DIN NOU PE URMELE CAVALERILOR – I

La 5 ani după ce păşisem în premieră pe urmele cavalerilor ioanţi, pe insula Rhodos le regăsesc următorul şi ultimul sediu pe altă insulă mediteraneană, Malta. Cum istoria acestor ordine călugăreşti militare o rezumasem telegrafic în http://oldrimsix.info/pe-urmele-cavalerilor-ioaniti-i/, o completare actuală ar putea fi utilă cititorului interesat de jurnalul celei mai recente vacanţe. Numit iniţial ordinul hospitalierilor, creat de călugărul benedictin Gerard de Sasso, având ca scop îngrijirea bolnavilor din regatul latin al Ierusalimului, capătă caracter militar în 1120, când îşi asumă protejarea pelerinilor şi devine cunoscut ca Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim. Devine independent de orice autortate statală in 1113, prin bula papei Pascal al II-lea. După recucerirea Ierusalimului, în 1187, de liderul musulman Salah el Din AKA Saladin, toate ordinele omologe se retrag iniţial la Saint Jean d’Accre (azi Akko), de unde sunt alungate în 1291. Ioaniţii, retraşi provizoriu în Cipru, se instalează în 1307 în Rhodos. Unde rezistă până în 1522. Când asaltul de pe mare al flotei sulanului Soliman Magnificul cucereşte prin trădare citadela foritifcată a Ordinului. Impresionat de rezistenţa cavalerilor (rămăseseră 200 din 700), sultanul le permite să plece liberi din Rhodos. 7 ani mai târziu, Carol Quintul le oferă în stăpânire insula Malta. Cu aprobaarea, desigur, a papei Clement al VII-lea. De atunci Ordinul poartă numele de Cavalerii de Malta. Insula şi-a schimbat, în 5 secole, de neumărate ori stăpânii. Car Ordinul există şi azi. A preluat şi moştenit de la Ioaniţi celebra siglă a crucii cu 8 vârfuri. Cunoscută drept cruce de Malta.

Sultanul Soliman, cel mai performant lider otoman, pe timpul căruia imperiu a cucerit Belgradul, a distrus, în urmă bătăliei de la Mohács – 1526 – regatul maghiar, reducându-l la o mica fâşie. Dar a ratat sediul Vienei, în 1529. Ce-i interesant e că domnia lui e legată de istoria Ordinului de care relatăm. I-a alungat din Rhodos la 2 ani după preluarea sultanatului, iar ultima faptă de arme  fost asediul Maltei, în 1565. Asediu respins sub conducerea Marelui Maestru Jean Parisot de la Valette. Care a conceput şi construit fortificaţa portului natural din estul insulei. În anul următor, acesta a pus piatra de temelie a oraşului care va deveni capitala insulei. Nu va apuca s-o vadă complet ridicată, murind în 1568. Soliman murise în 1566. Cu stabilirea capitalei la Valetta sărim peste secole în zilele noastre.

Arhipelagul maltez, situat la 80 km sud de Sicilia, e compus din insula Malta, care-i mică, Gozo, mai mică şi câteva microinsuliţe. Canalul dintre Comino (cu 3 locuitori) şi Cominoto (pustie) e celebra Lagună albastră (unde s-au făcut filmările câtorva filme, intre care cel omonim. Celelalte insulite, majoritatea simple stânci, sunt nelocuite. Unicul aeroport e plasat pe poziţia infrastructurii aeriene militare britanice din timpul WW II. Plecând cu întârzuere de pe bramburitul Henri Coandă, a recuperat câteva minute. Autocarele afretate de agenţie trebuind să depună turiştii la hotelurile destinate, am ajuns oarecum după ora închiderii restaurantului. Cel putn aşa sunea ghidul. Nu mi s-a părut, era destul de plin cu personaje pe care nu le recunoşteam din avion. În fine, cine ratează ocazia de a îndatora clienţii?

Prima zi, vineri, presupunea 3 puncte de grafic. Primul era unul din motivele alegerii Maltei ca ţintă de vacanţă. Popeye Village. Celălalt fiind, evident, palatul Ordinului. Iniţial personaj secundar de comics (benzi desenate, 1929), creat de E. G. Segar, marinarul Popeye este preluat în desen animat de fraţii Max şi Dave Fleisher (1933-1942), apoi Famous studios (1942-1957). Ulterior serialul e produs de Hana & Barbera. În fine, în 1980 a fost produs singurul film cu actori. Rbin Williams şi Shelley Dival ca protagonoşti. Platourile de filmare au fost cumpărate de guvernul maltez, care le-a cnvertit în parc de distracţii. Situat pe ţărmul vestic (Anchor Bay) al istmului ce leagă capul nord vestic al insulei de rest, în dreptul  localităţii Melieha. Pe teren, dezamăgire. Ghidul sfătuieşte grupul să se rezume la câtevaa minute de poze, cei 15 euro intrarea n-ar merita. Iar grupul, care s-a înscris în acest tur, nu prea avea habar de rostul parcului.

Al doilea punct din program nu ma interesează. Plaja naturală din Ghadira bay. Pe ţărmul estic al aceluiaş istm. Acordul perfect între interdicţa medicală şi disconfortul total al statului la plajă ma obligă să omor o oră şi jumătate. În fine, al treilea şi ultimul puct al zilei e cel puţin interesant. Satul pescăresc Marsaxlokk, în golful omonim, situat în sud estul insulei. Băştinaşii îşi vopsesc tradiţional bărcile cu benzi de 3 din 4 culori: roşu, galben, albastru şi verde. Importanţa locului e legată de întâlnirea Bush sr – Gorbatchev în 2 decembrie 1989. Pe un vas ancorat în golf. Aici luăm un prânz pescăresc pe o terasă la malul mării. Drumul spre hoteluri trece prin Floriana, oraş geamăn al capitalei. Peisajul pe alocur sărăcăcios devine elegant. Vom vedea Valetta luni, iar relatarea va apărea în ediţia următoare. Când va veni rândul impresiilor generale asupra insulei.

                                                           (va urma)