UN MODEL DE ÎNŢELEGERE

Unui pahar preparat la pianocteil
Mă preocupă de foarte mulţi ani, în mod progresiv, treptat, lent, extensibilitatea legilor fizice. Pentru partea a doua a cărţii promoţiei, idee iniţiată cu 2 ani în urmă, la întâlnirea de 40 de ani de la absolvire şi materializată prin două volume, am scris un eseu pe tema asta. La lectura lui în volum am constatat că e expediat, incomplete şi nu destul de coerent. Iată că tensiunea ultimilor 8 ani şi cu precădere a ultimelor 2 luni îmi oferă un prilej de a continua, printr-un exemplu netratat în eseul cu pricina, dezvoltarea temei.
Există în fizică o noţiune fundamentală, energia de legătură. Caracterizând orice structură ce presupune coeziune. La orice nivel (de realitate), de la cel quantic, la cel macroscopic, până la cel cosmic. Să luăm două exemple, din mediul usual, la scara umană. O piatră de râu. Un fragment de rocă, rotunjit de eroziunea apei. O putem sparge cu o altă piatră mai mare. Sau cu un ciocan. Roca are o anumită compoziţie chimică, de regulă un amestec de oxizi şi săruri anorganice. Coeziunea materialului e generată de forţe electromagnetice, efect al interacţiunilor dintre ioni cu sarcini electrice de semne diferite. Suma acestor forţe interne emăsurată de o anume valoare a energiei potenţiale electromagnetice. Atunci când piatra e supusă acţiunii unei forţe exterioare, mecanice, cu energie ce depăşeşte energia forţelor ce ţin la olaltă microconstituenţii pietrei, piatra se sparge. Acum să luăm alt exemplu: o flacără. Ce este flacăra? Un domeniu spaţial, variabil, care împrăştie lumină şi căldură. Atunci când un material combustibil arde. Ce este combustia? O reacţie de oxidare în lanţ. Oxidarea e exotermă. Adică energia internă a produşilor oxidării este mai mică decât cea a substanţelor ce intră în reacţie, moleculele combustibilului plus moleculele de oxigen. Diferenţa de energie se eliberează în mediu sub formă de căldură, deci temperatura mediului procesului oxidativ creşte. Ei, aici e aici. Temperatura e corelată cu energia. Coeziunea unui sistem poate fi atacată prin forţe mecanice, dar şi prin creşterea temperaturii. Atunci când temperatura mediului imediat înconjurător combustiei corespunde energiei care ţine electronii exterior legaţi de atom sau de moleculă, aceşti electroni devin liberi. Are loc ionizarea. Pe de o parte aceeaşi temperatură iniţiază oxidarea altei molecule, ceea ce eliberează altă porţie de energie şi tot aşa, combustia devine o reacţie de oxidare în lanţ, pe de alta electronii eliberaţi pot reveni pe stratul stabil, cedând mediului energia absorbită la ionizare sub formă de lumină. Iată de ce flacăra, un amestec de ioni şi electroni, în volumul căreia are loc reacţia de oxidare în lanţ şi care e numită plasmă, împrăştie simultan căldură şi lumină.
Sigur, fiecare sistem quantic are energia lui de descompunere în părţi component şi pentru fiecare există o temperatură anume care amorsează descompunerea. E adevărat că există şi procesul invers, cel de fuziune. Activarea fuziunii nucleelor de hidrogen (protonii) sau a izotopilor hidrogenului (deuteriu şi tritium) pentru a forma nucleul de heliu cere o temperatură de aproximativ 10 milioane de grade Celsius, dar asta iese oarecum în afara comparaţiei pe care ne propunem a o interpreta prin modelul temperaturii de rupere a unor legături interne a unui sistem.
Să luăm în considerare doi indivizi umani. Între ei pot exista relaţii de afinitate, de indeiferenţă sau de dezafinitate. Relaţiile de afinitate sunt şi ele de foarte multe feluri. Simpla cunoştinţă poate fi comparată cu o legătură de o anume energie de rupere. Amiciţia presupune, firesc, o legătură mai puternică, deci mai greu de rupt. Prietenia una şimai puternică. Energia acestor legături e de natură emoţională, chiar dacă la bază pot fi considerente extraemoţionale de orice natură. Am dat doar 3 repere convenţionale, dar, în realitate, spectrul legăturilor emoţionale are nenumărate nuanţe şi fiecăreia îi corespunde, probabil, asta urmează a fi stability de viitorul ştiinţei, un nivel determinat de energie. Nu discutăm acum de diferitele fenomene care solicită legătura, care o fac din ce în ce mai tare, prin acumulare şi care trag de ea până se rupe. Discutăm doar de acea influenţă a mediului, manifestată de temperatura emoţională a mediului. Un anume conflict social determină o anume creştere a temperaturii ambiante. Iar mass media constituie mediul de propagare a conflictului, ceea ce distribuie temperatura generată, pe un principiu asemănător celui al lui Huygens, care şadela baza propagării energiei sub formă de unde. Un conflict public de o anume acuitate va avea ca efect un număr determinat în medie a ruperi de legături interumane de o anume tărie. Sigur că funcţionează si o anume reversibilitate, nu integral. Unele legături se pot reface după răcirea mediului, ca urmare a resorbţiei sau extincţiei conflictului generator.
Ei, bine, conflictul actual a generat o temperatură neobişnuit de înaltă şi neobişnuit de extinsă, cel puţin în mediul românesc. Urmărind, cu partea mea neimplicată, succesiunea de zgâlţieri care a afectat un mediu mai mult sau mai puţin definit, un anume segment dintr-o reţea de socializare internautică, m-a izbit similitudinea modelului fizicist cu realitatea emoţională. O măsură statistică a efectului disruptiv al temperaturii supracritice a mediului social poate fi considerată frecvenţa crescândă a ruperii conexiunilor privilegiate numite tehnic prietenie în jargonul reţelei de socializare. Despre partea mea implicată nu se cade să vorbesc public, e exclusive problema mea.
Dar care e rostul sugerării unei astfel de interopretări? Dacă s-ar reduce la o banală comparaţie nu s-ar justifica. Ce interesează e unul dintre efectele, probabil incomplet reversibile, asupra unui număr considerabil de cetăţeni români, indiferent de locul de rezidenţă. Sfera emoţională a unui anume procent nonneglijabil de subiecţi a fost deja afectată şi gradul de afectare va creşte. Asta dincolo de cortegiul de efecte a căror înşiruire nu e obiectul demersului de faţă, darcare sunt multe şi multe încă mai importante şi mai grave decât ce am descris. Dacă ducem lucrurile până la consecinţa logică, ce interesează e stabilirea răspunderilor. Consider că e oarecum împărţită, în sensul că fiecare răspunde pentru sine. Aproape nimeni din sfera politică nu e exonerate de o anume răspundere. Dar, dincolo de toate astea, care sunt inerente, există o persoană unică ce poartă, în ultiumă instanţă, răspunderea majoră. Secretul lui Polichinelle. Un individ cu structură conflictuală, cu răutate nativă, avid şi bolnav de putere. Rostul modelului de înţelegere a afectării individuale pe plan emoţional, sugerat mai sus, este de a fi un inedit act public de acuzare a acestei persoane responsabile. În numele tuturor celor afectaţi, indiferent de tabăra în care s-au situat. Îndiferent când i se va putea prezenta nota de plată, va trebui adăugată şi suma efectelor din sfera echilibrului relaţional asupra unui procent major din populaţia ţării.