă
De strategiile-ncăpăţânate.
Căci nu-l las nici un strop să plece
Din camerele ca mătasea
Şi-oi număra mereu până la zece
Pân-ce v-ajunge-n locuinţ-a şasea
Căci vreau să ştiu ce-i într-a şaptea locuinţă
Precum a spus Tereza de Avila
Cui e acolo sufletul de trebuinţă
Şi ce păduri va naşte clorofila.