IMPERFECTĂ DATORIE FILIALĂ

Procentul celor interesati de istorie a fost şi este mic. Observând prezentul şi raportâdu-l la epoca generaţiei mele mă întreb, inevitabil, dacă acest procent a mai scăzut sau nu faţă de epoca adolescenţei şi a tineteţii. Privind în jur senzaţia e că interesul pentru istorie e cădere. Dar n-am repere şi criterii de evaluare.

In copilărie auzisem, inevitabil, de Stalin. De unealta lui, Beria, mai târziu. Acum am impresia că marele public habar n-are cine-a fost Beria. Aşa că apariţia versiunii româneşti a cărţii Tatăl meu, Beria. În inima puterii staliniste (Editura Meteor Publishing, 2015) n-a depăşit interesul unui public afin. Profesionalizat sau nu. Autorul, Sergo Beria, a fost unicul fiu al personajului istoric. Prima formă, în limba rusă, a apărut în 1994. Era epoca unei Rusii sub avalanşă (Soljeniţân), la scurtă vreme după dizolvarea de jure a URSS. N-am identificat, având doar internetul ca sursă documentară, ecoul mărturiei. În Occident apare la Plon, în 1999, în franceză şi Duckworth (London), în 2001 în engleză. Autorul a murit pe 11 octombrie 2000, la scurtă vreme după ce, pledând în instanţă pentru exonerarea numelui tatălui său de imaginea de satrap, bzată pe date istorice, pledoaria i-a fost respinsă. N-a mai apucat să ia act de ecoul cărţii în lume.

Amănuntele de mai sus sunt rezultatul montajului informaţiilor fragmentare pe care internetul le oferă. Dar se impune o paranteză. În 2000 Boris Elţân, corifeul denunţării fazei metastatice a imperiului rus, în formatul bolşevic, se retrage şi-l numeşte, deocamdată ca premier, pe fostul maior KGB Vladimir Putin. Întreaga lume înregistrează un freamăt îngheţat, presimţind o nouă epocă imperial. În 2005, noul ţar convoacă un congres al istoricilor din Federaţia Rusă. La care ordonă o nouă doctrină. Tineretul rus nu trebuie să mai învete că Stalin a fost un criminal. Ci un mare erou rus! Am citit, la acea vreme, ştirea cu un frison firesc. Mi-am adus aminte, reflex, de subtilul proverb sovietic: Rusia are viitorul asigurat. Numai trecutul ei e imprevizibil.

Stalin a fost o megapersonalitate. Malefică. Dar imensă. Specificul personalităii sale exclude singularitatea. Nu se putea exprima şi manifesta decât într-o ierarhie de criminali. Ori, dacă Dyadya Vova, noul ţar, îl vrea un mare erou rus, cu scopul transparent de a retrezi mentalitatea imperială, de la Rurik la urmaşii lui Putin, are două posibilitaţi. Fie îi reevaluează la pachet pe Yagoda & co, Beria y compris, fie îi ignoră cu totul. A doua cale e mai probabilă şi mai eficace. N-am găsit nici un document referitor la această strategie. Mă menţin, aşadar, nu în domenul speculaţiilor, ci doar al raţionamentelor logice.

Demersul juridic al lui Sergo Beria şi respingerea lui nu pot fi puse în sarcina lui Putin. Ci a ultimelor respiraţii din deceniul Elţân. Ca mentalitate publică. E improbabil ca un lider să fi auzit de acest amănunt traumatizant pentru inginerul Beria jr.

Cele câteva comentarii occidentale, accesibile în fragmente, dovedesc dacă nu eşecul demersului recuperative al fiului lui Beria, cel puţin lipsa de succes. Occidentul a luat cartea la preţ de matineu. Doar ca o încercare filială de recuperare a vernisului. Imaginea inerţială a rezistat. N-am găsit documente care sa sintetizeze receptarea cărţii de către publicul rus. Nici a celui Georgian.

Dar cartea e totuşi utilă. Se va vedea mai la vale cum. Portretul lui Beria în optica fiului său oferă un reper relational cu figura, devenită clasică, a altui lider imperial important. E vorba de Mihail Sergheevici Gorbaciov.

Renunţ la rezumarea textului cărţii. Căci am găsit un articol în Revista Historia, sub semnătura unui autor necunocut mie: Michael Nicholas Blaga. Cronica e mai bună decât orice aş fi putut eu scrie. Aşa că o propun ca atare cititorilor blogului. Cu sugestia de a fi citită înainte de continuarea propriului text: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/secrete-din-inima-puterii-staliniste-tatal-meu-lavrenti-beria.   

Revin la relaţia Beria-Gorbaciov, aşa cum o văd eu.

Sigur, deosebirea fundamentală e că Mişa n-a fost un criminal, vor spune cititorii. Da. Dar omul e produsul sintetic al propriei zester genetice şi al mediului în care s-a format. Prinmediu înţeleg inclusiv epoca. Îmi poate cineva garanta că Gorbaciov, plasat în Transcaucazia în epoca procesului bolşevizării, având şi vagi origini nobiliare, arm ai fi purtat costume Armani cu care a sedus Occidentul miop? Dar că mingrelianul Beria, plasat în criza sistemică postbrejnevistă nu şiar fi jucat atuurile fără să ucidă şi să patronize crime?

Dar ce au totuşi comun cele două personaje? Inteligenţa, mult superioară mediului imediat, luciditatea, aderenţa funciară la sistem. Cea mai bună caracterizare a lui Beria, am uitat cui se datoreşte, e că a fost un hibrid între credinţa fanatică a lui Feliks Edmundovici Dzerzhinski şi viclenia lui Joseph Fouché.

Iar Gorbaciov şi-a dat arama pe faţă în primăvara lui 1990. Când a trimis fără preget trupele OMON să juguleze mişcările de independenţă din ţările baltice (unde tendinţele centrifuge se  accentuat de cel puţin 2-3 ani).

O deosebire între cele două personaje e că Beria şi-a bazat puterea pe conducerea NKVD, iar Gorbaciov a manevrat cu abilitate întregul Politburo, inclusiv directorul KGB. Doucement.

Zenitul puterii lui Beria a durat puţin. Între 5 martie (moartea lui Stalin) şi 26 iunie (propria execuţie, la comnda lui Hruşciov) 1953. 113 zile.

Ce omite, essential, Sergo Beria? Implicarea tatălui său în inubliabele şi de iertat crime de la Katyn. Dar şi, chiar urmând o carieră ştiinţifică, a fost folosit de Stalin, prin intermediul tatălui său, in acţiuni de spionaj la vârf. Pe baza cunoşterii limbilor germană şi engleză. Depre ce-au suferit el şi mama sa, arestaţ şi deportaţi, după lichidarea tatălui şi soţului, veţi găsi informaţie ad libitum. Consider reflexile pe marginea cărţii încheiat.