DEZBATERE ONLINE

În 2016 editura Humanitas a publicat versiunea românească a cărţii Statele Unite şi noua ordine mondială (traducerea din portugheză de Simina Popa şi Cristina Niţu). Cartea e o dezbatere virtuală între Olavo de Carvalho şi Alexandr Dughin.

Organizatorii şi moderatorii dezbaterii: Giuliano Morais şi Ricardo Almeida

Cine sunt protagoniştii?

Alexandr Dughin – n. 7 ianuarie 1962, Moscova) este un geopolitician, filozof, sociolog și politician rus, unul dintre cei mai influenți intelectuali ai „noii Rusii“, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Kremlinul și armata rusă. Este profesor la Facultatea de Sociologie a Universității de Stat din Moscova și lider al Mișcării Internaționale Eurasia. Dughin se opune liberalismului și globalismului, pledează pentru respectarea valorilor creștine tradiționale, naționale și pentru crearea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. A scris mai multe cărți de geopolitică, printre care Bazele geopoliticii, Teoria lumii multipolare și A patra teorie politică: Rusia și ideile politice ale secolului XXI.

Olavo Luiz Pimentel de Carvalho (n. 29 aprilie 1947, Campinas, Brazilia) este un filozof, scriitor și jurnalist brazilian preocupat de istoria filozofiei, istoria mișcărilor revoluționare, religie comparată, psihologie și antropologie filozofică. Este cunoscut pentru ideile sale politice conservatoare și pentru critica adusă politicii de stânga. Între 2001 și 2005 a predat filozofie politică la Universitatea Catolică Pontificală din Paraná, Brazilia, apoi s-a mutat în Statele Unite, devenind corespondent internațional. Printre numeroasele sale cărți se numără: A Imagem do Homem na Astrologia (1980), Astrologia e Religião (1986), Uma Filosofia Aristotélica da Cultura (1994), O Jardim das Aflições: De Epicuro à Ressurreição de César; Ensaio sobre o Materialismo e a Religião Civil (1995), O Mínimo Que Você Precisa Saber para Nâo Ser um Idiota (2013). Este fondatorul și președintele Inter-American Institute for Philosophy, Government, and Social Thought (2009).

Dezbaterea online a durat între 4 martie şi 31 iulie 2011. Websitul care a găzduit-o a fost accesat de peste 200,000 persoane din 30 de ţări.

Partea întâi

ROLUL STATELOR UNITE ÎN NOUA ORDINE MONDIALĂ

Tranziţia globală şi duşmanii săi – Aleksandr Dughin

Autorul consideră prevalenţa conceptului NOM la finele Războiului rece, plasat, acesta, în viziunea sa, în epoca Gorbaciov. Dominantă în această perioadă ar fi fost o strânsă cooperare între URSS şi USA. După desfiinţarea, în 1991, a primeia, proiectul NOM a fost uitat. A urmat o nouă OM, unipolară, descrisă de Sfârşitul istoriei de Francis Fukuyama, pe care Dughin o numeşte o utopie.

Unii specialişti (între care Dughin se consideră implicit a face parte) consideră că lumea are nevoie de o nouă paradigmă care să înlocuiască unipolaritatea. Dughin, ca participant la dezbatere, renunţă la poziţia politică cunoscută public în favoarea uneia filosofică, conchizând cu bun simţ: Ne aflăm în mijlocul unei Tranziţii care încă nu s-a încheiat.

Dughin vede viitorul Statelor Unite ca îndoielnic. Acestea s-ar afla în faţa a trei alternative: 1. Înfiinţarea unui Impriu American stricto sensu, cu un centru dezvoltat şi o periferie relativ instabilă; 2. Să creeze o unipolaritate multilaterală, spatiu al cooperării cu puterile care agrează rezolvarea problemelor regionale (Canada, Europa, Australia, Israel etc); 3. Să promoveze globalizarea accelerată prin întemeierea Guvernului Mondial şi destituirea rapidă a suveranităţii Statelor Naţionale, premisă a creerii Statelor Unite Globale.

În restul analizei, Dughin îşi respectă condiţia de filosof, face abstracţie de opţiunile personale, iar rezultatele conturează un tablou realist.

Trei proiecte de putere globală în dispută – Olavo de Carvalho

Preopinentul braziliano-american pleacă de la constatarea că dialogul sui generis fabricat de organizatori e, virtualmente, imposibil. Face, explicând, o listă de elemente fundamentale comune ambilor preopinenţi. Dar… Din punctul de vedere al poziţiilor pe care le ocupăm în societate, dimpotrivă, diferenţele sunt atât de numeroase (op.cit). astfel, el reduce dezbaterea la una, cumva exterioară.

Autorul replicii la demersul obiectivant al lui Dughin desfiinţează abil, blând şi cu fină ironie tocmai calitatea majoră a discursului acestuia. Această poziţionare nu numai că asumă fondul adânc polemic nu al dialogului politicos formal, dar e admirabil ilustrată de 2 figuri remarcate, en passant, de Horia Roman Patapievici într-o conversaţie/conferinţă publică. E ceea ce m-a determinat să caut cartea de faţă, s-o citesc cu atenţie şi să scriu despre ea. N-o sa le inserez, sper chiar că referirea la aceste imagini va indemna o parte din cititorii rândurilor de faţă să repete experienţa mea de lectură.

Profesorul brazilian, stabilit în USA, completează: Diferenţa aceasta existenţială, pe care fotografiile alăturate o ilustrează, face ca opiniile noastre, chiar şi atunci când exprimarea lor verbală coincide ad litteram, să însemne lucruri total diferite, în funcţie de scopurile fiecăruia. Răspunsurile pe care le vom da la întrebările acestei dezbateri vor demonstra acest lucru, sper, la fel de limpede ca şi fotografiile. (ibidem). În ultimă analiză, Nu am exagera dacă spunem că lumea de azi e obiectul unei dispute între militari, bancheri şi predicatori. (ibidem)

Într-o analiză mai amănunţită decât a preopinentului său a realitătii globale, de Carvalho scapă o frază aparent în afara contextuui. Dar care traduce mot-à-mot o idee pe care am pescuit-o din social-media: SUA nu sunt centrul de comandă al proiectului globalist, ci, dimpotrivă, victima sa prioritară, însemnată pentru a fi exterminată. Şi care derivă direct din proiectul globalist/progresist al lui Gyorgy Soros – aşa cu se poate deduce din calupul de informaţii despre acest personaj.

Un amănunt pe care de Carvalho nu-l atinge, deşi odată ce conturează cele 3 mari curente ale contemporaneităţii e un aparent paradox. În retorica propagandei antioccidentale ale Rusiei, Occidentul e acuzat tocmai de păcatul progresismului. Soros, duşmanul ireductibil al USA, e văzut, fără a-l numi, ca produsul toxic al Occidentului. Dece? Retorica antioccidentală a lui Putin se bazează, profesionist, pe nivelul submediocru al ariei largi a acestei retorici. O propagandă logică, să zicem precum comentariul lui Dughin în această dezbatere, ar rata ţinta. Fără batăr o singură cercetare sociologică (pe care întreaga comunitate a specialiştilor se fereşte s-o facă, 12 ani de praxă în social media dau o idee clară asupra gradului mediocru de instruire a publicului.

Concluzia finală a profesorului brazilian e tăioasă: Rusia lui Aleksandr Dughin pare că a învăţat din crimele şi eşecurile ei tocmai opusul.

PARTEA A DOUA

REPLICI ŞI CONTRAREPLICI

Occidentul contra restului lumii – Aleksandr Dughin

Individualismul şi holismul

Simţindu-se provocat, profesorul Dughin cheltuie nu puţin spaţiu pentru a se angrena în polemică, neomiţând să diagnosticheze Brazilia ca subtil antiamericană. Nu ştiu când anume ţara auriverde s-a asociat grupului BRIX. Probabil ulterior construirii cărţii-dezbatere. O fi un raţionament general, sau ideologul regimului Putin era în secretele zeilor?

Trei proiecte globale, Dughin reia ofensiva, încercând să demonteze construcţia lui de Carvalho. Coborând din sferele metafizice din care debutase discursul său, el se vede silit sa fie sincer. Dezvăluind nevoia unei alianţe între binomul ruso-chinez şi lumea islamului. Pe baza antiamericanismului funciar al ambilor poli. Alianţa de ultimă oră, între Iran şi Arabia Saudită, ulterioară elaborării cărţii-dezbatere, care are un potenţial geostrategic de rupere a echilibrului tripolar, dă un prim sens noului concept eurasianism. Pe care-l vedem în discursul lui Putin. Preluat direct de la mentorul său Dughin. În acest tur, acestuia din urmă îi scapă un porumbel. O alianţă a ceea ce Dughin numeşste eurasianism şi islamism nu mai exprimă dialectica individualism/holism (ceea ce ar avea sens), ci o structură conjunctural millitantă. Antiamericanismul concret e mai ponderal decât dialectica principială.

De fapt titlul  Occidentul contra restului lumii e fals. În realitate e vorba de Restul lumii împotriva Occidentului.

Natura acestei dezbateri şi poziţia mea personală – OLAVO DE CARVALHO

Misiunile noastre în această dezbatere

Ştiinţa politică, cum am mai spus, s-a născut în momentul în care Platon şi Aristotel au făcut distincţia între discursul agenţilor politici în conflict şi discursul observatorului ştiinţific care încearcă să înţeleagă ce se întâmplă între ei.

Astfel de Carvalho îşi readuce sec preopinentul în planul proiectat al dezbateii. Discret, îi anulează demersul militant. Îşi ia ca argument tocmai cele două fotografii de mai sus: Fotografiile pe care le-am ataşat primului meu mesaj, ca sinteză umoristică, documentează pe de-a-ntregul diferenţa dintre agentul politic învestit cu planuri globale şi mijloace de acţiune la scară imperială şi observatorul ştiinţific nu doar lipsit de oricare din aceste lucruri, ci şi ferm hotărât să le respingă şi să trăiască fără ele până la sfârşitul zilelor sale, din moment ce sunt inutile şi nepotrivite cu misiunea vieţii pe care şi-a ales-o şi care este, pentru el, singura justificare rezonabilă a existenţei sale.

          Pasul următor duce în derizoriu discursul ofensiv al preopinentului. Ajunge titlul: De la argumentare la banala bârfă.

Aici e preferabil un citat mai lung în locul traducerii acestuia în cuvintele cronicarului: Nu spun, desigur, că prof. Dughin ar fi necinstit. Dar se dedică în mod cinstit unui tip de luptă care, prin definiţie şi de când lumea şi pământul, întruchipează necinstea prin excelenţă. În acest sens, nu e de mirare că încearcă să manipuleze însăşi situaţia dezbaterii pentru a o forţa să fie în favoarea sa în marea confruntare, aşa cum o concepe el. Pentru asta, trebuie în primul şi în primul rând să falsifice poziţia adversarului său, făcându-mă pe mine purtătorul de cuvânt şi adeptul globalismului occidental contra căruia, totuşi, eu am scris pagini întregi în mass-media braziliană, într-atât, încât am fost acuzat că aş fi un „teoretician al conspiraţiei“, o etichetă denigrantă standardizată pe care elita globalistă o foloseşte cel mai frecvent pentru a-i intimida pe cei care îndrăznesc să o investigheze.

Nefiind mulţumit cu atât, mă acuză de ostilitate faţă de compatrioţii mei, insinuând că, pentru că locuiesc în SUA şi am scris unele lucruri în favoarea conservatorismului american, sunt un fel de trădător de ţară.

Să vedem modul în care realizează acest tour de force:

America Latină, în special Brazilia, prezintă unele diferenţe sociale şi culturale în raport cu societăţile şi culturile europene sau nord-americane. În cazul prof. Carvalho, faptul că trăieşte în SUA joacă un rol important. Nu mă refer la localizarea sa geografică, ci la identificarea sa culturală. Iar acest lucru poate fi confirmat de textele prof. Carvalho pe care am avut ocazia să le citesc. Sunt o mărturie a aderării sale la tradiţia nord-americană (în versiunea sa „tradiţionalistă“ sau „de dreapta“) şi a distanţării de principalele caracteristici ale atitudinii culturale braziliene critice faţă de Statele Unite. Aflându-se, din punct de vedere politic, „la dreapta“, bănuiesc că prof. Carvalho blamează „stângismul“ latin şi brazilian. Simpatia mea, în cazul acesta, este de partea Americii Latine. Fiind un critic al SUA şi al civilizaţiei occidentale ca întreg, găsesc caracteristici eurasiatice în societăţile Americii Centrale şi de Sud. Deci, într-un fel, eu sunt mai probrazilian decât prof. Carvalho, „brazilianul pur“ care prezintă anumite aspecte (conservatoare) ale SUA şi ale Occidentului în ansamblul său.

Acest paragraf este de o incoerenţă magistrală. Dacă ceea ce contează nu e „localizarea mea geografică“, ci „identificarea mea culturală“, faptul că trăiesc în SUA sau în Zambia nu ar trebui să conteze câtuşi de puţin. Iar dacă prof. Dughin menţionează locul meu de reşedinţă, afirmând în acelaşi timp că nu despre asta e vorba, atunci la ce bun această menţiune? Este doar un excipient pentru insinuarea otrăvită care urmează: fiindcă este la fel de antiamerican ca stânga braziliană, el ar fi mult mai „probrazilian“ decât mine, ca şi cum stângismul care se întâlneşte acum în Brazilia ar fi cea mai pură expresia a culturii patriotice, şi nu implantul de import care este de fapt. Când califică stângismul brazilian drept „eurasiatic“, prof. Dughin demonstrează de fapt că nu cunoaşte practic deloc situaţia braziliană. Oricine a urmărit marile schimbări din politica economică, juridică şi culturală din Brazilia ultimilor douăzeci de ani ştie că toate acestea au venit de-a gata de la centralele globaliste – ONU, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNESCO, Bilderberg, Rockefeller, Fundaţia Ford, George Soros etc. În politica economică, ultimele guverne braziliene nu au făcut altceva decât să urmeze cu fidelitate instrucţiunile Băncii Mondiale. În domeniul sănătăţii, toate reformele adoptate au fost recomandările specifice ale OMS. Principiile „corecte din punct de vedere politic“, impuse de guvern întregii societăţi braziliene, au fost impuse acelui guvern, la rândul său, de către ONU şi fundaţiile milionare. Şi nici nu e nevoie să menţionez bucuria obscenă cu care guvernul Lula a cedat chiar părţi din teritoriul brazilian administraţiei internaţionale împotriva voinţei exprese a populaţiei locale. Toate acestea sunt arhicunoscute în Brazilia, dar se pare că ştirile nu au ajuns în Rusia.

Faptul că servilismul acesta abject vine însoţit de demonstraţii ipocrite de antiamericanism e dovada cea mai clară că poţi fi împotriva SUA şi în favoarea elitei globaliste în acelaşi timp. Cum ar fi putut fi altfel, dacă deja de mai bine de jumătate de secol antiamericanismul mondial e amplu finanţat de aceeaşi elită?

Consorţiul – De ce îşi doreşte Consorţiul socialismul.  Întreaga bibliografie existentă despre Consorţiu atestă că obiectivul lui este instaurarea unei dictaturi socialiste mondiale.

În capitolul Occidentul şi dublura sa, Dughin se dezlănţuie a outrance. Atinge en passant atacurile la persoana preopinentului, pentru a ajunge la chemarea patetică a luptei împotriva Occidentului. Ar fi acceptabil ca recunoaştere explicită a politicii agresive concretizate de Putin, dacă nu s-ar baza pe o eroare fundamentală, care derivă direct din mentalitatea antioccidentală, focalizat pe antiamericanism: elita mondială ar fi, în acest haloimîs mental, identică cu Occidentul.

Iar ca finis coronat opus al neînţelegerii, analiza statului israelian e de o absurditate exemplară. Înainte de partea a treia şi final, avem o preconcluzie. Confirmată de profesorul Dughin de pe un versant opus: dezbaterea va fi fost un eşec creator şi productiv.

Mă opresc înainte de a analiza această finalizare a lecturii. În loc de care semnalez drept contraargument suprem o altă carte mult mai proaspătă, ucigător de reală: Catherine Belton: Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia şi apoi a atacat Occidentul. Copyright 2020 autoarea. Versiune românească Gabriel Tudor, Copyrigh 2021 Editura Litera.

Pentru cei interesaţi de a şti pe ce lume trăiesc, recomand cele peste 700 pagini de lectură atentă cu toată convingerea.