SUPRACOMUNICAREA

Ofer, din nou, spatiul blogului, profesorului universitar, dr. ing. Tiberiu Danciu:

Oscilez – de mai multă vreme – între câteva afirmații:
Dacă televiziunea l-a transformat pe prostul satului în vedetă, internetul (citește FB) l-a făcut purtător de cuvânt – am auzit-o de la Mircea Badea, însă el spunea că nu-i aparține… apoi profeticul proști da’ mulți care merge oricând și oriunde, dar mai ales în acest context; urmează verba volant, scripta manent; pe urmă – asta îmi aparține: dacă se spunea cândva că religia este opiu pentru popor, atunci Facebook-ul este heroină – pe scurt, acest eseu este despre proști. Cuvântul acesta este mult mai cuprinzător decât pare și, în accepțiunea mea, nu este nicidecum o insultă: pe vremuri se spunea, generic, prostime – era vorba de marea masă, de popor până la urmă, care este – în mod natural – mai neinstruit decât o anumită minoritate / elită; se spune de multe ori stai ca prostul – aici are sensul de nehotărât (sau poate, neinformat?); alteori, dimpotrivă: te repezi ca prostul ori spui prostii – de data asta în sensul că cineva este – în fond – sincer și bine intenționat (altfel i s-ar reproșa că spune minciuni!), însă nu pricepe exact ce se întâmplă și face afirmații false – să fie, în realitate, o expresie echivalentă cu ”ești manipulat / intoxicat / prost informat”? Eu cred că da!
Să analizăm acum relația între proști și prostime și – mai ales – prostire (!), pe de o parte, respectiv internet (în forma sa cea mai toxică de azi, Facebook), pe de altă parte. Lucrurile stau cam așa: până în epoca asta, a supra / ultra / hiper-comunicării, un om putea să spună o prostie (într-unul din sensurile de mai sus, din lipsă de informare, de aprofundare, de cunoaștere, sau din grabă, chiar din entuziasm…) într-o anumită împrejurare – cred că oricine face așa ceva, probabil în ritm de una pe săptămână sau chiar una pe zi – însă era pus la punct imediat, cu unul din citatele de mai sus, de către un prieten, un părinte, un profesor, un vecin, un șef, un lider, un coleg, un apropiat… și nu era loc de supărare, respectivul era îndemnat astfel la un supliment de reflecție, poate își dădea seama imediat că a greșit – sau, în orice caz, că există și altă abordare, alte puncte de vedere…
Ce se întâmplă acum? Cineva – poate bine intenționat, însă cred că cel mai adesea este vorba despre un ticălos care știe perfect ce face – aruncă în spațiul virtual o zicere – până să primească din partea cuiva vreo admonestare de genul ”ești prost” cu oricare din sensurile de mai sus (manipulat, intoxicat, prost informat, nepriceput etc. etc.) apucă să primească 100 de like-uri, 50 de share-uri, 25 de comment-uri, 15 reply-uri… și apare orgoliul: ”ce popular sunt!”… după care îți vine greu să mai înghiți chestia asta cu prostul, pare – abia acum! – o insultă: ce zice ăsta că nu-i adevărat, uite câți sunt de partea mea – cum să mai accepți că te-ai repezit, că ai fost furat de entuziasm, cum să mai acorzi un supliment de atenție chestiunii ori faptul că poate există și un alt unghi de vedere?
Un singur exemplu – sper, suficient – din spațiul virtual recent: profitând de emoția stârnită de incendiul de la Colectiv, cineva (eu cred că a fost un test, pentru a se lansa apoi ofensiva ce a dus la căderea guvernului) a lansat chestia cu bananele: răniții (adică arșii) au nevoie de banane, fiindcă acestea conțin nu știu ce substanță care ajută la recuperarea în aceste situații – drept care mii de entuziaști s-au repezit cu banane la spitale, fără să mai stea o clipă să reflecteze că un pacient intubat n-are cum să mănânce… orice, nu numai banane!!! Desigur, chiar dacă și-au dat seama apoi de faptul că au făcut o prostie (sau, că au fost prostiți – mai exact, testați!), nimeni nu cred că a regretat gestul – din contră, fiecare s-a mândrit cu empatia sa și, mai ales, cu faptul că ”am fost mulți și solidari”… și totuși, cum rămâne cu ”proști, da’ mulți”? Nu cumva trebuie citit pe dos, ”mulți, da’ proști”? Am mai trăit campanii d’astea, televizate – de pildă, cu ocazia revoluției din ’89 s-a spus la un moment dat că teroriștii au sabotat reactorul nuclear de la Măgurele, prin urmare populația din București era îndemnată să fiarbă apa ca să distrugă izotopii!!! Știu pe mulți care chiar așa au făcut… deși le-am spus că-i o prostie!
Un alt dezavantaj major al acestei supra-comunicări prin internet – am mai vorbit și cu altă ocazie – este trecerera în derizoriu a cuvântului scris. Pe vremuri, afirmația ”am citit undeva” era un atu major în orice controversă; cărțile aveau erate, tocmai pentru a menține și perpetua respectul și încrederea în ele… Acum? Oricine poate să scrie, în Wikipedia sau pe blog sau pe vreun website sau pe FB – practic, s-au înlocuit discuțiile prin viu grai cu cele prin scris! Se realizează astfel 3 lucruri simultan – nici nu vreau să mă gândesc care din ele este mai dăunător:
• a dispărut respectul și încrederea față de orice informație scrisă (cu exacerbarea teoriei conspirației la unii – cei mai alerți), respectiv a apărut ușurința manipulării pentru cei mai mulți, care și-au conservat – din inerție, din educație – această încredere;
• în mod paradoxal, ultrasocializarea conduce, de fapt, la alienare, la însingurare,…, chiar la depresie, urmată uneori de sinucidere…!? În locul discuțiilor vii, prin viu grai, cu oameni vii… stăm pe smartphone (sau tabletă sau laptop) și citim / scriem într-una, lucruri fără valoare… iar hiper-comunicarea este de fapt o non-comunicare: în spațiul virtual foarte mulți fabulează, mint, exagerează… și manipulează sau sunt manipulați!
• încă un aspect negativ – cel cu ”scripta manent”: am experimentat, cu multă vreme în urmă, mai întâi prin e-mail, apoi – pe vremea primelor messenger-uri (sau echivalente) – așa-zise ”discuții” cu prieteni din alte țări – am ajuns rapid la concluzia că nu este deloc același lucru! Într-o discuție vie, cu toți oamenii de față, o controversă între prieteni vechi sau rude nu are cum să fie escaladată decât rareori: dacă apar scântei în discuție, generate să zicem de politică sau fotbal, ele sunt ținute în frâu de multe amănunte – fie vorbesc toți deodată și au posibilitatea de replică instantanee, fie ești atent și la mimică sau gestică – deci n-ai cum să înțelegi greșit vreo glumă sau să ratezi vreo ofertă de mediere / împăcare… În schimb, la o ”discuție” prin mesaje (e-mail sau FB sau…) apare următorul risc: cineva scrie la repezeală ceva, nu mai mult de 4 rânduri, tu citești și începi imediat să răspunzi… dar te mai uiți încă o dată peste mesaj și brusc ți se pare că mai are niște înțelesuri ascunse; cu cât recitești mai mult te enervezi mai tare, așa că pregătești și șlefuiești un răspuns acid sau nimicitor – la care vei primi ceva pe măsură… Cunosc prieteni de-o viață (!) care s-au certat definitiv de la astfel de mesaje – ceea ce era inițial o banală controversă asupra unui subiect minor (uitat demult!) a devenit motiv de ruptură. Într-o discuție vie nu se ajungea aici – sigur îl întrerupea cineva pe unul din ei, spunând ”lăsați prostiile!” – iată alt sens al cuvântului… și totul se termina aici. În ce mă privește, mi-am avertizat de mult toți prietenii cărora le scriu mesaje SMS / e-mail / Fb / etc. să nu ”citească” printre / pe lângă / peste / sub… rândurile pe care le-am scris efectiv! În plus, mă autocenzurez și nu trimit aproape niciodată mesaje mai lungi de 2-3 rânduri, concentrate la maximum, cu informații strict necesare, scriind eventual că ”amănunte dau când ne ÎNTÂLNIM”… și primesc, eventual, răspunsul că ”abia aștept să ne VEDEM”!
Ce-aș putea spune în încheiere? Să fac numai o reflecție: există, toată lumea este de acord, meseria / profesia de scriitor; în schimb, nimeni nu ia în serios ocupația inversă, de cititor! Prin urmare, cititul este ceva pe care trebuie să-l facă toată lumea, în vreme ce scrisul – nu! Morala? Pentru marea majoritate – sfatul: lăsați-vă de scris pe bloguri, site-uri etc. etc., în schimb – CITIȚI! Dar nu (numai) bloguri, site-uri, postări FB și alte ”zgomote” și ”bruiaje”… ci CĂRȚI! Da, cărți adevărate – eventual din cele mai vechi, multe din informațiile de-acolo sunt fie general valabile, fie sunt încă teribil de actuale! Dacă vrem să citim neapărat cărți virtuale, sunt disponibile și accesibile în această formă, inclusiv… Și încă ceva: cărți, dar scrise de scriitori adevărați, nu de pușcăriași care vor să-și reducă pedeapsa – ce trist că și meseria de scriitor a ajuns în derizoriu… Un ultim aspect, nici el de neglijat: prin faptul că ne-am transformat cu toții în scriitori, limba română suferă teribil – știe toată lumea ce gramatică și ce corectitudine lexicală se folosește pe FB…
Era un cântec pe vremuri, ”…ascultă, privește și taci…” – deci, să tăcem mai întâi, nu să scriem aiurea, în neștire! În schimb, să citim, să ne informăm temeinic, să ne GÂNDIM la aceste informații, să căutăm adevărul… să ne sfătuim doar cu cei apropiați, să nu avem încredere oarbă în orice și oricine…