VIZITA DIAFANEI DOAMNE – fragment

Ochii de peruzea mă priviră cu ceea ce părea un început de înţelegere. Mi-am amintit că, de fapt, nu-i ştiu titlul. E o “De-a lungul, în comuna…” drakku ştie care, o cânta odată Pavel Tornea la oboi şi am făcut, altă dată, din ea, leitmotivul unui spectacol – feerie, intitulat “Du-te, dorule, du-te, călătorule“. Dar asta-i pentru… asta-i… All that jazz-ul meu personal! Oare, melodia care-mi redă actul scrisului să fie aceeaşi cu cea care-mi anunţă sfârşitul? De ce m-aş mira, de ce m-aş revolta, e cartezian, e logic, e rotund. Dar atunci…

…….

       Ȋn fracţiunile de secundă în care acest ultim gând se materializa în mintea mea, imaginea femeii cu saxofon de aur masiv  şi ochi de peruzea se destrăma, lăsand în ariergardă o privire albastră plină de ironie înţelegătoare, precum zâmbetul pisicii de Cheshire. Nu suficient de rapid ca să nu remarc faptul că, pe “De-a lungul...” notele saxofonului nu sunau cu nimic mai puţin duios, mai puţin grav şi mai puţin definitiv ca oboiul.