Am participat în decurs de câteva zile la două manifestări artistice. Vineri 13, în ciuda tradiţiei ghinionului, am asistat la un spectacol lectură cu piesa Bravul nostru Micşa, de Radu Ţuculescu, în regia lui Mihai Lungeanu. Cu actori ai teatrului Nottara, centrul focal al festivalului Fest-in pe bulevard. Printre actori, i-am recunoscut pe Cristian Şofron, în rolul Leo, vânzătorul de morcovi. Un actor foarte longeviv, pe care lam văzut copil, în filmul Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, de Sergiu Nicolaescu, după nuvela lui Titus Popovici, Moartea lui Ipu. Au trecut de atunci 45 de ani… Pe Victoria Cociaş, care dă viaţă rolului Violeta, amanta de-o viaţă a lui Micsa îmi aminteam s-o fi vazut, cu ani în urmă, interpretând-o pe Claretta Petacci, amanta lui Mussolini, într-un film (sau teatru filmat) în care personajul ei ar(d)e o şuetă cu… Eva Braun. Iar, la 2-3 zile după spectacol, avui surpriza s-o văd în rolul… Elenei Ceauşescu. Cum, din păcate, merg din ce în ce mai rar la teatru, ceilalţi actori îmi erau necunoscuţi. Ce mi s-a părut remarcabil a fost ideea regizorală de a lărgi jocul actorilor cu un minim de gesturi, ceea ce făcea spectatorii să se simtă… ca la teatru. Ba chiar actorul care interpretează rolul paraliticului Micşa stă într-un fotoliu cu rotile. Actorul care-l intepretează, Ion Haiduc, îi amplifică mult rostul şi efectul. Regizorul spune că piesa n-ar merge ca teatru radiofonic. Dar tocmai calităţile regizorale ale spectacolului lectură te fac să-l banui că parerea fu oarecum provocatoare. Aş asculta cu savoare o emisiune de teatru radiofonic cu piesa lui Ţuculescu. De altfel piesa, publicată în volum în 2010, e adăugată, în 2011, reeditării rimului volum de teatru publicat, in format onlne, de editura LiterNet.ro. simultan cu versiunea cehă, realizată de Ladislau Cetkovski. Această versiune s-a şi jucat pe scenă, la Praga. La noi în ţără s-a jucat la Cluj şi la Târgu Mureş. A mai fost tradusă în maghiară, italiană şi alte câteva limbi europene.
N-am de gând să fac o cronică a festivalului. O manifestare culturală amplă, cu foarte multe secţiuni. Acum s-a derulat a cincea ediţie, cu tema criza pubertăţii, criza adolescenţei. Organizatori – Teatrul Nottara şi Primăria municipiului Bucureşti. Am mai participat doar duminică 15, la un moment pe bulevard, în faţa Teatrului gazdă. Consumând o arie minimă din… buevard. Banda de lângă trotuar, cam 20-30 de metri. O formaţie muzicală formată din 3 fete în travesti şi un clarinetist, plus un dirijor pitoresc. Radu Ţuculescu, muzician ca formaţie, îmiatrage atenţia că dirijorul ar putea fi tot un actor. Care simulează elegant rolul. Cântă un soi de café concert cu o doză de jazz. Melodii vechi. Din filme. Aznavour fără cuvinte sună plăcut. Totul sună plăcut. La microfon, cu faţa spre maşinile de pe bulevard, o serie de personaje. Fiecare citeşte de pe un ştraif colorat, câte o frază despre teatru. Picanteria o fac alte personae în costume de epocă. Unul cu mantie plină de crinii Franţei. În drum spre casă aflu din rogramul festivalului, voluminos ca un album de muzeu, că acest moment era programat într-una din zilele anterioare. Îmi amintesc că ploua. Cu atât am rămas din Fest-in-ul pe bulevard. Dar a meritat.
Miercuri 18, alt eveniment. La sediul actual al Muzeului Literaturii se lansează prima antologie de poezie a încă tinerei edituri clujene Neuma. 57 de coautori, aparţinând Filialei de poezie Bucureşti a Uniunii Scriitorilor. Titlul, Ce stradă e asta?, e preluat de la Nora Iuga. De cine putea fimantologia coordonată decât de horia Gârbea? Nu neapărat ca preşedinte al filialei, ci simultan şi ca un colaborator important al editurii. Prezentând cartea, Horia a precizat că muzeul nu e doar gazda evenimentului. Primăria generală, prin Muzeul Literaturii, care-i e subordonat administrativ, a susţinut lucrarea. Şi nu numai atât. Horia Gârbea, un manager rutinat, a obţinut nu de puţine ori suport al unor proiecte culturale. Cărţi, spectacole şi altele. Fu acum prima ocazie când fu întrucâtva mirat să constate că, apelând direct la nivelul primarului general, a obţinut cu 50% mai mult decât ceruse. La lansare au fost de faţă 40 din cei 57 de coautori. Unii, deşi membri ai Filiale, locuiesc peste mări. Alţii, prinşi cu rigori de programe, au fost prezenţi doar simbolic.
Cât mă priveşte, oarecum sub pretextul de a face, cumva, parte din clubul Neuma, de fapt am spionat evenimentul Filialei de Poezie. În beneficiul celei de Proză. Cărea îi aparţin. Abia acum reuşii să intru în acest sediu al Muzeului Literaturii. Nu fără doza inefabilă de regret. E o casă veche, plasată inteligent. Dar, ca aproape obişnuit al vechiului sediu, din bulevardul Dacia, resimt acest prim contact, ocazionat de un eveniment important ca o cupă de şampanie, în care ai turnat o picătură de bitter.
Ca e firesc să scrii despre ambele evenimente, aşa de apropiate în timp, nimic de zis. Dar nu e numai atât. Ce u (avut) ele comun? Simplu. implicarea acestui primar general, aşa de hulit de atâţia intelectuali…
Related Articles
No user responded in this post