Prietenilor mei care au jucat vreodată şah
Înainte de orice, socot necesar să precizez poziţia mea faţă de proiectul RMGG. Acronim pentru Roşia Montană Gold Corporation. Cel mai cunoscut lider al cărei entităţi economice fiind la fel de cunoscutul canadian de posibilă origine română Frank Timş. Problema durează de mulţi ani de zile. Ideea de bază ar fi deschiderea unei exploatări miniere, pentru extragerea aurului dintr-o zonă aproape epuizată. Cu tehnologii deja nu chiar la zi, dar oricum moderne faţă de exploatarea tradiţională, neschimbată de cel puţin 2 milenii. Se pare că şi romanii ar fi extras ceva de aici, în scurtul timp cât au ocupat locul, ceva mai mult de un secol şi jumătate.
Aşadar zăcământul e cel puţin sărăcit şi cel mult aproape epuizat. Cota medie a zonei e de circa 600 metri deasupra nivelului mării. Să nu uităm amănuntul. E esenţial. Tehnologia preconizată de compania care a lansat proiectul e una cu grad ridicat de risc de mediu. Nu ecologic. Odată pentru totdeauna să nu mai confundăm termenii. Dar nu de terminologie e vorba aici. Riscul e legat de folosirea cianurilor. Substanţe cu un grad foarte ridicat de toxicitate. Nu intru în amănunte nici tehnologice, nici toxicologice, mi-as sabota, prin divagaţie, demersul. Mă bazerz pe faptul că toti cititorii mei stiu că cianuri înseamnă otravă. Foarte eficientă.
Readuc în actualitate un caz foarte grav, întâmplat cu un număr de ani în urmă, la exploatările metalifere de suprafaţă din proximtatea Băii Mari. Colmatarea iazului de decantare, declanşată de o ploiae torenţială, a provocat scurgeri ale apei cu cianuri dizolvate. Din râu în râu, au murit mai mult de jumătate din peştii aflători în Tisa. Statul vecin, pe teritoriul căruia Tisa are cea mai mare lungime de curs, a acţionat legal. S-a aplicat principiul poluatorul plăteşte. După primele câteva zile, s-a pus batista pe ţambal în mass media. De ce să ştie publicul cât l-a costat, din buzunar, prin intermediul bugetului, factura nenorocirii?
Diferenţa de nivel dintre exploatarea cu opricina şi nivelul tisei la confluenţa cu apele ce aduceau otravă din România e, dacă nu mă înşel, destul de mult sub 200 metri. Acum să ne amintim că preconizata exploatare de la Roşia Montană e pe la 600 metri. Un acident similar, din ce în ce mai probabil, pe măsura evoluţiei meteorologice către instabilitate, ar putea interveni de cel puţin câteva ori pe an. Hai să zicem odată pe an. Hai să zicem odată la 3,14 ani. Vă imaginaţi ce ar însemna scurgerea gravitaţională a unor sute, dacă nu mii de metri cubi de soluţie de cianuri scurşi până-n Dunăre – şi chiar până-n Mureş, aceaşi Tisă, până la diluarea la concentraţia subcritică? Otrăvind mai mult decât teritoriul unui judeţ? Ca ntităţile considerate în exemplu sunt minimale.
Ăsta e riscul major.
Alte pagube sunt pe teritoriul istorico-arheologic. Dar ce-ar mai conta dacă tot ne batem joc de patrimoniul istoric?
Avantaj economic? Nul. Statul nu mai cumpără, cum o făcea de zeci de ani, aurul extras din pământ. S-ar alege doar cu redevenţe ridicole şi cu impozite ca şi neglijabile. Locuri d emuncă, într-o zonă, într-adevăr, critică? Mult prea puţine pentru a atârna în balanţă. Atunci?
Care-i interesul probabil al insistentuluui investitor? Mare lucru nu-i iese. Tehnologia cu cianuri e mai ieftină decât altele, aplicabile zăcămintelor sărăcite şi ulterioare şi supusă unor presiuni măcat odată oportune din partea legislaţilor din state responsabile şi chiar ale activiştilor. Fraza nu trebuie citită oejorativ, am tot respectul pentru cei care măcar conştienitzează riscurile de mediu. Care-i kilipirul? Căci, înainte de a propune ipoteze, pe baza informaţiilor care circulă, trebuie să nu ne scape că insisteţa lui Mr Frank Timiş atâţia ani e foarte improbabil să nu semnifice.
Prima ipoteză, vehiculată, mai pe şoptite, de mass media serioasă. Dar al drakkului de plauzibilă: aici nu e vorba în primul rând de aur. Ci, posibil, chiar probabil se mai spune, a unor minerale cu valoare strategică mare şi foarte mare. Ceea ce ar explica atât interesul, cât mai ales perenitatea insistenţei. A dpua ipoteză, mai fluidă: Mr. Frank Timiş ar putea fi gardul vopsit pe afară. Leopardul dinlăuntru ar putea fi oricine îndeajuns de puternic. Ei, se încheagă desenul din piese de puzzle?
Bun. Iată dece n-am încetat când un procent greu de neglijat dintre onorabilii manifestanţi de ieri (n-o luaţi ironic!) habar n-aveau pe unde vine Roşia Montană. Fără a dori să ofenzez pe nimeni.
Să trecem la modelul giruetă al personajului care ocupă, şi pentriu odată voi renuţa să precizez cum, ar fi derutant pentru cititor, cea mai înaltă funţie în stat. Când persoanele competente în materie de mediu începuseră, cu destui ani în urmă, să argumenteze ca mai sus (de unde credeţi că posed argumentele, filtrate prin mintea proprie, în care, fără falsă modestie, destulă încredere?), era împotrivă. La felcum s-a sculat într-o dimineaţă „popular” după ce se culcase seara social-democrat, liderul de facto al unui partid membru al Internaţionalei Socialiste (ale cărei partide mebre tocmai pierduseră majoritatea în parlamentul european), tot aşa dintr-o bună zi a început să facă, direct şi mai ales indirect, dar extrem de energic, campanie pentru proiectul RMGG. Da. Pentru. Nu e cazul să emit ipoteze (am auzit, câte ceva, dar nu ăsta e subiectul, asupra factorilor care l-au determinat să se răzgândească). Ei şi fu de ajuns ca guvernul asupra căruia îşi descarca toată artileria din dotare în loc să-şi facă treeaba constituţională de mediator politic, să trimită în parlament un proiect de autoriuzare a începerii investiţiei, ca brusc şi deodată, mii de man ifestanţi de impecabilă bunăcredinţă, sincronizaţi cu vocea sa groasă, să execute o cantată militantă pentru ansamblu de coruri cu solist. Nu propun nici un rationament, mărezum la fapte.
Iar acum să trec la subiect. Pentru minoritatea din care fac, de bine, de rău, parte, fărăfalsă modestie, nu era foarte necesară o explicaţie. Căci o măsură guvernamentală on purpose (scuze pentru a fi folosit un cuvânt dfin afara românei, dar exprimă mai eaxct ce vreau să spun) atât de evident împotrriva intereselor României nu-mi rimează cu celelalte măsuri luate până acum. Imi dă cu virgulă, cum spune cel mai proapsăt fiu al meu prin adopţiune. Înainte de a aminti ceea ce totţi manifestanţii puteau şti din mass media, e momentulsă precizez că nu sunt în nici un caz suporterul premierului. Nu divaghez, acum şi aici. Cum explică dsa iniţiativa legislativă? Printr-un argument explicit, rezonabil şi care sper să creeze oarece jurisprudenţă în relaţia dintre executiv şi legislativ şi altul implicit. Dsa spune limpede că rămâne consecvent politicii că problemele majore ale ţării trebuie abordate democratic, în forul constituţional reprezentativ suprem – parlamentul. Parlametul e cel care trebuie să decidă asupra acestei vechi şi apăsătoare probleme. În subsidiar, măsura şi explcitarea ei politică se adresează, prin ricoşeu şi politicianului a cărui concepţie e să decidă în tot şi în toate.
Mutarea de şah e inteligentă. O spun ca fost şahist, în antichitate, repetând că nu-s suporterul premierului. A nu se citi nu-l suport. Presupunând, prin absurd, că l-aş judeca emoţional şi nu l-aş suporta, ar fi o dovadă de incoerenţă din partea mea. Las ncoerenţa zilnică la dispoziţia… cui o practică.
Două riscuri presupune această mutare de şah. Una evanescentă, scăderea briscă, probabilă, de popularitate, ceea ce e pasabil, dar, deşi a dat de înţeles destul de străveziu ce vot aşteaptă de la instituţia supremă în stat (de jure, vai, nu de facto!), şi o nefastă surpriză la vot. Obtenabilă prin presiuni pe întuneric, individ cu individ.
Dacă logica premierului e cea pe care o văd eu şi dacă votul din parlament va fi în sensul evident al intereselor României, adică dacă ar respinge proiectul RMGG, atunci voi ieşi ca prostul ghettoului în cea mai apropiată piaţă şi nu voi avea nimic împotrivă dacă mi se va alătura oarecine, fie că va fi participat la manifestaţiile de ieri (pe care, repet, le salut în principiu), fie nu.
Doamne-ajută!
Nota bene: Panta rhei. Şi ce iute! Ca râurile de munte. Între prima acţionare de tastă şi ultima, curg ştirile:. Preşedinţia (singurul termen de compromis pe care-l pot utiliza) propune referendum pe tema proiectului RMGG. Premierul reia din vole: de acord. E foarte bine. După discutarea in parlament.
Related Articles
No user responded in this post