6 MARTIE

Pe 6 martie 1945, mama mea, fie odihnită, împlinea 18 ani. Era perfect conştientă, în anturajul de duşmani ai poporului, că ziua ei de naştere, despre care fusese până atunci învăţată că e una de sărbătoare, marca începutul unei epoci în care avea să fie nevoită să poarte o luptă dură cu viaţa, luptă pentru care nu fusese pregătită. Peste 43 de zile urmau să se adune 5 ani d când tatăl ei, catargul familiei, fusese doborât de boală. Toată familia, cu rubedeniile adunate acolo, în Vale, plânseseră zile în şir, unii că aşa se cădea, ea fusese singura care, paralizată emoţional, nu produsese nici o lacrimă. Avea să povestească multe zeci de ani mai târziu că avusese viziunea a ce va urma. În lume, în ţară şi în jurul ei. Alte zeci de ani mai târziu avea să reflecteze că răspunsul fiinţei proprii la aniversarea sinistră a celor 18 ani, socotit mereu ca un fenomen banal, fusese, în subconştient, unul semnificativ. Puţin peste 6 luni avea să-l conceapă pe acela care, egoist lucid, nu-şi va suma rolul filial tradiţional, o va lăsa singură să-şi împlinească un calvar pestriţ, caleidoscopic, un destin de telenovelă absurd-comică, marcată, în ultimele luni, de injecţiile de vitalitate primate de la o prietenă a respectivului fiu, autonumită sora de steaua lui David a acestuia. I-a povestit fiului mai degrabăfixist decât rătăcitor de sute de ori, exasperându-l, cum fac toţi bătrânii, nenumărate amănunte, din care prea puţine s-au fitat pe modelul asumat de acela, floarea galbenă pe mormânt, nenumărate, afară de esenţial: că avusese, în cele 27 ore (sic) de travaliu, nu doar accentuarea dorinţei de a-şi asuma rorlul tatălui, acela de a-i propune un nume, ci, mai ales intuiţia aberantă că actul concepţiei era răspunsul fiinţei ei la marasmul ce va să vină. Această intuiţie a ţinut-o secretă până şi faţă de sine. I-a lăstat-o moştenire cu dată precisă, ca o bombă cu ceas. S-o afle singur, gândindu-se. Gândindu-se într-o seară în care îl întâlnea pe acel italiano vero, partigiano come presidente, venit la um pas distanţă, parcă să-şi umple ochii cu feţele unui public de la care îşi lua, secret tragic dar tipic Italian, autoparodic, rămas bun. Ştia bine, fiul prea puţin rătăcitor, că nu fusese partigiano, adică disident, cu atât mai puţin presidente, n-avea fason, cel mult segretario, notario, cronicar, povestaş, alchimist al propriei fiinţe, convertind vise în ireductibile convingeri, deturnând seriile radioactive ale sentimentelor nepereche de la evoluţia legică spre plumbul uitării, fabricând elemente noi, izotopi imposibili nuclear, cu proprietăţi de compozit, insolubile politic, incasabile. Şi cum orice alchimist e, necesarmente un astrolog, iar orice astrolog e un astronom, deşi prea puţini sunt conştienţi şi cum legile mişcării planetelor fuseseră descoperite de mai bine de 4 secole, moştenitorul ireductibilităţii osului de machidon, prin purtătoarea de gene care ar fi împlinit azi 85 de ani şi-a desenat de unul singur cerul personal, investind pe cine a simţit el cu titlurile de stea polară, deghizată într-o zână neagră cu sediul într-o scorbură, cu titlul de mus ce învaţă arta navigaţiei din terfeloagele găsite în insula lui Prospero, cu titlul de scînteină   pe… şi aşa mai departe, până la acoperirea organigramei echipajului Speranţei…

De ziua Ellei, manager peste departamentul web, mă întreb care să fie probabilitatea ca această coincidenţă calendaristică să fie produsul harazdului pur, iar dacă semnifică ceva, ce anume?

Dar e elementar, domnilor preşedinţi. Ella a ales, nu 100% de capul ei, dar a ales totuşi să se nască în ziua celei pe care Hanny o numea, parţial correct, Ioaaaaaaaana, dein două motive. Căci doi sunt peştii nativităţii lor: pe de-oparte ca garanţie că va fi la fel de inteligentă ca prietena din ultimele lui a surorii de steau lui David a enervantului ei client privilegiat, care mereu bate capu că i-ar i-a picat blogul, pe de alta ca să aiba garanţia că Parcele, obosite de o luptă epuizantă cu acea Ioană ireductibilă, i-au urzit déjà o viaţă fericită, rezonantă cu inteligenţa, bunul simţ şi potenţialul ei sufletesc.

Concluzia logică: La mulţi Ani, Ella!