20.09. LA COŞ

Penultima întâlnire anuală a promoţiei Fizică70 înainte de cea jubiliară, de la anul viitor avu loc vineri 20 septembrie, la COŞ. Locul cel mai frecvent din ultimii 10, de când s-a reinstituit obiceiul întâlnirilor anuale. Ca în fiecare an, câţiva dintre colegii stabiliţi în străinătate au fost prezenţi. Mereu alţii. Să sperăm că anul viitor, la întâlnirea jubiliară, vor fi toţi membrii e-grupului Fizică70.

Acum întâlnirea a integrat şi câteva evenimente personale. Milica tocmai îşi preluase tirajul celei de-a patra cărţi: Drumuri răsucite. Produs al aceleiaşi edituri prietene, Ars Docendi, a Universitaţii noastre tutelare. O sinteză… răsucită a primelor 3. Şi cum… jamais trois sans quatre… în aşteptarea unei lansări pe bune la Gaudeamus, ne bucurarăm de o minilansare intimă. Milica primi o medalie şi diploma aferentă. Conferindu-i titlul colegial Meritul Literar clasa I. Emoţia-i fu cea aşteptată.

Distincţii similare primiră colegii cu cea mai mare pondere în palmaresul promoţiei: Mircea Porumbreanu şi Nicolae Mazilu. Pentru cea de-a patra, lor carte: Devenirea Mecanicii Ondulatorii. Aceeaşi editură clujană Limes. Publicată în 2018.

Cumva cel mai important eveniment fu marcarea altui jubileu. Termenul traditional românesc e Nunta de Aur. A colegei Mariana Ivan.

Dar să revenim la cartea colegilor. A o recenza e, pentru mine, o provocare majoră. Căci senzaţia mea e că nu numai pe mine mă depăşeşte. Dar există vreun stimulent mai eficace decât provoocarea lucrurilor care te depăşesc? Îi va veni rândul cândva. Dar cum regia pregătită fu abstrasă, să nu spunem anulată, încărcătura scenaristică trebuie descărcată. Salutând inspirata vorbă a celui mai hâtru dintre coautori: Ceea ce trebuie spus se va spune. Oricum aş fi spus, aici, acum, dar e mai amuzant să spun ce aveam de spus materializând, faţă de colegii recalcitranţi în rezerva lor, tocmai dictonul pronunţat spontan de unul dintre ei.

Aşadar:

A recenza o carte şi a prezenta o carte sunt fapte asemănătoare, dar meserii diferite. Poţi fabrica o cronică de întâmpinare, la limită, şi dacă n-ai pătruns îndeajuns cartea. Dar e preferabil să-i fi sesizat esenţa. Dar o poţi prezenta şi intuitiv. Sugerând motive de a atrage cititorul. Diferenţa e cel puţin de nuanţă. Cred că o cale către a le diferenţia, cel puţin cu privire la cartea colegilor, e o trecere în revistă a unei alte meserii. Popularizarea ştiinţifică. Termenul anglo-saxon e vulgarizare. Sensul cuvântului se apropie de cel care defineşte prima traducere a bibliei, cunoscută ca vulgata. Ediţie populară. Sau pentru popor. Nimic din sensul pejorativ achiziţionat în termeni seculari de cuvântul vulgarizare.

Cei 2 mari corifei ai popularizării ştiinţifice au ceva comun: sunt, prin definiţie, oameni de ştiinţă. Dar maiales sunt americani de origine ruso-evreiască. George Gamow şi Isaac Asimov. Primul a lăsat rezutate importante în fizica de vârf a generaţiei sale şi în astrofizică. Spre cosmologie. A elaborat unul din primele modele ale nucleului atomic şi a lansat conceptul de Big Bang. Dar foarte multă lume îl cunoaşte mai ales pentru excelenta carte 1,2,3… infinit. La fel de importantă e „Treizeci de ani care au zguduit fizica”, ilustrată cu propriile-i desene. A cărei traducere românească a apărut în timpul studenţiei promoţiei noastre şi ne-a fost una din cărţile de căpătâi. Formula caracterizantă a componentei de popularizare a lui Gamow e non multa, sed multum.

Asimov n-a fost decât biochimist. Cu  doctorat. Toată lumea îl cunoaşte ca pe unul din cei 3 mari corifei SciFi. Dar Ben Bova îl numeşte Isaac cel nemetalic. Referindu-se la faptul că cca 400 din cele 500 de cărţi publicate sunt nonficţiune şi cele mai multe dintre acestea sunt popularizări.

Nu pot să nu  mă întreb ce-ar fi scris cei 2 despre cărţil colegilor Mircea şi Nicolae. Pe asimv sigur l-ar fi tentat cărţi precum Principiile evanghelice ale filosofiei naturale şi Ştiinţa ca păcat. Primele lor 2 cărţi. Tot de Limes produse. În 2009 şi 2008. Când cei 2 au cotot-o decis(iv) către fizică (Devenirea mecanicii cuantice, 2011, aceasta din urmă acum) ar fi putut fi recenzate/prezentate de Gamow.

Dar nasc şi în România scriitori de popularizare! Începând cu altfel romancierul Max Solomon (vezi La 90, editura LiterNet.ro, 2004), care şi-a scris cărţile de gen în anii 50, sub inevitabilă influenţă sovietizantă. Deloc de mirare, autoarea pe care o apreciez cel mai mult este fiziciana Anca Iordănescu. Nici pe departe deoarece mi-a fost colegă de promoţie. Ci pentru cartea Fuziunea termonucleară controlată. Editura Albatros, colecţia Lyceum, 1982. Ceva mai mult decât un op de popularizare. Aş fi extrem de încântat să citesc, ca fizician profan, o reeditare la distanţă de 37-40 de ani integrând problematicile progrese în materie.

La lansarea, în 2012, la Bookfest, a rmanului de debut al Milicăi – Lixandra – m-a impresionat cuvântul ei. Se vedea scriitorul. Cu ochiul liber. Nu doar scriitorul ştiintific, sau de popularizare ştiinţifică. Scriitorul. De atunci îmi doresc să citesc o nuvelă scrisă de ea. La fel la lansarea celui de-al doilea roman, Făgăduiala, al aceleiaşi Milica. Tot la Bookfest.

Ei, bne, Anca ar putea scrie o cronică aplicată a Devenirii mecanicii ondulatorii.  

Mai sper că cei câţiva colegi care s-au mutat într-o lume presupusă mai bună, întâi de toate Ion Corcoţoi (colegul de secţie al lui nick Mazilu, între altele, dar mult mai mult decât atât), Dan Galeriu, dar nu numai ei, să binecuvânteze prin lectură simbolică opul colegilor noştri.

Până a veni vremea încercării de a răspunde provocării de a scrie depre această carte pretenţioasă, deocamdată doar două vorbe.

Ce este cartea colegilor? Să vedem ce nu este. Nu este un manual universitar. Nu are limpezimea de cristal şi puterea sintetică a cursului lui Gavrilă. Nici harul de a se adresa bobocilor a cursului lui Ţiţeica. Nu ştiu cum s-o raportez la cursul aceluiaş Ţiţeica pentru secţia de Fizică Teoretică pentru anu V. este atunci un tratat? Da şi nu. căci întinderea e invers proporţională cu domeniul. E un compendiu? Nici vorbă. Căci musteşte de originalitate şi de personalitate. Accentuată. În sensul lui Karl Leonhard, desigur. E o reverie? Categric da. E raportul unui excurs aproape iniţiatic? Greu de contrazis. Ce e, categric, e o elaborare reflectată în timp real, o explicitare prin citate meşteşugit alese a raţionamentelor lor de-a lungul… devenirii. Şi dincolo de toate, dar îmreună cu precedenta, e un discret, decent şi oportun omagiu profesorului I. Stroie. De la care am preluat, cu toţii, dar mai ales grupa care l-a dat pe Mircea, sensul dialiectic al cuvântului devenire.

Bref, cartea colegilor e un Tractatum logico-philosoficum… sui generis.

Sigur ca ma interesează orice feed-back asupra acestei telegrafice analize spectrale. Dar mai ales mă interesează cele a 3 colegi: autorii înşişi şi nu în ultimul rând al celei mai calificate istoriceşte cititoare a mea: Ani. Ex Murtaza, ex Erhan etc.