Iată că revista Neuma a ajuns la al şaptelea număr dublu. la împlinirea unui an de la apariţie (Numărul inaugural a fost 11-12/2017). Pe copertă, imaginea unui eveniment important: o fotografie de grup. A scriitorilor români invitaţi în China. Explicitarea evenimentului literar internaţional, mai la vale, în paginile numărului. Articolul de fond, intitulat perifrastic (dar o perifrază diafană, aeriană) Însemnarea călătoriei spre EST, dă mărturie de oarece mândrie a familiei neumatice, reprezentată la Soare Răsare de Dna Andrea H. Hedeş. Iar coeditorialul cursiv al lui Horia Gârbea, intitulat Partir… un peu se articulează ca un ecou reflexiv. Merită citata fraza finală, cu parfum de apoftegmă: Plecarea este punctul iniţial al iniţierii, iar drumul este iniţierea însăşi. Pentru cititorul care sunt, e cel mai armonios debut de număr.
Rubrica Eveniment, e oferită de Menuţ Maximilian, cu 2 articole: Eveniment (sic) în Transilvania – Zilele prozei. Ediţia a XII-a, 2018 şi Târgul de carte pentru copii şi adolescenţi CoşBook.
Invitaţii speciali al numărului sunt criticul Gheorghe Grigurcu, poetul Liviu Capşa şi prozatoarea Jurga Žasinaite.
Din nou Eveniment: Colocviul romanului românesc contemporan (Alba Iulia, 5-7 octombrie), Festivalul Naţional de Literatură Marin Preda, Ediţia XVI-a (10 octombrie, Alexandria şi Siliştea-Gumeşti).
Rubrica constantă anul ăsta, Centenarul Marii Uniri: Repere Culturale Transilvane – Aron Cotruş, sub semnătura profesorului Mircea Muthu. În tandem, sub rubrica Istorii insolite, serialul lui Radu Sergiu Ruba vorbeşte acum despre Ocuparea Budapestei şi Dificultăţile păcii.
Adela Naghiu, câştigătoarea premiului întâi şi a premiului revistei Neuma la Festivalul Marin Preda, 2018, oferă textul rubricii de Proză. Iar la rubrica de Poezie, citim versurile Mihaelei Aionesei şi ale Cameliei Ardelean. Din nou proză: Venise iarăşi toamna şi nălucile cântau la vioară, de Adrian Voicu. Din antologia 1918, Ce-ar fi fost dacă n-r fi fost, în pregătire la Editura Neuma. revenim la poezie: George Băicoianu (prezent, la rândul său, în antologia 10 poeţi, o sută de poezii, lansată la Festivalul teleormănean şi produsă de Editura Neuma).
Gelu Negrea îşi intitulează articolul din rubrica Răzleţe Alexandria şi Noul Testament. La rubrica Teatru e publicată piesa scriitorului Alexandru Pădureanu, altfel romancier şi nuvelist: O spargere de de zile mari. Apoi, din nou poezie: Rudy Roth.
Un fragment din romanul Algoritmul Funcoin, de Stelian Ţurlea, aflat în pregătire la Editura Crime Scene Press. Sub egida rubricii Avanpremieră.
Un reportaj al lui Horia Gârbea despre Forumul internaţional al literaturii, din oraşul chinez Ningbo. La care au participat scriitori din 16 ţări din Europa Centrală şi de Est (CEEC). Vezi fotografia ce împodobeşte coperta numărului.
Nichita Danilov semnează un portet de poet: Autoexecuţia lui Adrian Alui Gheorghe. Iar la rubrica Interviu, Constantin Chiriac în dialog cu Ion Cocora.
Urmează o lungă serie de articole critice. Andrei Moldovan analizează, sub titlul O mlaştină a morţilor vii, romanul Permafrost, al lui Eugen Uricaru. Apoi, sub titlul Cartea de poezie, cronici la volumul lui Gellu Dorian, Calea de urmat, de Andrea Hedeş, la volumul Şi întunericul nu a cuprins-o, al lui Liviu Antonesei (Editura Junimea, Iaşi, 2017, şi la volumul lui Cassian Maria Spiridon, Cu gândiri şi cu imagini (Cartea Românească, 2018), de Ioan Holban. Intercalat, la pg. 50, două articole ritice ale lui Horia Gârbea: Ce caută echinoxistul în optzecism? (despre Nicolae Oprea*) şi Doza de poezie (despre Constantin Cubleşan. Mai departe, la pg. 57, Ana Dobre scrie despre romanul lui Dan Miron, Ascultă muzica. Iar Vasile Vidican despre Sărbătoarea corturilor, romanul lui Ioan T. Morar. Din nou Ana Dobre, cu cronica volumului Seducţia clasicilor, de Ştefan Ion Ghilimescu (Cartea de critică).
Iarăşi poezie: O sinteză sedimentată, despre volumul Toamna ca o fregată, de Domniţa Flori Neaga. Care autoare semnează următoarea sa carte, de data asta de critică, Lecturi în lumină, cu numele Domniţa Neaga. Recenzată în pg. 59 de Horia Gârbea. Ambele produse de editura Neuma. tot Gârbea recenzează antologia lirică Tăbliţe de lut vorbitor, al poetului Cristian-Liviu Burada. Niculina Oprea propune propria perspectivă asupra volumului Corp de literă, al graficienei şi poetei Floarea Ţuţuianu. Criticul clujan Constantin Cubleşan îşi intitulează Eseul poematic analiza volumului Cartea de apă – cu boreges privind râul, de Adrian Lesenciuc. Dorin Ploscaru dă seamă de lectura aplicată a masivului volum de poeme Teofania, al lui Gheorghe Simon. Apărut, volumul, în 2017 la editura Doxologia, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Despre Eugen Suciu şi placheta sa Frica scrie profesoara Nicoleta Milea. Tot Dsa recenzează şi volumul Încotro se grăbeşte cuvântul, de Maria Pal. Cronici de poezie semnate de poeţi publicaţi de edtura Neuma sunt ceva obişnuit. Flavia Adam scrie despre volumul Oarecum anacronic – produs al editurii Limes – al poetului, publicistului şi eseistului Dan Petruşcă. Intercalat, la pg. 64, articolul Un roman… la malul mării de Monica Grosu, pe marginea romanului Anotimpuri paralele (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2016). Cu care Constantin Cubleşan dublează, ca scriitor, calitatea de critic.
Cartea de teatru. Cinci piese noi de Radu F Alexandru, de Dinu Grigorescu. Cartea străină: Povestea doamnei Murasaki, sau traducând din japoneză, de Mihaela Mudure. Cartea de etnologie: Literatura tradiţională din Nord, în ultimii 50 de ani, de Maximilian Menuţ. Despre cele 3 volume de gen, aparţinând istoricului şi criticului Andrei Moldovan, la editura Charmides. Apoi, în pg. 75, un colaj al copertilor unor cărţi Neuma, publicate în 2018. Iarăşi Cartea străină: sub titlul Un roman de iniţiere spirituală, Sonia Elvireanu prezintă produsul Poliromului, Cele patruzeci de legi ale iubirii, de Elif Shafak.
Colţul lui Yorick: Calendar. Centernar.
Educaţie: „Cazul Ion Creangă”, de Adrian Costache. Film: Titularul rubricii, Alexandru Jurcan, despre filmul norvegian Omul problemă, de Jens Lien: Dezumanizarea între mobile de trestie indiană. Tot el, la rubrica Teatru, sub titul chisnovatic (SanduJurcan nu-şi poate inhiba prea mult timp humorul), „Mândră ţigănie cernită”. E mai mult decât o cronică a spectacolului Ţiganiada, sau Tabăra ţiganilor, regizat de Alexandru Dabija, pe scenariul lui Călin Ştefănescu (da, e realizatorul emisiunilor TV Garantat 100%) după opera emblematică a lui Budai-Deleanu. Două evenimente teatrale la Fest TES, semnalează criticul Dinu Grigorescu. Spectacolul regizat de Gabor Tompa la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj cu Negţorul din Veneţia e analizat de Mihai Gligan, sub titlul În colivia rece a banilor. Remember: Ion Cocora: Magicianul Ştefan Iordache, unicul şi pururi neuitatul, de la Don Quijote la Cum vă place, dar şi puţină istorie şi puţin sentimentalism.
Sonia Elvireanu se ilustrează nu doar en tant que critique. Iat-o traducător al poetei Nicole Barrière. Rock. Un rocker lucid, de Dumitru Ungureanu. Despre interviul lung acordat de Iulian Vrabete lui Nelu Stratone: De la Basorelief la Holograf. Apoi, savurosul serial culinar al Floricai Bud: Amintiri şi pohte copilăreşti.
În fine, paginile finale: Ioan Cristescu (scriitor, directorul MMNLR), invitat de onoare al FICT 2018. Vitrina cu cărţi: semnale/fişe ale unor cărţi apărute la alte edituri. Revista revistelor literare.
Nota bene: * Profesorul Nicolae Orea a prefaţat ediţia online a romanului Adio, Europa!, de Ion D. Sârbu (editura LiterNet.ro, 2004), lansat de ziua aniversară a scriitorului, pe 28 iunie 2004.
Related Articles
No user responded in this post