PREVIZIUNI AMATORISTICE

Există subiecte a căror abordare o amân, sub imperiul altora, de actualitate imediată, care cer reacţie punctuală. Unele, deşi gândite, se amână îndeajuns încât uit ideile de abordare, sau/şi ies complet din actualitate. Calendarul blogului e rezultatul acestui mixtum compositum de interacţiuni. În fapt, o ecologie sui generis a subiectelor.
E cazul acum. Dau, într-un spaţiu public, peste o predicţie. A unui fost coleg de institut. Fizician. Absolvent cu 2 ani înaintea mea. Autorul unei excepţionale teze de doctorat. Dintr-o arie care aproape că excede fizica. Dau aceste detalii nu ca să-i fac reclamă, ci pentru a contura mintea care face predicţia cu pricina. Nu ştiu daca această predicţie e rezultatul prpriei analize sau, cum se întâmplă, i-a parvenit şi a retransmis-o. în care caz e de presupus că a fost de acord, in bună măsură, cu afirmaţiile.
Dar iată:
Lucruri care vor disparea curând:
1. Scrisul de mână
2. Cărţile
3. Oficiile poştale
4. Cecul
5. Ziarele
6. Telefonul fix
7. Muzica
8. Televiziunea
9. Formele de proprietate/posesie
Acum se vede mai bine rostul precizărilor asupra valorii fostului meu coleg. În plan profesional, ca cercetător, dar şi ca fizician, îmi era mult superior. Iată dece sunt întrucâtva surprins să constat că preia necritic materilul în discuţie. Din solidaritate dublă cu colegul meu, încerc să discut punct cu punct.
1.E posibil. Aşa cum au dispărunt cuneiformele, acta diurna scrise cu dalta pe plăci de piatră în Roma secolului întâi. Dar, atenţie, scrisul de mână n-a dispărut după generalizarea tiparului. Orice pas evolutiv se raportează la pasul evolutiv anterior pe unspectru larg între o limită minimă şi una maximă. De la dispariţia din peisaj a pasului anterior şi înlocuirea lui cu cel ulterior, la coexistenţa ambilor. De la înlocuirea cuneiformelor pe suport solid cu hieroglifelor pe suport flexibil ş.a.m.d. la coexistenţa radiouui cu televiziunea (reunite azi în internet, mâine, cine ştie?). Bref, probabil că scrisul de mână va dispărea, dar în nici un caz curând.
2.Cu cartea e mai complicat. Bibioteca din Alexandria conţinea cărţi sub formă de suluri. Scrise de mână. De copişti. Scribi. Sclavi. După secole, a luat formatul care se menţine şi azi. Foi consecutive, strânse în coperţi. Aria de folosire a papyrusului, material sintetic din fibre vegetale, s-a limitat practic la Egiptul antic. Mai târziu, pergamentul (care a coexistat o vreme cu papyrusul) a fost alt metrial sintetic, prelucrat din piele de viţel. În versiunea filmică a romanului lui Bulgakov (Maestrul şi Margareta, Vladimir Bortko, 2005) Levi Matei îi cere ca favor lui Pilat o bucată de pergament curat. Suportul de scris în epoca biblică. Aproape în aceeaşi epocă (105 A.D.) avea să fie inventată hârtia. Departe. În China. Îniţial din deşeuri celulozice. În europa a ajuns aproape 7 secole mai târiu, prin invadatori arabi din peninsula iberică. Tiparul a fost inventat tot de chinezi. Guttenberg doar l-a perfecţionat, după ce ajunsese în Europa. Mărindu-i mult productivitatea, prin 3 soluţii tehnice. Cea mai importantă a fost folosirea literelor mobile şi aliajul pe bază de plumb din care erau turnate. De la Guttenberg încoace cartea a ieşit din mânăstiri şi biblioteci în casele populaţiei, devenind obiect relativ popular.
Cartea digitală, pe suport magnetic, optic sau electronic, accesibilă mai ales online, a apărut nu imediat după extinderea globală a reţelei globale, dar nu departe. Apoi editurile online. Apoi echipamentul de citit cărţi online, e-reader (Kindle etc). Deşi o vreme s-au citit cărţi pe monitor. e-readerele coexistă cu tabletele, rămâne de văzut dacă un produs cu o singură funcţie va supravieţui coexistenţei unuia cu destule funcţii şi flexibil pe deasupra.
Aici ne aflăm. La temelia formatului tiparit pe hârtie a obiectului carte, tehnologia informatică sapă irezistibil. Aflu că bibliotecile unversităţilor americane au terminat de digitizat (prin scanare şi OCR) periodicele şi cărţile. Încât orice membru al orcărei universităţi (noţiune ce înglobează, ca la primele astfel de instituţii în Evul Mediu, studenti şi cadre), are acces online la orice document din orice bibliotecă de gen. Pe baza unui abonament reţinut automat din salarii şi burse. Iată o comunitate de elită intelectuală care nu mai are nevoie de cartea tipărită. În plan functional. Dar ca valoare istorică? Incunabulele vor fi conservate, dar cartea tipărită îşi va restrânge prezenţa. Dar nu va dispărea curând. Mai degraba ziarele tipărte vor dispărea. Deja au dispărut multe. De fat nu cred că vor dispărea. îşi vor schimba doar formtul şi suportul. De la sulurile de papyrus şi de pergment alaltăieri, la paginile legate între coperţi, mai întâi din pergament, apoi din hârtie, ieri şi azi, la paginile artificiale, cu coperţi simulate în IT şi stocate pe suport tributar aceleiaşi tehnologii, azi. Poate mâine suportul de stocare va mai face un salt în sensul miniaturizării, o bibliotecă încăpând într-un cristal. Tot ce ştim e că miniaturizarea are o limită inferioară fizică. Determinată de princiiul lui Heisenberg.
3.Să fim serioşi. Poşta electronică, e-mail, ajunge în orice colţ de lume unde ajunge internetul şi unde există echipament IT. Dar scrisorile nu sunt singurul serviciu poştal. Poate şi banii vor circula fără un intermediar poştal. E de imaginat că serviciile de curierat vor prelua comlet coletăria. Până acm pare cea mai plauzibilă previziune.
4.Dacă prin cec se înţelege clasicul instrument bancar de plată, acum folosit intensiv în USA, el va dispărea numai sub forma trecutăşi actuală a unui petec de hârtie cu semnătură autorizată. Între alte hârtii financiar bancare. Cecul bancar ar disărea câd ar dispărea şi acţiunile, ca instrumrnt de divizare a proprietăţii. Ceea ce adună, la o privire mai atentă, itemele 4 cu 9. Cel puţin în plan funcţional. Dar, atâta timp cât existenţa socală a speciei va continua sa se bazeze pe aceasta primă idee suprastructurală (în sens materialist dialectic) care face trecerea esenţială de la dreptul forţei la foţa dreptului, care e proprietatea, băncile nu vor disparea din economie, iar economia nu va disparea din societate. Ergo, un instrument de transfer bănesc, numit cec sau altcumva, bazat pe IT, nu va disparea. Nu nicicând, dar cel puţin în viitorul pe termen lung. Desigur, nu vom mai aborda seprat itemul 9.
5. Ziarele le-m atins în treacăt. Sub forma tipărită evident vor dispărea. Deja dispar. Relativ rapid. Ca instituţii, ca obiect social, component al conceptului cuprinzător de mass media, pe termen scurt vor fi transferate in zona online. Dinamica tendinţei face previzibil un moment încare ediţiile tipărite ale ziarelor vor dispărea cu totul. Acest moment cred că e plasabil în viitorul cel mult mediu. Căci „în curând” are sens vag. Dezvăluin natura probabil amatoristică a previziunii pe care o analizăm. Dar nu e numai atât. Tehnolgia multimedia produce deja restructurări profunde în mediul informaţiei publice. O analiză exhaustivă a acestor restructurări u face obiectul articolului prezent, dar câteva observaţii se impun. Internetul, ca mediu de comunicare quasiuniversală, permite accesul unui procent imens din populaţie la a-şi face cunoscute poziţiile personale. Fenomenul a fost numit, într-un articol pe spaţiul blogului me, de profesorul universitar Tiberiu Dinu Danciu, supracomunicare. Vezi http://oldrimsix.info/supracomunicarea/. Oferind autorului spaţiul blogului m-am plasat implicit de acord cu analiza acestuia, asmimilându-i în bunămăsură concluziile. O relare ulteroară a analizei e probabilă, deocamdată putem cita o anume doză de contra feed back a unor editorialişti la comentariile cititorilor. Astfel dialogul publiciştilor cu publicul devine interactiv. La un nivel mult mai amplu decât era, de la începuturile presei, instituţia numită poşta redacţiei. un procent important, poate majoritar, dintre editorialişti îşi inserează articolele în websiturile ziarelor din blogurile personale. Acces(a/i)bile şi ca atare, separat de ziare. Chiar dacă publică fără intermediul blogurilor, semnatarii din presă îşi publică adresele de e-mail. Ceeace favorizează interactivitatea presei de atitudine. Şi, într-o anume măsură, chiar şi cea de ştiri. De fapt achiziţia tehnologiei comunicării reprezintă dezvoltarea, iar nu disparita ziarelor. Tehnic putem vorbi de probabila dispariţie doar a ediţiilor tipărite ale acestora. Ca o etapă revoută a evoluţiei presei.
6.Dinamica invenţiei lui Graham Bell merge în aceeaşi direcţie, sub impactul tehnologiei comunicării. Dar deocamdată, deşi ponderea telefoniei fixe e deja minoră faţă de telefonia mobilă, desfiinţarea celei fixe nu cred că va veni prea curând. Argumentul principal e, în opinia mea, structura serviciilor oferite, cel puţin în europa, de gigantul Telekom: telefonie fixă, internet şi TV cablu. Care servicii întră în casa abonatului prin vechiul fir telefonic. Chiar dacă serviciile nontelefonice se propagă prin reţele de căblărie optică. Numai renunţarea totală la serviciul telefoniei fixe va determina desfiintarea acestui serivciu. Cablul prin care se propagă, pe zone diferite de frecvenţă, semnalul TV şi cel de internet. Într-o etapă ulterioară, aceste două servicii vor interfera, apropiindu-se treptat de contopire. Deja aunapărut televizoare cu internet încorporat, iar reţeaua internautică transmite deja în direct di nce în ce mai multe programe TV. E mersul lucrurilor. Telefonia fixă îşi prelungeşte deocamdată supravieţuirea aproape numai datorită facilităţilor de cost. La nivlul UE tendinţa este de anulare a costurilor interconectării între diferite reţele telefonice. Serviciile comunicaţionale dezvoltate în structura aplicaţiilor internet, cum ar fi Skype, viber, într-o anume măsură Watsapp concurează drastic telefonia fixă, prin cost. Plus avantajul de a transmite şi imagine. A comunica pe Skype nu e gratis, costul fiind încorporat în cel al abonamentului la internet, dar e neglijabil faţă de o convorbire telefinică la mare şi foarte mare distanţă. Încă un motiv ca telefonia fixă să dispară. Dar nu neapărat curând. Probabil nu mai târziu decat pe termen mediu.
7.aici chiar nu înţeleg nici ce-a vru să spună autorul, nici cu a gândit. Un motiv să nu cred că fostul meu coleg e acest autor. Un cercetător, un fizician, poate neglija permanenţa conceptului de carte, de-a lungul istoriei suporturilor, a formatelor cărţii. Mai ales dacă a fost profund implicat în domeniul relativ îngust al propriei specializări. Dar nu cred ca ar putea spune ca va dispărea literatura. Cu atât mai puţin ar putea spune fie şi un amator al anticipaţiilor că ar putea dispărea cea mai veche formă de artă, alături de cea figurativă. Dacă dovezile acesteia din urmă sunt picturil rupstre, dovezi materiale ale manifestărilor care aveau să devină muzică nu există. Dar, la urma urmei, nu vechimea artei care impresionează cel mai mamplu şi mai adânc sufletul uman e arguentul peremptoriu împotriva dispariţiei acestei arte. Ci faptul că evoluţia tehnologică, ce stă la baza istoricităţii celorlalte obiecte şi practici nu poate săpa la baza artei simultan de maximă emoţionalitate şi de relevantă structură matematică. Scrsul de mână şi ziarele tipărite pe hârtie sunt artefacte, muzica e o expreie a umanităţi omului. Mai mult i-ar fi greu sa argumentez câtă vreme nu înţeleg gândirea autorului, sunt nevoit să mă mulţumesc a mă declara în dezacrd accentuat cu ideea.
8.Despre televiziune am vorbit deja. Poate dispărea ca specie de sine stătătoare, dar numai rin integrarea într-un concept ai larg. În cadrul căruia va continua să existe ca diviziune funcţională a unul complex comunicaţional, artistic şi divertiv. Mă întreb cum autorul n-a introdus şi radioul în listă. Şi mă mai întreb dacă acesta a auzit de radioamatorim. Foarte la modă în anii 50 şi, în find, un precursor sui generis al internetului.oricât ar părea de ciudat.
9.Am tratat şi acest item la pachet cu 4. Nu pot exclude 100% o evoluţie socială spre una din utopiile mai degrabă Scifi decât politice, în care ar dispărea proprietatea şi, automat, banii. Dar nici un scriitor n-a imaginat încă un ipotetic sistem credibil şi compatibil cu natura umană cu aceste caracterstici. Necum un futurolog. Un filosof nici atât. În privinţa imaginării viitorului, în mare am distnge două modele distincte. Skepticii, de la rezonabili la ultrapesimişti, care neagă posibilitatea ca omul să se desprindă de propria istorie biologică. Să se detaşeze de principiul ontogenia repetă filogenia. Să atingă, în masă, un nivel de dezvoltare mentală, sufletească, etică, morală şi intelectuală aşa de înaltă încât să poată închide sub inexpugnabilă temniţă pornirile derivate din creierul de reptilă. Idealiştii imaginativi mizează e contrariu. Câtă vreme aceştia din urmă au dreptul de a nu fi ignoraţi, nu putem exclude complet previziunea. Dar nici nu putem imagina vreo posibilitate plauzibilă ca o atare utopie benefică să se poată realiza pe termen mediu. Necum scurt.