O IDEE VECHE DE 40 DE ANI

Nu am nici bază, nici date pentru a evalua dacă dezechilibrul energetic planetar se află sau nu în punctul imposibilei reîntoarceri. Faptul evident e că gradul de conşientizare a devenit acut. Pe de o arte e necesar. Pe de alta nu putem ignora aspectul pompierstic. A apărut un concept inedit: decarbonizarea. Pe de o parte e necesar, pe de alta pompieristic. În fond, acest parallelism e inerent oricărei crize.

Care e efectul aspectului pompieristic? Să ne amintim de o frază lansată de actualui Dalai lama: legea acţiunii şi reacţiunii nu funcţionează numai în mecanică. Ci şi în societatea umană. O măsură social, oricât de necesară, oricât de inevitabilă, cere o strategie delicată de aplicare. O dinamică discretă de aplicare, cât mai aproape de quasistatic, va determina o contrarusa eacţie quasinulă. Evident, dinamica planetară interzice o atare aplicare. Dezechilibrul anaergetic actual ar cere o strategie de maximă intensitate a combaterii. Dar atunci reacţia inerentă nu doar va limita efectul măsurilor de combatere a dezechilibrului, ci, mai ales ar genera perturbări majore ale echilibrului psihosocial.

Combaterea încălzirii globale n-a început ieri. Ci de aproximativ 40 de ani. Protocolul de la Kyoto a fost adoptat la 11 decembrie 1997. Dar preocupările internaţionale datează de la începutul anilor 80. Din păcate, eficienţa actului a fost sabotată (nu mi-e teama de cuvinte) de rezistenţa USA. Actualmente USA pare angajată ferm în reacţia maim ult sau mai puţin coordonată cu UE.

Cărbunele (economia bazată pe cărbune y compris) nu mai are viitor. Oamenii cre muncesc în acest secor au, susţine Frans Timmermans, vicpreşedintele UE. Strănepot de mineri, de altfel. Coautor al aşa numitului Green deal. Gazele sunt etapa intermediară spre decarbonizarea economiei. Hidrogenul e combustibilul viitorului.

Sună frumos. Dar politicienii angajaţi în impunerea acestui altfel inevitabil curent au ei habar de etapele concrete ale tranziţiei? Au ei habar de nu doar implementarea unor tehnologii de producer a hidrogenului – la nivelul necesarului de consum energetic global, astfel încât economia globală să nu se gripeze? Au ei habar cum vor putea controla lanţul de crize care vor jalona această cea mai dură revoluţie din istoria umanităţii?

Ave la dispoziţie un exemplu în mare, faţă de economia unei ţări dezvoltate, dar mic raportat la economia globală. Automobilul electric. Am repetat de multe ori, eventuala generalizare a acestei soluţii, dacă şi când va fi posibilă, nu produce nici un fe de economie energetică. Ba dimpotrivă. Efectul major al generalizării soluţiei electrice nu face decât un transfer de poluare. De la mediul în care automobilele funcţionează, mai ales cel urban, la situsurior unde energia se produce. Căci pentru a consuma un kilowattoră într-un motor electric, undeva se produce un kilowattoră de energie. De fapt cu puţiin maim ult, dacă adăugăm – şi nu putem evita să adăugăm – costul energetic al transportului de energie. Problema dpdv al combaterii modificărilor climatice se reduce, deci, tot la structura producerii energiei. Decarbonizarea economiei rămâne ţelul strategic.

Ei, şi mă îndoiesc că termenele jaalonate de Green Deal sunt nu doar rezonabile. Mă indoiesc că sunt realiste. Că sunt posibile.

Mr. Timmermans, în cor cu Mrs un der Leyen nu prea vorbesc decât de producţia eoliană. Aici sunt 2 problleme majore. Primo, procentul acestei surse e prin definiţie limitat. Secondo, riscurile pe termen lung contrabalansează cota, oricum limitată, de eficienţă. Am tratat, en passant, problema într-un articol quasiexhaustiv publicat într-una din cele 3 cărţi produse de promoţia Fizică70 – seria NOI. Cărţile sunt accesibile din pagina blogului meu (www.tilici.blog) sertarul Cărţi în format .pdf. bref, e vorba de influenţa câmpurilor eolienne asupra traiectoriilor de migraţie a păsărilor (deci o problem etologică), care perturbare poate devein pe termen lung o problemă ecologică.

Implicarea energică, intensive, a curentelor aşa zise ecologiste, care sunt prin definiţie împotriva energiei nucleare, pune tranziţiei energetice o problem majoră. Dat fiind procentul important al acestei surse esenţiale.

În politica mare, nu prea se face referire la sursa de maximă regerabilitate, anume convertirea directă a energiei solare prin panouri fotovoltaice. În anii 2000 apăruse, în USA, un current minor de autarhizare a producţiei de energie. Un număr crescând de ferme se alimentau exclusive din miniparcuri de baterii solare.

Şi astfel ajungem la subiectul de facto al articolului. Am tratat problema în volumul la care făceam referire. O reiau aici şi acum in extenso.

La începutul anilor 80 mi-a atras atenţia un material, a cărui sursă am pierdut-o. in Revista Lumea, la acea vreme cea mai deschisă sursă informativă tipărită (Europa Liberă era sonoră). Se descria un system global de alimentare cu energie. Bazat pe o colecţie de sateliţi geostaţionari, care să acopere un plan ecuatorial. Dotaţi fiecare cu baterii extinse de panouri fotovoltaice. Energia colectată urmă să fie converită în spectrul de microunde. Atmosfera terestră până la altitudinea sateliţi geostaţionari (aprox 36,000 km) e transparentă pentru radiaţia electromagnetică din spectrul de microunde. Cum satelitul geostaţionar pare suspendat deasupra unui punct de pe Pământ, energia preluată si convertită va putea fi receptată într-o instalaţie construită în acel punct. Apoi, printr-o nouă convertire de frecvenţă, ar putea fi transferată spre zone de conservare, apoi de utilizare.

O problemă solvabilă e construirea unui set de platforme oceanice care sa acopere zonele noncontinentale.

Dificultatea fundamentală e cooperarea politică de-a lungul statelor pe teritoriul cărora ar fi plasate, de-a lungul ecuatorului, setul de centrale de recepţie/redistribuire a energiei.  

Cu 40 de ani urmă, la apariţia textului, autorii evaluau la un secol de cooperare tehnologică implementarea ideii. Cu tehnologia de atunci. Evident, nimeni pe lume n-a luat in serios proiectul. Dificultăţile politice l-au făcut utopic.

Ca unul care, de 40 de ani, ţin în avanscena mentală, această idee cu parfum SciFi, socot ca e unul din momentele, nu singurul, când am datoria de a-l aduce cel puţin în ochii restrânsului meu cerc de cititori. Adăugând sugestia de a difuza postarea.

Mă interesează mi ales opinia adresanţilor cu pregătire de fizicieni. Se ştiu. Inclusive cei de pe FB