IMAGO MUNDI LA CĂRTUREŞTI

Sâmbătă 25 februarie in cafeneaua de la subsolul Casei Sturza, care adăposteşte Cărtureştii, căci nu-i mai puten spune doar librărie, sub egida prestigioasei editor Casa Radio fu lansat albumul Isvor al grupului muzical Imago Mundi. Greu de găsit un mediu cultural mai potrivit, mult mai autentic şi mai intim decât însăşi ceainăria. Proiectul sintetizează elemente din Cartea ştiinţei muzicii a lui Dimitrie Cantemir, scrisă în limba turcă, cu piese tradiţionale româneşti. Scopul acestei scurte note e aproape exclusiv viteza de reacţie. Ca în vremurile bune ale autorului notei, petrecute la LiterNet.ro, nu odată portalul era primul pe piaţa media bucureşteană care publica, fie şi telegrafic, mici reportaje de la evenimentele culturale la care era invitat. Prin urmare nu voi înşira numele muzicienilor, asta se poate afla din oricare alte surse, ci voi nota doar trăirea personală a momentului.

Cum de câţiva ani ies în sezonul rece din bârlog aproape exclusiv pentru a-mi exaspera medicii, şi cum prezenţa în pitorescul subsol al cafenelei nu fu decât a doua excepţie (prima – la ICR, la seara I. D. Sîrbu, iarăşi non multa, sed multum), mă bucurai de vremea complementară gerului de atunci, cu bunele şi cu relele ei – temperatură convenabilă, munţi de zăpadă mizer-afumată pe trotuare. Hazul e că, afară de formaţia muzicală, sub reflectoare, obişnuindu-mi ochii cu semiobscuritatea firească, prima figură pe care o identificai fu, cine altcineva, doamna Gilda Rădulescu, sufletul editurii, ca de obicei mimetic deghizată în negru. Mai căutai eu pe oarecine, dar cum periscopul nu-mi bate, habar n-am dacă mai proaspăta redactor Liternet îşi iţea mutrişoara pe acolo au ba. În schimb avui plăcerea să schimb, după adjudecarea autografului pe album, o colegă din cei cu care sărbătorisem cu nici 2 ani în urmă 40 de la absolvire.

Dar vreţi să ascultaţi muzica. Ei, bine, miniconcertul (aproximativ jumătate din conţinutul albumului) debută cu varianta lor a piesei de rezistenţă a alui grup, prietenii mei EINUIEA. În locul vocii lui George Turliu auzii o versiune instrumentală sofisticată. Incult, nu putui identifica, apoi cele 3 piese ale lui Dimitrie Cantemir, doar presupun că nu putea lipsi cel puţin una în selecţie. Geamparaua însă fu cam la fel de recognoscibilă precum o temă Vangelis în interpretrea lui Stephane Grappelli.

Impresia generală e de străvechi interpretat la zi. Un dialog de instrumente (flaut, oboi, cobză, vioară, tamburină, dar şi darbuka, instrument cunoscut prin Juan Carlos Negretti, de la EINUIEA, la vremea cuvenită) care ţine masi degrabă de jazz decât de ceea ce ne-am putea imnagina ca era meterhaneaua şi, impresie pur subiectivă, faţă de care, la momentul autografelor, avui senzaţia că băieţii n-o prea împărtăşsc, dare u o mărturisesc pe riscul meu, puuuuuţin, un 2-3% acolo, son tip Nightlosers. Una peste alta rafinament mixat cu simplitate, ştiinţă muzicală etalată cu naturaleţe spontană.

Prima idée, la care renunţai în 2 secunde, plecând spre capătul autobuzului-navetă pentru repatrierea în ghettoul meu, Drumul Taberei, fuse să dau un titlu revanşard: meterhaneaua cultă, up to day, versus manea. Tâmpită idée. Căci nimic nu e versus nimic, fiecare curent îşi urmează cursul şi destinul, repectând, ironic, legea lui Dalton referitoare la amestecul de gaze. Nolens-volens lumea merge spre separare în faze nemiscibile, la Bucureşti ca la Belo Horizonte, la Kuala Lumpur ca la Vancouver. Bine că există şi stratul ăsta. Anul 2012 începuse, la iniţiativa versatilului generator de idei Horia Gârbea, cel mai blogger dintre bloggeri, sub semnul unui tonic joc de leapşa intitulat Nu e totul pierdut. Cu manele şi cu Imago mundi e, indifferent de procente, incomparabil mai bine decât doar cu manele. Am plecat refrişat. Mai ales că, mereu ignorant, o întrebasem pe doamna Gilda dacă ăstia sunt cei care au participat din partea româniei la seara Dimitrie Cantemir de la Carnavalul veneţian. Mi-a împuşcat un nu sec (ce troglodit am invitat eu aici?). Dar nu contează ignoranţa mea. Contează că muzica renascentistului domnitor e valorificată la început de mileniu de mai mulţi muzicieni. Avantaj România. Aşa e în tenisul ăsta de cafennea. Aferim, Imago Mundi!. Aferim Casa Radio! Aferim Pilgrim Project! rim vă mulţumeşte.