IN NOMINE SANCTI

Harul îşi alege diferite căi

pentru a propaga curăţenia

prin suflete iradiante.

Nomen est omen, spune Plaut

Şi numele călătoresc prin timp

Împlinindu-şi menirea.

Anton din Alexandria,

Întemeind viaţa monahală,

Dărui ideea primatului valorilor spirituale

Şi al ordinii: ceasuri pentru meditaţie,

Ceasuri pentru munca în folosul obştii

Ceasuri pentru curăţenie

Răspândită din curtea mică a cinului

În curtea cea mare a lumii.

Spiritul lui trecu în alt Anton,

Care, în peregrinarea lui de la Lisabona

La Padua,

Deveni protectorul săracilor

Şi găsitorul lucrurilor pierdute:

Încredere, credinţă şi puterea de a îmblânzi.

Valori fără de care

Nu găşeşti puterea de a deveni pilot de război

Împotriva dezumanizării

Nici forţa de a converti singurătatea

Zborului de noapte

Întrun personaj voind

O oaie blândă, care să trăiască mult.

Acelaşi spirit dărui altui Anton

Harul vorbelor de duh

De la lume adunate

Şi-napoi la lume date.

Altuia harul de a înfăţişa dramele sufletelor

Din livezile cu vişini, de la vânătoare

Ori dintr-un pahar cu vodka

În care picură ploaia prin acoperişul pustiit

Al bisericii.

Dar urcarea personajului ce îmblânzise vulpea

În mica lui stea, cu ajutorul generous

Al şarpelui

E doar o figură de stil.

Căci lumea e, de atunci, plină de Mici Prinţi

Ai delicateţii sufleteşti

Îndeajuns de anonimi

Încât să nu le scadă preţul

Pe piaţa sfinţeniei.

Am întâlnit totuşi unul

Poet al imaginii

Care vede şi răspândeşte

Precum milenarii săi predecesori

Frumuseţi şi preţuri noi

În pecinginea pereţilor

Unei cetăţi roase de vremurilor noi.

Regăsesc în spiritul acestui Mic Prinţ

Curăţenia lui Pascal

Şi tenacitatea lui Andrew Wiles,

Credinţa nestrămutată în vocaţia proprie

De a fi cel chemat

Să demonstreze nu o teoremă veche de doar 358 ani

Ci perenitatea adevărurilor răspândite

În păcătoasa noastră lume

A celui dintâi Anton.

Nume ce vine de la floare.

Micul Prinţ al imaginii poetice,

Al meditaţiei şi al darului răspândirii

Celei mai spiritualizate învăţături

Al celei mai poetice raţiuni

Nu are nume de floare

Ci de fiinţă mânată de voci divine

Să-l recunoască din mulţimea de cerşetori de voturi

Pe cel ales de zei.

Şi, cum în noemnclatorul vremurilor noastre

Nu mai e loc de un atare symbol

Micul nostru Prinţ

Fu dăruit, prin nomen

Cu puterea de a-şi asculta propria voce

Şi de a recunoaşte

Preţul nou al frumuseţii zidurilor pline de poveşti.

Fie numele său, doar pentru ziua de azi,

În care s-a născut Şerban Ţiţeica

Floarea Darurilor.

De mâine îşi va relua numele.

Iar de-i vor suna dizarmonic

Stângacele mele cuvinte

Să mă ierte,

Precum seculara sa predecesoare

I-a iertat pe cei pe care i-a iertat.