LANSAREA UNEI ANTOLOGII

Am participat, ca invitat al autoarei, la lansarea celui mai revent volum de poezie semnat de Ioana Sandu. A fost a treia lansare a poetei la care am participat şi doar o disfunctie de comunicare m-a împiedicat să particip la încă una. Cum nu de mine e vorba, ci de impactul public al poetei, acest amănunt vorbeşte de la sine despre ritmul activităţii ei. Având în vedere că toate aceste ocazii au avut loc în ultimii ani.
Evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Metropolitană, moderat de editor, el însuşi poet consacrat. Din alocuţiunea acestuia e de reţinut fraza m-am îndrăgostit de poezia Ioanei Sandu. E al optulea volum al poetei, începând din 2006, an în care a reînceput să publice, după un hiatus de aproximativ 30 de ani de la debut. Şi, totodată, prima antologie din celelalte volume. Titlul sună simbolizant, Safire şi îngeri şi e al doilea consecutiv produs de editura clujană Limes.
Volumul antologic cuprinde 6 poeme din Leagăn de Nisip (Universal Dalsi, 2006), 3 din Punctul de sprijin (Editura Muzeului Literaturii Române, 2007), 11 din Cuvântul cel necuprins (Editura Fundaţia Luceafărul, 2008), 13 din Cartea din foc (SemnE, 2009), 7 din Umărul vântului (Vremea, 2011). Volumele mai recente, apărute la 2 ani – Aventuri lăuntrice, Braţe de apă şi Tiparul dinăuntru – sunt mai bogat reprezentate, ocupând aproape jumătate din paginile rezervate antologiei propriuzise. Volumul cuprinde o serie de poeme inedite, din anul ediţiei. Cel curent, adică.
Cititorul care deschide cartea vede pe coperta interioară un subtitle cu două comonente: Subtitlu şi dedesupt Ediţie revăzută şi adăugită. El încearcă, bonam fidem, să interpreteze sintagma. Altfel folosită la multe cărţi. Stricto sensu. Răsfoind cuprinsul, chiar inainte de lectură, el înţelege, nu fără un anume efort, că expresia consacrată susţine ideea de antologie, prin cuvântul revăzută. Revederea referindu-se la selecţia din volumele anterioare. Iar adăugită se referă la juxtapunerea poemelor inedite. Tehnic expresia functionează. Dar plasată sub cuvântul antologie sună întrucâtva… neobişnuit. Mai ales pentru cititorul… obişnuit cu cărţile. Mai mult au mai puţin neobişnuită e şi adăugirea, la un volum antologic, a unui capitol de poeme inedite. Editorul, repet, el însuşi un poet consacrat – şi de multe ori premiat – are o experienţă dacă nu vastă (ca să nu fiu bănuit de sicofantism, deşi admit că e unul din editorii preferaţi), cel putin consistentă. Cum la lansare a mărturisit că s-a îndrăgostit de poezia Ioanei Sandu, croncarul se întreabă daca aceste mărunte incongruenţe strict formale vor fi fost sau nu obiect de dialog cu autoarea. Nu numai ca cititor generic, ci chiar ca autor al prestigioasei edituri, presupun că a lăsat lucrurile tale quale, respectând ad litteram vointa autoarei.
Dar destul cu pricinoşenia. Pe care n-am etalat-o decât din prietenie. Pentru ambii termini a ecuaţiei. Să nu uităm a semnala un alt element dacă nu inedit, cel puţn rar întâlnit: adăugarea, în finalul volumului, a unei colecţii de citate din referinţele critice. 13 nume consacrate, din zone literare diverse. A editorului y compris.
Principalul argument forte în favoarea volumulu e tematica omogenă a selecţiei. Dincolo de propria politică de ilustrare publică, expresie a libertăţii naturale a oricărui poet, antologia se susţine – şi se justifică estetic – tocmai prin această omogenitate tematică. Deloc insistentă, subiacentă, evitând de departe orice tezism. Tema generică a antologiei e surprinsă în prezentarea făcută de editorul volumului anterior, publicat anul trecut: Duhul ortodoxiei,care gândeşte cu inima, însufleţeşte versurile acestea, în care detaliile naturiste traduc impecabil o seninatate a spiritului, în stare să risipească cu desăvârşire învolburările dinlăuntru.
5 dintre semnatarii referinţelor critice din text împodobesc, în formă prescurtată, coperta a patra a cărţii.
O altă justificare, subiectivă, a antologării, e senzaţia cititorului, cel puţin a aceluia care sunt, de a întâlni o lume diferită de cele, fiecare în parte, ale primelor lecturie. Cel puţin a acelor volume cu care m-am mai întâlnit. Textul antologiei curge firesc, e fluent şi chiar seducător. În aceeaşi subiectivitate, fluxul lecturii resimte o uşoară tremurătură la trecerea de la texte republicate la cele inedite. Poate cu foarte puţin mai mult decât trecerea trenlui peste macazuri. Notând accentuarea satisfactiei relecturii parţiale, renunţ la o analiză punctuală.
Dincolo de densitatea poetică a textului, ce observă cu precădere cititorul care sunt e cunoaşterea valorii cuvintelor. Şi a valorii lor poetice. Pe acest fond, cu totul remarcabile sunt titlurile. Mai ales ultimele: Braţe de apă şi Tiparul dinăuntru. Titluri pentru care invidiez pe poetă. Mie unuia primul dintre acestea îmi evocă, dincolo de semnificaţia poetică, un deja forte vechi film SciFi, care a circulat pe support VCR, prin 90: Abyss. Cu nişte fiinţe de apă submarine. Raportat la aceste vârfuri, titlul volumului tocmai lansat, Safire şi îngeri, foarte bine găsit ş cu acoperire in sfera ideatică a textului, ar fi fost avantajat dacă cele două citate mai sus ar fi urmat ulterior.
Indiferent de recepţia subiectivă a editorului, a publicului şi a cronicarului de conjunctură, impresia unanimă e că poeta are resurse pentru încă destule volume