REMEMBER ARS MARIS V

Radu Ţuculescu, nu-i mai înşir titlurile, l-aş ofensa, toată lumea le ştie, S-a născut la Târgu Mureş, ceea ce devine vizibil pe măsura… trecerii apelor Mureşului pe sub poduri. Dar a copilărit la Reghin. Ceea ce se poate deduce mai ales din penultimul său roman, Stalin cu sapa-nainte, în care scriitorul din el transfigurează o doză de materie primă biografică în proză de rafinat efect. Romanul face, poate, parte dintr-o revenire… hm, mai mult sau mai puţin dostoievskiană pe meleagurile mirabilei copilării, dăruind oraşului quasinatal posibilitatrea să se mândrească la modul concret şi constructive cu fiul satului, pardon, oraşului însuşi. A fost lansat la Bookfest, în iunie 2009, singura ediţie a târgurilor de carte bucutreştene la care am absentat, de la iniţierea lor, în 1993, amănunt care nu face parte din tablou. Cu doi ani în urmă avusesem şansa să particip la ediţia inaugurală a Festivalului Internaţional Multicultural Ars Maris, organizat de fundaţia omonimă, cu sprijinul autorităţilor locale. Scriitorul, ca preşedinte al fundaţiei, este, prin definiţie, organizatorul deiţiiolor festivalului. Concepţia acestuia e generoasă: sunt invitaţi artişti de pe toate meridianele, din toate domeniile artei, muzicieni, artişti plasici, scriitori etc. Contribuţiile materiale, în special cele plastice, pictură, grafică, tehnică mixtă, sculptură, sunt oferite de invitaţi oraşului, îmbogăţindu-i patrimoniul cultural. Artiştii locali, mai ales copii, au ocazia să se facă astfel cunoscuţi dincolo de hotarele oraşului, atât prin mediatizare (preşedintele este şi realizator la TVR Cluj, vicepreşedintele Ioan Pavel Azap, poet şi prozator, critic de film, e redactor la presigiosul periodic clujan Tribuna, iar secretarul, poetul Dan Moşoiu, e redactor de radio. Nu mai vorbim de presa audiovizuală locală), dar şi direct, vehiculele răspândirii în patru zări a numelui oraşului insrtrumentelor musicale şi a micilor săi muzicieni fiind memoria emoţională a artiştilor invitaţi. Chiar semnatarul acestor rânduri a putut populariza prima ediţie a Festivalului, în toamna lui 2007 el fiind încă redactor la portalul cultural LiterNet.ro.

Am mai aprticipat doar la această cea mai recentă ediţie, regăsind prieteni pe care mi-i făcusem în timp, îmbogăţindu-mă sufleteşte cu alţii noi. Nu mulţi. Non multa. Sed multum. Serile la sediul fundaţiei, în plină pădure, sunt mereu şuete de neuitat, fie-mi iertat termenul uzat din limba de lemn. Dar de ce să discriminez eu un registru terminologic, în loc să încerc a-l încărca de sens? N-am de gând să relatez reportericeşte ediţia a V-a, câtă vreme n-am făcut-o, din varii motive, imediat după derularea ei, las imaginile excelentului album al lui Cristi Cheşuţ, postate ca atare în pagina mea de Facebook, să sugereze. Căci tocmai primirea albumului fu motivul popularizării lui, atât prin expunere direct, cât şi prin intermediul acestui articol de blog. Dar nu se face să nu amintesc permanenţa lansărilor de carte, această cea mai recent ediţie fiind una specială, o carte nu de literatură ci de specialitate, despre tabloidizarea presei sportive româneşti, datorată tânărului journalist Cristian Aszalos, reghinean get-beget, AKA Kity. După ce precedenta ediţie fu cadrul debutului poetei braşovene Larissa Andrei. Apoi concursul literar pentru tineri predebutanţi, volumele premiate fiind cu regularitate publicarte de editura Galaxia Gutenberg, din Târgu Lăpuş, preotul Silviu Hodiş, diriguitorul acesteia fiind unul din prietenii de nădejde ai Festivalului. Am putea zice, glumind numai pe jumătate, perifrazând un personaj sudist al lui O. Henry, pentru Ardeal, prin Ardeal, Ardealul exprimat internaţional. Contăm pe simţul humorului, aşa de dezvoltat la toţi românii, cei extracarpatini y compris.

Dar cel mai incitant spectacol pe care am avut privilegiul de a-l savura fu executarea, dintr-un trunchi de copac tăiat legal din pădure, a statuii Ars Maris, evident o femeie nudă, cu braţele pline de flori. Dezghiocată în timp real de cel mai pitoresc participant, sculptorul Bálasz István, dragul de Pista, cu gaterul de mână. Fu prima oară în biografia mnea când nu mă irită convertirea mărcii în substantive comun, căci toată lumea şite gaterul ca drujbă, pre limba brandului prietenie.   

Din 2007 în 2011 Festivalul a fost nu numai asimilat de viaţa comunitară locală, ci, asta e emblematic, alte instituţii culturale împlicându-se de la simplă colaborare la una integrată instituţional. E.g.: Casa de cultură cu a sa şarmantă directoare, fosta delicată voce de folk, Sorina Bloj.

Preşedintele, fiindu-mi vechi prieten, mă ameninţase, într-un interviu pentru TVR Cluj, pe care nu l-a mai difuzat (evident de invidie faţă de puterea mea de seducţie, n’est ce pas?), că nu mă mai invită decât la a X-a ediţie. Ia să-l văd eu că mă sare în toamna asta. Mai ales că azi îşi relansează, la Oradea, Femeile insomniacului, cel mai recent roman al lui, lansat la Cluj săptămâna trecută.