CONTENCIOS ISTORIC

Din imensul contencios pe nenumărate planuri româno-rus, decupăm acum doar seria ocaziilor când Rusia, indiferent de formatul respectiv, ţarist ori bolşevic a invadat teritorii româneşti. Indiferent şi de statusul momentan al acestora. Numărul acestora nu e univoc determinat. Diferiţi autori îl evaluează la 12 sau 13. Alegem o versiune, mai mult sau mai puţin la întâmplare: https://vremurivechisinoi.blogspot.com/2015/11/istoria-si-cele-12-invazii-rusesti.html. Lista cere comentarii, adăugiri şi corecturi punctuale. Care nu schimbă fundamental esenţa afirmaţiilor.

       Completare: eruditul, dar efemerul domnitor moldovean, un luminat principe renascentist, şi-a părăsit scaunul domnesc şi, la urma urmei, ţara, refugindu-se la curtea ţarului rus, în urma înfrângerii militare.

        I-prima invazie efectivă, rămasă fără urmări.

        II-prima pretenţie ridicată asupra principatelor. Urmarea a fost totuşi funestă pentru români. Imperiul habsburgic ocupă, în 1774, deşi nu participase la ostilităţi, teitoriul pe care-l vor denumi Bukowina (după contele von Bülow), care aparţinuse istoriceşte principatului Moldovei, de la 1359, când aceasta a evenit independentă. Înfrânt în război, imperiul Otoman îşi dă acordul, fără să aibă nici un drept juridic, deci politic. Capitulaţiile care statutau relaţiile juridice între principate şi Poarta Otomană erau valabile de secole. Vezi https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a0/Constantin_Giurescu_-_Capitula%C8%9Biile_Moldovei_cu_Poarta_Otoman%C4%83_-_Studiu_istoric.pdf. Rusia n-a avut obiecţii. Ocupantul a schimbat drastic structura demografică a teritoriului, până la unirea acestuia cu ţara, la finele lui 1918. E adevărat, pe e altă parte, că ocupaţia a avut şi urmări pozitive, în planul învăţământului în limba populaţiei. În trecăt, mărunta localitate unde s-a încheiat pacea, Kuçuk Kainarci, e situată în zona doborgeană, între graniţele actuale ale României şi Bulgariei.

       IV-V. Eroare majoră. Nu e vorba de 2 războaie, ci de unul singur (1806-1812), iar principatele au rămas sub ocupaţie in tot acest timp, fără a se retrage. Cât despre urmarea pe termen lung, pierdderea tetoriului dintre Prut şi Nistru, e nevoie de completări importante. Pregătit să invadeze Rusia, Napoleon a trimis sultanului încurajări să nu încheie pace. Pentru a-i forţa să părăsească Moldova. Din păcate trimisul a fost interceptat de ruşi. Oricum la tratativele care aveau loc la Bucureşti, la proprietatea lui Manuc bey (existentă şi azi, Hanul lui Manuc, comandntul rus era oarecum dispus să cedeze. Conform legendei, gazda, i-ar fi îmbătat pe dragomanii turci şi i-ar fi determnat să semneze pacea în forma cunoscută. Procopsondu-se cu mai mult decât sperau, ruşii au semnat imediat. Cea maimare tragedie istorică a românilor se bazează pe o trădare.

        Chiar dacă n-am găsit  confirmare explicită, fomală, a acestui amănunt, examinarea cu lupa a biografiei beyului armean oferă destule amănunte care susţin legenda. Nu cred că e cazul să adâncesc naraţiunea până la a le preciza. Interesant e că popularitatea pitorescului restaurant ocultează acest episod.

         VI-nici această ocazie nu e anodină. Că Tudor Vladimirescu a fost loccotenent în armata ţarului, e de notorietate. Că ar fi putut fi agent acoperit al Okhranei, e altă legendă. A cărei eventuală confirmare e improbabil să poată fi găsită. Raţiuni de plauzibilitate există. Indiferent de formatul imperial, indiferent e lideri, imperiul Rus n-a renunţat nicioată la obiectiul strategic al încorporării ţinuturulor româneşti. Cu consecinţa deznaţionalizării. Dece l-a asasinat Ipsilanti, şi el colonel în arata ţarului? Întrebarea are sens, dar depăşeşte cadrul articolului.

        VII-invazia din 1828 fu prlejuită de următorul război ruso-turc. Încheiat prin pacea de la Adrianopole (1929). Principatele au rămas sub ocupaţie rusească. În 1834 guvernatorul imperial, generalui Kiseleff/Kiseliov, le impune codul legislativ numit Regulamentul Organic. Un embrion constituţional, pe care Karl Marx îl numeşte codicele muncii de clacă. Un progres structural real, pe care istoricii lucizi, nedependenţi de paradigma stalinistă imprimată în epoca ocupaţiei sovietice postbelice de Mihail Roller, îl socotesc o pregătire pentru încorporare paşnică a principatelor în imperiu. Să nu uităm, în vara lui 1848, după emisia domnitorului Gheorghe Bibescu şi instalarea efemerului gvern provizoriu, multmea a ars simbolic o copie a Regulamentului Organic.

  E adevărat că trupele ruseşti de ocupaţie s-au retras în 1834, dar a urmat cea mai dură perioadă de dominare ruseasccă. Comparabilă doar cu  ocupaţia din 1944-1958. Prin acea de la Adrianopole s-a stabilit că principatele rămân sub suzerantate otomană, ceea ce nu însemna o schimbare, dar sub protecţie rusă. Practic nu se putea lua nici o decizie care să u fi fost aprobată de la Petersburg. Rusia avea controlul absolut. Situaţia a durat până in 1848, când principatele au fost reocupate. Armata rusă a înfrânt revoluţia maghiară condusă de Kosut, care-şi ostilizase şi trupele de moţi ale lui Avram Iancu.

Rusia a fost obligată să se retragă în 1854, după declanşrea războiului Crimeii. Iar pacea consecutivă de la Paris, din 1856, a statutat cedarea către Moldova a 3 judeţe dunărene, care au tăiat accesul Rusiei la Dunăre.

Dar marele avantaj pe care l-a adus principatelor fericitul război al Crimeii, a fost promovarea problemei acestora ca afacere europeană. Protectoratul rus a fost înlocuit de garanţia a 7 puteri europene. ceea ce a dus la unirea principatelor.

Nu e aici locul analizei condiţiilor forţării abdicării principelui Cuza şi al instalării, manevrând între Franţa lui Napoleon al III-lea şi Prusia atotputernicului cancelar Otto von Bismarck, a principelui Karl von Hohenzollern-Sigmarngen ca domnitor. Rusia, care reuşise să anuleze pierderile consecutive războiului Crimeii, jucând pe cartea protejării creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman se pregătea de război. Premierul Brătianu (avându-l pe Carol I în spate) a tratat cu prinţul Gorceakov condiţiile trecerii armatei ruse prin ţară (deja numită România, din 1862). Fu prima intrare noninvazivă a armatei ruse în ţară. Declanşarea ostilităţilor de către arrmat otomană, care bombarda malul stâng al Dunării prilejui declaraţia de independenţă, pe 10 mai 1977 (nu 9!). iar insuccesele pe teren ale ruşilor au dus la solicitarea disperată de ajutor (refuzat arogant înainte) prin celebra telegramă adresată de prnccpele Nicolae, fratele ţarului şi comandant suprem al armatei ruse. Aici e momentul de a aminti că Mihail Roller a sustras telegrama din arhivele naţionale şi a predat-o ocupantului sovietic. Pentru a şterge orice urmă a umilinţei ruse.

Contribuţia armatei române, comandate de domnitorul Carol, la înfrângerea otomană e un fapt de recuoaştere universală. Dar Rusia a impus manu militari cedarea celor 3 judeţe recuperate în 1856. Comportarea ca ocupant, în dispreţul convenţiei antebelice, trebuie socotită acum ca inserată în şirul invaziilor ruseşti în teritorii româneşti, subiectul articolului.

Ca urmare a schimbărilor din imperiu, pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării votează unirea cu ţara a teritoriului moldovean răpit în 1812. Prima dintre provinciile care, prin decizii statutare, s-au unit în România Mare. Din păcate singura neacopertiă juridic de un tratat internaţional. Pe 28 iunie 1940, ca urmare a ultimatumului adresat de URSS, armata roşie reocupă teritoriul. A care adaugă, fără nici un motiv legal, partea de nord a Bucovinei şi ţinutul Herţa. E penultima invaziei. Ultima e reocuparea teritoriului în toamna lui 1944   în ofensiva spre Berlin. Dată cu care e ocupată întreaga ţară. Până în 1958, când Dej a obţinut retragerea trupelorde ocupaţie pe baza garanţiei că regimul colonial n-ar suferi modificări.

Bref, între 1806 şi 1958, teritorii româneşti au fost sub ocupaţie rusească parţial 127 ani şi total 27.

Efectul distructiv al ocupaţiei, în perioadele în care s-a exercitat, a întrecut orice limită. Maximumul acestui efect a fost în anul dintre 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, dincolo de imensele pagube materiale, un foarte mare număr de români in Basarabia au fost deportaţi în Siberia. Să mai adugăm cei 150,000 militariaiarmatei române dezarmaţi după 23 august 1044 şi luaţi prizonieri. Unii întrorşi ca membru a diviziilor Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan, formate din prizonieri, care au îngroşat rândurile armatei roşii.                                                                                                   

2 responses to “CONTENCIOS ISTORIC”

  1. Ilias Kalokerinos

    Ura este un sfetnic rau in a gandi lucid si obiectiv.Pana si istorie proprie se creaza ca s-o satisfaca .

    1. Radu I. Munteanu

      o mare prostie, ilias. totul e obiectiv. fapte. si trebuie spuse.