JUBILEUL ICF

Avui onoarea sa fiu invitat la jubileul Institutului de Chimie Fizică I. G. Murgulescu al Academiei Române. Dacă am înţeles bine din alocuţiunile aferente, atunci data exacta a jubileului ar fi 1 octombrie. Nimic mai potrivit decât ca sărbătorirea festivă să fie programată în ultima zi a lunii, iar partea informală, la sediul institutului, a doua zi, 1 noiembrie. Simetrie perfectă.

De fapt fu săptămâna jubileelor. Marţi 29 – cel al UCIN. Fost ACIN. Prilej de a conversa, din goana calului, cu Ioan Pavel Azap, om de cinema din generaţia intermediară, membru al Uniunii Cineaştilor. Care-mi infiltră o momeală. Despre care nu-i vorba acum.

Nu mai respirasem aerul nobil al aulei de aproape 10 ani, de la o şedinţă prilejuită de vizita în România a unui cercetător american, de origine română, plecat de la înstitutul ieşean Petru Poni, care fiinţează, după cum se ştie, sub egida aceleiaşi Academii Române. Şi sunt deja 13 ani de când am participat, atunci ca reporter, la jubileele a două din staţiunile teritoriale ale Institutului de Pomicultură, aflat, acesta, sub egida altei academii, ASAS. Ca să nu mai pomenesc de aniversarea a 150 de ani de la iniţierea învăţământului superior agronomic, la ceea ce acum se numeşte USAMV, apoi 90 de ani ai USAMV Iaşi. Unde avusesem acelaşi rol. Acum statutul meu fu unul pasiv, dar deloc neutru. Deoarece se întâmplă (verbul poate fi citit simultan la perfectul simplu şi la prezent) să fiu printre puţinii şi neînsemnaţii avantajaţi de samavolnicia Zupremei Madre, care, profitând de presupuse sau reale fisuri ale clădirii din Vasile Lascăr, gândită de întemeietorul Institutului, acad. Ilie Murgulescu, mută sediul Institutului în incinta ICECHIM. Astfel membrii de atunci ai echipei,  numită Centru(l de Chimie Fizică) resimţiră cutremurul din 77 dublu. După precedentul cutremur, când întemeietorul fusese înlocuit brutal la conducere. Tot de către la Zuprema Madre.

De ce beneficiar? La aproape 7 ani de la angajare, îmi găsisem, în sfârşit, un mediu afin. Specializat în kiul, eram de găsit toată ziua – bună ziua pe la noii prieteni. Mai ales din vară-toamnă, când Cenaclul Joc Secund, importat în clădirea care-i şi acum sediul ICF de noii colegi, absorbi pe cei câţiva izolaţi din zona băştinaşă. Între care şi pe mine… Acuma sigur că sub cupola aulei academice nu era loc de pomenit această instituţie la fel de definitorie pentru spiritul institutului precum dezvoltarea structurii acestuia. Adăugând laboratoare aferente capitolelor canonice de chimie fizică. Iată că această subiectivă relatare îşi găseşte şi o neînsemnată justificare, amintind de cele două ore petrecute lunar în biblioteca ICF, ore pentru care, pentru câţiva inadaptaţi meritau plătite cu suportarea atmosferei din partea clasică a ICECHIM. Inadaptaţi sau mult prea adaptaţi? Răspunsul nu intră în subiectul relatării de faţă. De altfel exagerez stilistic, şi în acea parte absorbantă se găseau metode şi subiecte de distracţie.

Dar să revenim la temă. Lucrările sesiunii festive jubiliare^* începură, cum se obişnuieşte, cu mesaje de la VIP absenţi. Dl director al ICF, dr. Vlad Tudor Popa dă citire mesajului academicianului Victor Sahini, unul din reprezentanţii generaţiei întemeietoare. Vom vedea mai jos din ce poziţie. Apoi precedentul director, dr. Mihai Vasile Popa, făcu un istoric rezumativ. Continuat de dr. Maria Zaharescu, AKA Mabi, cum o cunoaşte toată lumea. Cu ceva mai aplicat, focalizat pe aria tematica de cercetare. Dr. Niculae Ionescu a susţinut cea mai consistentă alocuţiune, o dezvoltare firească a celei precedente. Dar, s-o spunem pe-a dreaptă şi cea mai dificil de urmărit. În contrast, dna prof. univ dr. Tatiana Oncescu a ilustrat diferenţa de fond între elocvenţa universitară şi capacitatea de comunicare a cercetătorului. Desigur, fluctuaţiile sunt mari în fiecare categorie, dar, dacă diferenţa ar fi subiect de cercetare şi, pe cale de consecinţă, potenţialul de comunicare ar fi cuantificat cumva, atunci un simplu test statistic ar măsura diferenţa. Care se manifestă, în medie, în sensul firesc. De fapt relaţia, în timp, între catedra universitară de Chimie Fizică pe de o parte şi laboratoarele Institutului pe de alta fu subiectul alocuţiunii dnei profesor. Concluzia era previzibilă: o fericită complementaritate. Poate ar fi fost loc şi de sublinierea unui anume efect sinergetic, poate nu, ca outsider nu am căderea să mă pronunţ. E, însă, tocmai momentul de a preciza că acad. Sahini, cu lectura mesajului căruia debută sesiunea festivă, aparţinei ramurii universitare.

Nu putem, într-o relatare a cărei grad de aproximaţie se doreşte a fi cât mai redus, să nu consemnăm alocuţiunile dr Pierre Budrugeac şi a unei mai tinere cercetătoare, care mă va scuza că nu i-am reţinut numele, deşi contribuţia dlor la firul roşu al sesiunii ţine mai degrabă de statistică decât de esenţă. Pentru a sublinia, apăsat, preponderenţa stilistică a doamnelor care au vorbit. Chiar mai accentuat decât dna profesor Oncescu, dna Sandra Segal, soţia regretatului cercetător care a plecat puţin cu nici o lună în urmă a amplificat cromatic farmecul general al maifestării. Printr-un echilibru rafinat între evocarea momentelor umane şi gestul, cu valoare de pecete, de a oferi Institutului ultimele lucrări nepublicate ale distinsului său soţ şi, mai ales, a bibliotecii ştiinţifice adunate de acesta.

Dar licitarea spectacularului de bun gust mai avea resurse de ascensiune. Directorul actual închise cercul sesiunii jubiliare, oferind, pe o muzică căutată şi bine găsită (am căutat şi n-am găsit nimic potrivit, cântat în public în anul întemeierii – VT Popa), o rememorare în imagini a jumătăţii de veac. De solidaritate…

Iată piesa muzicală: Franz Schubert – Cuartetul “Moartea si fata” D810 (postum); partea a doua, Andante con moto (care este de fapt o tema cu variatiuni, tema fiind  liedul omonim, “Der Tod und das Madchem”);  Amadeus Quartet – comunicată de dr. V.T. Popa.

A doua parte, cea informală, la institut, a doua zi, necesară şi utilă, drept cameră de rezonanţă a retrăirii istoriei, rămâne, pentru reporterul outsider, fără istoric. Semnificativ, am făcut mult mai puţine poze. Dar… mai bune.

Nota bene: ^*Stricto sensu, jubileu înseamnă aniversarea a 50 de ani. În timp sensul s-a extins. În spaţiul acestor rânduri l-am folosit exclusiv în sensul primar, latin.

Cei eventual interesaţi pot vedea un album foto, cel fabricat de mine, pe websitul www.oldrimsix.info Diferit de blog. Acesta va fi la un moment dat inserat în websitul ICF, după ce administratorul acestuia din urmă va colecta toate pozele făcute de toţi participanţii. Sertarul Atelier, subsertarul Galerie foto. Evident albumul intotulat Jubileul ICF.