2 ARTICOLE APROAPE INEDITE

Cu numărul pe aprilie, mensualul Magazin istoric intră în al 54-lea an. Începând din 2018, s-au înregistrat mai multe centenare. Pe români îi privesc 3 în 2018: 27 martie, 28 noiembrie şi, cel mai important, 1 decembrie. Centenarul din 4 iunie 2020, al tratatului de la Trianon, care a consfinţit legalizarea unirii Transilvaniei, a fost în mod straniu sufocată. Că Ungaria adopta o poziţie revizionistă e una. Ca UE acoperă si susţine această pozitie e alta.

Sigur, prima data centenară e 11 noiembrie 2018. Armistiţiul care a pus capăt primului război Mondial. N-ar trebui neglijat centenarul eliberării, de către armata română, a Ungariei de regimul bolşevic al lui Kun Bela.

Aceste date centenare şi altele constituie contextul subiectului unui important articol din Magazin istoric pe aprilie 2021. Anume colaborarea dintre România şi Polonia în 1921. Cele 2 ţări aveau statut şi istorii diferite. România, cu tot dramatismul, avea o continuitate. Polonia abia îşi recuperase statalitatea după 133 de ani de la desfiinţare, după a treia împărţire între imperiul rus, în format ţarist, cel austriac şi Prusia. Dar aveau în comun un pericol din est, atitudinea agresivă a armatei roşii. Colaborarea fu întemeiată pe necesitatea comuna de a se opune acestei ofensive. Interesant, în noianul de lucrări destinate centenarului evenimentelor postbelice, această colaborare a fost în mare măsură neglijată. Articolul present e probabil unicul în istoriografia românească. Salvarea tezaurului polonez de către România la începutul celui de-al doilea război Mondial e altă poveste.

Al doilea articol e inedit în mai mare măsură. Tudor Arghezi fusese încarcerat în lagărul de la Târgu Jiu, în 1943, sub regimul ion Antonescu, în urma vitriolntului pamflet Baroane, adresat lui Manfred Killinger, ambasadorul celui de-al treilea Reich la Bucureşti. Acolo a scris poetul şi polemistul o piesă de teatru, intitulată Siringa. Singurul său text dramatic nu face din Arghezi un dramaturg, dar biografia publică a piesei a stârnit un scandal sonor în epocă.

Piesa, de valoare literară discutabilă, se bazează pe o experienţă medicală dureroasă (la propriu) a autorului. Piesa fu trimisă directorului Teatrului Naţional, cu avizul (raport  scris şi ştampilă) comandantului lagărului. Aviz data 1 septembrie 1943. Dar peste câteva luni, pe 4 aprilie 1944, Edificiul TN va fi aproape distrus în bombardamentul aliat asupra Bucureştiului. Clădirea n-a mai fost niciodată refăcută. Premiera piesei avu loc, prin coincidenţă, pe 4 aprilie 1947, în sala Studio (aflată în Piaţa Amzei) a TN. Caietul de sală fiind redactat de autor. În urma scandalului, protestelor publicului, care au determinat retragerea de pe afiş după câteva reprezentaţii.

Experienţa medicală trăită de poet avu loc în 1939 – 40. O serie de dureri atroce, bănuite de presiunea asupra nervului sciatic. Analgezicele uzuale nu aveau efect. Se ajunse la morfină. După aproximativ un an, la patul bolnaului epuizat se adunară, succesiv, mai bine de 40 de smităţi medicale. Devenite personaje ale piesei. Cu nume schimbate. Atacarea lor prin satirizare excesiva era în firea poetului. În ciuda devotamentului ci care dr Bagdasar il îngrijise pro bono, practice zi şi noapte, renumitul neurochirurg  n-a scăpat de pana vitriolantă a suferindului.   

Episodul a fost relatat după 40 de ani de memorialişti, fiind publicate inclusive scrisorile adresate poetului de dr Florica Bagdasar şi de soţul ei, neurochirugul. Inclusiv academicianul George Emil Palade, laureat al premiului Nobel, i-a împărtăşit spre finele biografiei, lui C. D. Zeletin, amănunte publicate de acesta din urmă. De menţionat că viitorul laureate Nobel a fost implicat în colaborarea medicală şi satirizat de maestrul Arghezi, era ginerele lui Nicolae Malaxa, sponsor pe termen lung al poetului.

Mai sunt destule amănunte interesante. Dar scopul articolului e de a atrage atenti şi a sugera cititorilor lectura directă a acestui număr de revistă.