POPPER, JULIUS & JACOB ŞI RADU TUDORAN – I

La extremitatea sudică a Americii Meridionale, despărţită de continentul American prin strâmtoarea lui Magellan, se află o insulă puţin explorată încă, numită Tierra del Fuego (…). În această insulă depărtată, găsim denumiri geografice, care vor surprinde negreşit pe oricare român, precum ne-a surprins şi pe noi la prima vedere; astfel citim pe harta acestei ţări: un şir de munţi care poartă un nume scump tuturor românilor: Sierra Carmen Sylva. Mai găsim un râu denumit Rio Carmen Sylva, altul Rio Ureche, altul Rio Rosetti, negreşit în memoria marelui agitator, mai găsim în fine Punta (Capul) Sinaia şi altele. Este într’adevăr surprinzător să găsim asemenea denumiri româneşti la extremitatea antarctică a lumei cunoscute. Pasajul este extras sin articolul România în Patagonia semnat George I. Lahovary şi publicat în numărul din 23 mai 1887 al ziarului Epoca. E povestea unui personaj extrem de interesant. Articolul continuă: Astfel în toamna anului trecut dl. inginer Jules Popper a întreprins, sub auspiciile guvernulul Argentinei, o expediţie de explorare în «Ţara de foc». Tânărul şi cutezătorul explorator a studiat în curs de mai multe luni această întinsă regiune încă necunoscută, atât din punctul de vedere fizic cât şi economic şi la 5 Martie 1877, a expus într’o conferinţă ţinută la Institutul Geografic argentin din Buenos-Aires, înaintea unei numeroase adunări, rezultatele obţinute în cutezătoarea şi reuşita sa expediţiune.”
O scurtă biografie a exploratorului român Iulius Popper este prezentată Societăţii Geografice Române de dl. V. Al. Ureche la şedinţa consiliului acestei societăţi din 6/18 iunie 1887: Născut în 1857 în Bucureşti unde şi-a făcut în parte educaţiunea; el este fiul lui N. K. Popper, profesor la o şcoală israelită din Bucureşti şi librar-antiquar din str. Văcăreştilor. Tânărul Julius Popper, animat de spiritul aventuros al călătoriilor depărtate, a plecat din Constatinopole şi a vizitat pe rând Japonia, India, China etc. La 1881 s’a întors în România, când a fost prezentat de d.Ureche, atunci Ministru al Instrucţiunei Publice, Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei la Sinaia. Peste puţin d-l. Popper plecă la Suez. Călătoreşte apoi în Siberia, trece de acolo în America de Nord, la Nouvelle Orléans, unde a executat nişte importante lucrări tehnice, merge la Havana şi ridică planul acestui oraş (1884), trecu peste puţin în Brazilia, în Argentina şi în Patagonia. Întreprinse pe contul unei Societăţi din Buenos Aires o expediţie la sudul Republicei Argentina la strâmtoarea lui Magellan şi în fine în toamna anului trecut (1886) întreprinse o nouă expediţie de explorare, de astă data în Ţara de foc.” (“Epoca” – 28 iunie 1887) Exploratorul român Julius Popper nu şi-a întrerupt niciodată legăturile cu ţara natală şi cu mediul academic românesc. Mai mult, a trimis Societăţei Geografice Române un album, cuprinzând o colecţie de fotografii din Tierra de Fuego. Un detaliu interesant: acest album este legat în una piele de focă marină, care focă servise exploratorilor por algun tiempo de aleimentacion; mai departe d. Popper arată că placa cu titlu de pe album este făcuta cu aurul găsit en la playa compendida entre la Punta Sinaia y el Rio Carmen Sylva. (Epoca, 23 iunie 1888)

Un bucureştean – rege al Ţării de foc. Julius Popper în “Realitatea ilustrată” Iată întreaga poveste a marelui explorator şi aventurier român. Bineînțeles, cu ajutorul unui reporter din perioada interbelică al revistei „Realitatea ilustrată” (15 mai 1930) – ascuns din păcate sub pseudonimul ATOS: “ŢARA DE FOC! Nu e nicidecum o ţară fierbinte, cum s’ar putea crede, ci a fost numită astfel pentru că descoperitorii ei văzuseră de pe corabie focurile băştinaşilor. Ca extremitate de miazăzi a Americei de Sud, făcând parte din zona antarctică, ea se numără între cele mai sălbatice, mai ursuze şi mai reci ţări ale pământului. Platourile sale sunt locuite de câteva sute de patagoni, pe jumătate goi, bieţi nomazi care mai vânează şi azi cu arcul şi săgeata o specie de lamă numită guanako şi pescuiesc cu undiţe preistorice peştele din apele încărcate cu sloiuri de ghiaţă. Şi ţara asta a avut un rege? Un despot care nu se sinchisea câtuşi de puţin de guvernul argentinian şi totuşi “domnea”? Şi omul acesta, să fi fost un român, un bucureştean? Sună fantastic, de necrezut, sună ca o farsă, dar totuşi e un strict adevăr istoric. Şi acest bărbat nu e vreo personalitate legendară a trecutului, nu e vreun contimporan al conchistadorilor Cortez ori Pizaro de prin 1500, ci un om al zilelor noastre, un supus al regelui Carol I al României si un admirator al versurilor Carmen Sylvei. Un efect de explozie a produs în 1885 ştirea, străbătută din Ţara-de-foc spre Buenos-Aires, că se găsise acolo aur! Aur! O Californie nouă ispitea pe cutezători. Harta ţinutului explorat de Julius Popper. Un om care avusese până atunci o carieră burgheză, era inginer, evreu-român. Julius Popper venit de curând din Bucureşti, adună numai decât o trupă de vreo 50 de oameni şi porni spre sud cu expediţia lui. Monsegnorul de Agostini, în cunoscuta lui scriere asupra Tării de foc, îi numeşte pe tovarăşii lui Popper “fugari si criminali de cel mai rău soi”, ceea ce ar reedita în plin modernism, tabloul romantic al expediţiilor conchistadorice. Oricum, oamenii lui Popper erau bine echipaţi, bine înarmaţi şi sub isteaţa şi îndrăsneaţa conducere a inginerului Popper, pătrunseră repede în Ţara-de-foc, prin strâmtoarea Magellan. Iscodesc întâi coasta şi găsesc aur în cantităţi aproape de necrezut. Metalul galben zăcea spălat de unduirea valurilor, la vedere, în bolovani şi boabe, prin toată stâncăria ţărmului. Popper întemeie colonia El Paramo, şi prin instalaţia de curăţire ce o înjghebă acolo, obţinu cantităţii nemaipomenite de aur. Aşa ceva nu putea rămânea secret. Vestea noului Eldorado pătrunse până la Punta Arenas, capitala Ţării-de-foc. O mulţime de aventurieri porniră spre El Paramo şi poposiră în apropierea “reşedinţei” lui Popper. Atunci inginerul puse să se lege pe cai o mulţime de momâi de paie, îmbrăcate în tunici de uniformă, merse în persoană la noii sosiţi, le ceru aurul găsit şi le porunci cu gest regal, să părăsească numaidecât ţinutul. Se împotriviră. Îl ameninţară. Atunci apăru din depărtare “cavaleria” lui Popper şi noii căutători de aur, cuprinşi de panică, fug rupând pământul, spre a nu mai reveni niciodată. În anul 1888 acest Napoleon se transformă în explorator: Popper întreprinse câteva mari călătorii de explorare în interiorul aproape necunoscut al ţinutului. Iar găsi zăcăminte enorme de aur. În insula Lennox şi Isla Nuova, 14 austrieci din trupa lui Popper, recoltară în 27 de zile, 115 kg aur. Altă ceată a lui, găsi într’o singură zi 14 kg. Monedă “bătută” de Julis Popper: După întoarcerea sa, pe Popper îl apucă grandomania cezariană, tocmai ca pe Cortez, Pizaro, etc, înainte cu 400 ani: puse să bată monedă din propriul lui aur, pe o faţă având o lamă, pe verso o piele-roşie, introduse mărci proprii pentru corespondenţa cu El Paramo, creă o justiţie şi o miliţie. Tot pe atunci, începu să procedeze fără milă, contra pieilor roşii Aino, pe cari îi impuşca cu sutele. După câte spune monsegnorul Agostine, Popper s’ar fi fotografiat chiar, lângă un indian ucis. Toate acestea şi marea lui dorinţă de a strânge prăzi îi atraseră duşmănia guvernatorului din PuntaArenas. Într’o întrunire de protest, ţinută în ziua de 9 August 1888, Popper, care nu avea nici un drept formal asupra ţării asupra căreia domnea, fu proscris şi se organizară împotriva lui expediţii de pedepsire. Dar “tiranul” sta nepăsător la El Paramo, întrucât de măsuri răsboinice în stil mare, nici gând nu putea fi, în clima ucigătoare, a Ţării-de-foc. Se pare că la urma-urmei, guvernul argentinian, vrând nevrând a trebuit să recunoască pe Popper şi să se împace cu el, căci în anul 1891, îl găsim în Buenos-Aires, unde Societatea Geografică ţinu în onoarea lui o şedinţă solemnă. El ţinu o cuvântare, pe care societatea o tipări, împreună cu un portret al lui Popper şi o hartă, rezultat al explorărilor lui în Ţara-de-Foc. O prietenă a blogului în Ţara de la capătul lumii. Această hartă e extrem de interesantă pentru noi: în afară de faptul că pe Rio Grande, îl însemnează cu Rio Popper, iar un port cu numele de Puerto-Popper, exploratorul – după relatarea ziarelor de pe atunci, botezase munţi şi râuri de acolo cu nume ce le onora din patria mamă: Carmen Sylva, Brătianu, Kogălniceanu, etc. Pe alăturatul fragment, reprodus din harta lui, se citeşte clar sfârşitul cuvântului “(Carme)n Sylva”, celelalte nume româneşti sunt fie nedescifrabile, fie aşezate în altă regiune, decât cea încăpută în clişeul fragmentar. Din această expunere a lui Popper, tipărită în broşură, care în prima parte cuprinde serioase şi rodnice studii de erudiţie, iar în a doua respingerea documentată a învinuirilor ce i se aduseseră, rezultă că la El Paramo el personal, a căpătat 600 kg-aur, din care 175 kg. a trimis pentru baterea monedelor la Buenos-Aires, 90 kg. firmei Wehrhahn din Punta Arenas (casă hamburgheză); restul a fost împrăştiat. Pe însoţitorii lui îi caracterizează “supuşii energici” şi pomeneşte că din cei 540 de lucrători ai lui, în timpul de la 1888 la 1891 numai doi au murit de boală; adaogă însă că morţile prin accidente, nu le socoteste.
Un “explorator” român de azi în ţinuturile explorate în anul 1885 de Julius Popper După sărbătorirea lui de către societatea geografică şi acea editare oficială a raportului lui, urma lui Popper se pierde. Îşi va fi trăit restul zilelor la Buenos Aires? Se va fi reîntors în ţara lui natală, în România? Va mai fi plecat odată în Ţara-de-Foc şi va fi murit acolo? Mister! Atâta ştim că are rude foarte apropiate în Bucureşti, părinţi sau fraţi, care vor fi ştiind mai mult despre el. Ba ziarele au publicat acum câţiva ani ştirea, că s’ar fi găsit mormântul lui, în Ţara de Foc. Oricum ar fi, el e un descoperitor, un exemplar de măreaţă energie umană produs de solul nostru şi poate ultimul mare aventurier, în mijlocul unei lumi treze şi rânduite.” (articolul “Un bucureştean, rege al Ţării de foc” – semnat Atos – „Realitatea ilustrată” din 15 mai 1930) În încheiere, ca să elucidăm şi misterul cu care se încheie articolul din “Realitatea ilustrată” vă voi mai spune că Julius Popper a fost găsit mort în 6 iunie 1893 în casa sa din Buenos Aires. Avea doar 36 de ani. Oficial cauza decesului a fost un stop cardiac, dar legendele spun că moartea exploratorului ar fi fost urmarea unei sinucideri sau a unui asasinat comandat de mafia aurului. Interesantă este şi o ştire din anul 1947 privind asasinarea în Bucureşti a surorii lui Julius Popper. Ucigaşii sperau să găsească aur…