Volumul de poezie Oraşul ventriloc a fost lansat public în primăara lui 2020, la sala e consiliu a Uniunii Scriitorilor. Autoarea, Angi Melania Cristea, e de curând membră a filialei Bucureşti poezie. Dar debutul poetei, care face parte din generaţia mijlocie (n. 25 decembbrie 1976, la Craiova) avu loc în urmă cu 7 ani: (Diz)armonie (Eitgraf, 2014). Au urmat alte 7, cu cel e faţă. Plus 4 volume de critică. Reprezentând studii de gen. A câştigat numeroase premii literare şi este o prezenţă remarcabilă într-o serie de reviste culturale.
E greu de spus că în volumul discutat e poetizat spaţiul urban. Mai degrabă portretul oraşului e un pretext, dacă nu o acoperire pentru un tablou, pe ii, pe colo, în Aquaforte, al vremurilor. Căci oraşe au existat din antichitate până mai ieri. Dar schimbarea majoră e de ieri până azi: … aripa lui Nichita şi ochiul lui mirobolant / numai eu ev şi alienare… poezia se preă altel astăzi…
Praxa quasiuzuală, de a boteza un volum, eventual de poezie, după unul din iteme, îşi manifestă diversitatea prin poziţia respecctivului item. Mie plasarea acestuia nu primul, ci al doilea, îmi pare rafinată. Căci primul poem, cine(magia) cuprine fragmente e mosaic, ce simbolizează, cum am ilustrat, ieea de mai sus.
Oraşul-ventriloc sugerează, cum bine observă pe coperta a patra Horia Gârbea, că pântecul ventriloc al oraşului e matricea izvoâtoarea vocii poetului. Originalitatea metaorei conferă oraşului-vreme calitate e fiinţă. Totuşi, fără a fi în dezacord fundamental cu semi – sau quasi – editorul girant, carediagnostichează, correct, demersul literar ca poezie anti-lirică, aş nuanţa/completa: aici determinantul anti poate fi citit simultan în sens comun, dar şi în sensul operant în sintagma (din) fizică – antiparticulă.poezia d-nei Amgi Melnia CCristea e, în accelaşi timp, antipoezie dar şi o realitate literară relativă. Prin simetrie.
Este, oare, în mecanica poetică a autoarei, profetul urban (cu logica lui e homeless cu tot), un element constitutiv al oraşului, sau e deghizarea poetului însuşi? Sau ambele? Dar oraşul însuşi nu e doar metafora vremilor, nu e doar simbolul lor. E şi sufletul alienat al trecătorului generic prin vremi: argument: toate aceste ornamente kitschiase ale existenţei. Poeta ede mai departe decât cronicarul? Sau vremurile sunt altele? Nici omul, care era sub vremi, alienându-se, s-a amestecat cu vremile? Alienânu-le…
Poeţii nu sunt, în viziunea lipsită de entuziasm a poetei, nici taumaturgii, nici îngerii oraşului-vreme. Care, deloc întâmplător, nu e cetate. Iar ea nu se singularizează eroic. Îşi asumă natura pastei plastice. Cu curaj şi luciditate. Poeţii pot să se rateze literar din dorinţa disperată de a elmmina rasismul (Moartea lui @).
Nu mă intrebbaţi dece am ales acest mod punctual e lectură. Anume e a filtra, in majoritatea poemelor, câte o sintagmă semnificantă. Triplă esenţă nu a poemului cu pricina, ci a colecţiei zecilor de poeme. E alegerea instinctului livresc. Viaţa e un print-screen ieftin. Acul kilometrajului derapează/…/iar poetul s-a ascuns într-un pet. … cei care trăiesc între zenit şi zefir… într-o cetate de politruci. Şi atâtea altele.
Din când în când oraşul se sustrage impersonalului, sugerân concreteţi poate existenţiale. Craiova e simultan sordidă şi lascivă, iar drumul cu acceleratul e o pro,ovare fără echivoc. Căci bucureştiul se vede Edenic. Dar… aici se vândd omeni de-a dreptul. Căci politicienii sunt paiaţe. Revenind la perspetiva abstractă, existenţa urbană pendulează între bocuri de beton şi miliardari e carton (Preţuri).
Lecturra filtrantă, cu aurul în site* oferă dividende. Cel puţin 2 poeme merită citate integral. Malaxor e o sinteză a colecţiei:
Poetul, în împărăţia lui, cu doctori minus
Şi cu mii de oameni depresivi
Poetul, el magnat al timpurilor viitoare
Simte jigodiile vieţii şi pe aceşti neica nimeni
Ai politicii şi ai poeziei
Care acaparează spectrul lumii prezente.
Într-un veşnic elirium tremens
Poetul scaefactura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
Că Platon nu e un grec care dansează sirtaki
Iar democraţia nu e totuna cu falocraţia
Damele au pătruns în aula magna
Universul conspire şi se nasc tot mai multe femei
Care conduc avioane, sacrifică bărbaţii
Şi scriu o poezie-manifest
Pruncii lor nu seamănă cu niciunii pătrund
În malaxorul toamnei deja frustraţi.
Ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
Cu buni şi mai puţin buni fieli şi mai mulţi infideli
Sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici.
Poeţii au atacuri de panică la fiecare respire
Şi nu îşi îngăuie unul altuia nici un şah mat
Lumea universul acesta flamboaiant poate exista
Fără miros dde poezie fără ambrosia degustată de poeţi
Dar nimic nu poate fi mai simplu
Decât un poet lângă starea de rezistenţă a culturii.
Alte două poeme cu o cursivitate care ar merita citate integral, sunt Motocros şi Ginseng.
Tonul discrsului poetic se intensifică spre finalul volumului, într-un crescendo de parcă abia acum şi-ar fi găsit vocea. Sonul ultimelor cam 10 poeme seamănă cu urcarea spre fortissimo a unui concert simfonic.
Specificul care pigmenează textul e distribuirea cuvintelor inventate, format de legato, cu sau fără mult uzitatul # (=diez, frecvent numit hashtag). E.g. #peturiartistice.
Să nu încheiem exerciţiul de lectură, succcinta trecere în revistă, fără a nota utilizarea unor referiri cu nuanţe aluzive la evenimente globale relativ recente. Care dau o pată de culoare întregului:
Mor poeţii se fac vânt şi îngroapă cuvintele-efemeride
Într-o mie de @
Nu pare tragic să dispară iluminaţii atâta timp cât franţa
A câştigat în rusia
Si lierii oeră fflor unei oamne frumoase
Care întâmplător conduce o tară
Sau pupa fierul vechi cupa aceea stereotipă
Fără pic de rasism doar este victorie.
Nu ştiu care e procentul amatorilor de poezie străini de evenimentele sportive globale, ar presupun ca trebuiie să existe si e acestia. Ei merită decodarea figurilor de stil. Cel mai recent turneu final al campionatului Mondial de fotbal s-a desfăsurat în 2018 în Rusia. Şi a fost câştigat de Franta. Iar vedeta VIP-urilor a fost d-na Kolinda Grabbar Kitarović, decorativa preşedinte a Croaţiei. Ţara finalistă a competiţiei. Iar fierul vechi e o aluzie la o rătăcioasă caricatură apărută în Charlie Hebdo, interpretabilă ca rasistă, la adresa Simonei. Un sincer bravo poetei, nu oar pentru a se fi dovedit la curent cu evenientul (sportiv-mediatic)global, arm ai ale pentru a-i fi găsit loc în poezie.
Nu în ultimul rând, cred că cele mai frecvente cuvinte din text sunt politică-politicieni. Eviedent, discursul liric (sau anti-liric, cum îl califică girantul) nu are nimic comun cu un pamflet. E, tot cum observă H.G. în acelaşi cartuş girant, reacţia naturală a unei sensibilităţi normale (pentru un poet authentic) faţă e lumea alienată.
Related Articles
No user responded in this post