Mӑ voi restrânge doar la douӑ exemple. Cunoscute.
Germanul Johannes Kepler era, la cumpӑna secolelor XVI-XVII, astrologul familiei imperiale ale lui Rudolf al doilea de Habsburg, la Praga. Datoria lui era sa ținӑ la zi astrogramele tuturor membrilor familiei imperiale. Astrologia nu e o disciplinӑ științificӑ, dar rezultatele ei erau crezute în epocӑ. Cum astrogramele cuiva se realizau rapid, munca lui Kepler dura mai puțin de o orӑ zilnic. Restul timpului îl petrecea în cercetare. Moștenise rezultatele de la precedentul în respectiva funcție, danezul Ticho Brahe. Poziția pe cer a unui punct se precizeazӑ prin douӑ unghiuri. Cum timpul e a treia coordonatӑ, e nevoie de 3 numere pentru a preciza poziția unui punct.
Se știa, de secole, cӑ existӑ puncte luminoase cu traiectorii curioase, dar repetitive, în timp ce întreaga de boltӑ cereascӑ se rotește uniform. Aceste puncte au fost numite planete. Cu nume de zei: Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Alӑturi de coordonatele lunii și a soarelui duceau la o astrogramӑ.
Destul despre astrologie. În catalogul moștenit de la Ticho Brahe era descrisӑ orbita planetei Marte, repetatӑ anual. Kepler avea destul timp la dispoziție. Pe atunci se credea cӑ toate planetele descriu cercuri perfecte în jurul Soarelui. Complicația vremii fӑcea ca sistemele de calcul sӑ amestece cifrele romane cu cele arabe. A durat ani. Kepler observase, cu minuțiozitate, cӑ orbita planetei Marte nu e perfect circularӑ, ci ușor elipticӑ. Elipsa e o curbӑ cunoscutӑ, lesne de trasat. Suma distanțelor la douӑ puncte fixe, numite focare e constantӑ.
Kepler a generalizat, pornind de la datele orbitei lui Marte, o primӑ lege: toate planetele se mișcӑ pe traictorii eliptice, având Soarele într-unul din focare. Între 1609 și 1615, Kepler a formulat 3 legi empirice asupra mișcӑrii planetelor cunoscute. Nu le voi formula, sunt cunoscute. Dar erau legi empirice.
Peste aproape un secol, englezul Isaac Newton, care decoperise legea gravitației universale, a analizat legile empirice formulate de Kepler, prin calcul analitic. Știm acum cӑ disciplina calcului integral și diferențiala a fost, de fapt, fundamentatӑ de germanul Gottfried Leibnitz, dar importanta era, la vremea lui Newton, cӑ acesta formulase riguros legile lui Kepler. Mult mai târziu abia vedeam cӑ va urma o nouӑ corecturӑ, dupӑ Albert Einstein, dar în epocӑ regӑsirea și fundamentarea, de cӑtre Isaac Newton a legilor lui Kepler era de ajuns. Nu putem încheia capitolul înainte de a omagia munca astrologului Kepler, în vremea împӑratului Rudolf al doilea de Habsburg.
Al doilea exemplu va fi rezumativ, cu altӑ ocazie vom dedica un articol chimistului rus Dimitri Ivanovici Mendeleev. Deocamdatӑ preluӑm de la celebrul tabel al elementelor cunoscute, care se gӑsește azi peste tot. Mendeleev adunase toate elementele cunoscute atunci în celebrul tabel și observase periodicitatea acestora. La vremea sa, erau cunoscute numӑrul de masӑ al atomilor și masa atomicӑ a acestora. Peste mai mult de un veac, teoria atomicӑ va confirma toate datele din tabelul lui Mendeleev.
Iatӑ doar douӑ din multele exemple ale confirmӑrii teoretice ale unor date experimentale și de trecere de la Empirism la Teorie.
02.11.2026
Categories:
No Responses