Fiecare lucru la timpul lui şi ouăle roşii la Paşti, auzeam, repetitiv, în copilărie. Fiecare lucru îşi găseşte, naturaliter, cel mai prost moment pentrru a se petrece, sună aşa numita lege a lui Sodde. Precursor folkloric al lui Edsel Murphy. Fiecare lucru se petrece la momentul în care trebuie să se producă, am decelat (şi) acest principiu în modus operandi al îngerului meu păzitor. Care funcţionează indiferent de nivelul lui de realitate, ca invariant la tranziţia virtuală între nivele. Folosesc aici accepţiunea basarabnicolesciană, chiar extinsă, a conceptului nivel de realitate. Dezvoltată în Teoreme poetice.
Când am înceout a bate copita văzând că nu am blog în timp de Piaţa universităţii vuia, mi-am moderat nerăbdarea, ştiind că jucăreaua-unealtă îmi va fi reînmânată la momentul oportun. Acum. Când ziua de ieri nu s-a mărginit a-mi conforma analiza postată fugitiv şi cu multe typos pe Facebook, ci mi-a depăşit-o, întrecând în claritate cele mai pesimiste evaluări schiţate, am înţeles de ce acum fu momentul restituirii uneltei la zi în lumea comunicaţională.
Humorul ironic al îngerului meu păzitor avu grijă să postez primele două tete fix de ziua Larucăi şi azi, de ziua altor interlocutori, mai mult sau mai puţin complementari cu mezina mea, mai mult sau mai puţin complementari mutual. Sub sceptrul înfricoşătoarei seducătoare Belphegor. Care, tot azi, împlineşte 85 de ani. Le fac din goana calului urările cuvenite (le-am mai făcut-o deja pe un e-grup) şi urmez.
Cu permisiunea interlocutoarei, structurez actualul text cu funcţie analitică pe dialogul real avut cu domnia sa. Valorificând (vezi teorema 3, a lui rim, totul e valorificabil) diferenţa de fus orar:
rim: reiau, curăţat de typos, postul meu pe Facebook: ipoteze, la rece: după ce clubul Bilderberg a schimbat premierii din cele mai periculoase ţări europene, Grecia şi Italia (nota bene: tocmai după ce il cavaliere primise în parlament votul pentru măsurile impuse de situaţie), Isărescu găzduind, cu nici 6 luni în urmă reuniunea anuală a clubului, după ce premierul socialist din Spania, altă ţară de mare risc, fusese nevoit să facă pasul înapoi, acceptând… anticipate pe care nu avea cum să nu le piardă, România pare a rămâne în paradigma sa atipică.
În contextul ăsta, eu întrevăd 3 posibilităţi: primo, o manevră disperată a marinarului ceacâr, să amortizeze valul care ar fi trebuit sa-l măture drakkului la coşul de gunoi; secundo: aceeaşi manevră, dar de conivenţă cu clubul Bilderberg, cauţionat, marinarul, de susţinerea ponderală a lui Soros. Plătită în avans, susţinerea, cu mânăria criminală de la Roşia Montană (forţată, mânăria, la cererea imperioasă a lui Soros); tertio: clubul Bilderberg a decis să întoarcă şi aici pagina, aruncând oase putrezite şi otrăvite mulţimii. Probabilităţi evaluate de mine: primo: 35%; secundo: 45%; tertio: 10%. Obişnuit să mă aştept la ce imaginez ca mai rău, rareori am surprize nasoale. Mă lasă rece dacă analiza mea şochează.
Interlocutoarea: face sens… şi pt cineva care nu prea are habar despre ce se întâmpla prin europa:).
Deşi dacă e să fiu cârcotaşă, tot n-ai zis ce anume astepţi, haha. Cât despre chestia cu imaginarea a ceea ce e mai rău… cred ca asta e o chestie pe care o au mult mai mulţi români decât ai crede. Vine cu istoria.
| rim: nu mi-e teamă de nimic, nu sper nimic, sunt un om liber, scrie pe mormântul lui Kazantsakis. Ei, bine, nici eu nu a stept nimic. A imagina ce-i mai rău o fi tendinţă naţională, sigur e punctual structurală. Ţine de tempperament şi autoeducaţie. De skepticism pragmatic. Dar azi mi se pare deja depăşit ce ziceam ieri. Sub raportul probabilităţtilor. Varianta 3 o scad de la 10% la 1%, celelalte 2 aproape egal probabile. Semnificaţia numirii unui candidat de premier – un şef de informaţii externe, cel mai militarizat serviciu secret, limpede: penultimul pas în drumul instituţionalizării cinice a puterii personale. De la cearta în direct cu Raed Arafat, totul a fost condus. Cu teamă, cu disperare, dar după plan. Elaborat de geniul rău Sebastian Lăzăroiu (Văcăroiu, Lăzăroiu… Dispăroiu!!!), pe baza datelor oferite de serviciile secrete. Plătite din banii noştri. Dej era, relativ, chiar patriot, cu toate crimele lui, Pingelică mărunţel, iar Ion Ilici Iliescu un domn. Al întunericului, dar, raportat la bădărănia feroce a marinarului ceacâr, un domn. Cu toate crimele tuturor. Evaluări srict comparative, defel în valoare absolută, să nu avem discuţii. Tabloul trebuie, însă, integrat într-o metaforă imagistică. Primii 3 criminali citaţi ca repere comparative nu sunt decât trepte ale soclului statuii dictatorului rânjind. Nu sunt mai mult decât precursori ai modelului marinăresc, iar nu căpiătănesc de a mânui, în ritmul toboşarului, şi el slcav, gârbaciul
Interlocutoarea: stăteam şi mă gândeam acum. Vezi… Tu te apleci mult mai mult asupra cotidianului decât mine. Eu? Mă fascinează Omul. Şi puterea ce ne-a fost dată şi creşterea cu care suntem datori şi lumina pe care o avem de răspândit. PS: de ce e fluidă situaţia? What’s going on? Pps 2: tot nu mi-ai zis cine-i “alla’” de-l pomeneşti tu mereu:)
rim: “daca dumnezeu unul singur existam, atunci spuneam bre la el pe numele lui adevarat: alla’ ” – ismail, bucătarul din Toate pânzele sus. Folosesc alternativ dumnezeu si alla’ (h final e aspirat in ivrit, ca în franceză, cel puţin la cuvântul ăsta, zicea Hana. Evreică. Sora mea de Steaua lui David, cum eu sunt fratele ei de cruce. Hm, crucea de Lorena. Mântuirea e individuală, dar există determinare socială şi, fiind eu bolnav de luciditate, n-o pot ignora. Am depăşit demult mentalitatea izolaţionistă. Consider ca toate abilităţile ce ne-au fost date nu sunt în proprietate, ci în custodie şi că suntem responsabili de cum le folosim. Nu am dreptul să scriu literatură, dacă nu scriu şi pentru agora politică. Modelul meu în materie, e, pe linia asta, Liviu Antonesei, mai abrupt decât subtilul Radu Cosaşu. Vei vedea pe blog. Deocamdată, iată: singura şansă e ca manifestaţiile de stradă să se amplifice şi să continue luni de zile. Numai astfel poate fi squeezat marinarul ceacâr să scoată din mânecă planurile be şi ce, până ar rămâne fără alternative şi şi-ar ridica în cap intreaga UE. Pentru care proteste POLITICE e mai deranjant decât protestele ECONOMICE ale grecilor. Pâna şi mâna bilderbergilor poate fi forţată. Nici un factor de putere serios nu poate să nu aibe cel puţin un plan be. Dar orice putere poate fi presată să-şi epuizeze variantele. E nevoie doar de tenacitate. Nota bene: Dialogul nu e ficţiune, deşi ar fi putut fi. Am filtrat doar mărunţisurile personalizante. Invitaţia la coordonare către Liviu Antonesei e transparentă. Habar n-am ce formă ar trebui să ia (coordonarea), ştiu doar că poate fi utilă la modul sinergetic, spre o masă critică, fie la nivel de comantarii de pe tuşă. Evident, profesorul Antonesei, membru activ al grupului dizident de la Iaşi, dinainte de 89, e incomensurabil cu mine, nimeni în drum. Da’ tomn’ai d-aia!
|
2 Responses
Hei Rim, e interesant cum zici : ” consider cã toate abilitãtile ce ne-au fost date nu sunt în proprietate, ci în custodie si cã suntem responsabili de cum le folosim”interesant de analizat câtã si ce fel de responsabiliate poate exista în situatia în care nu ne considerãm posesori ai propriilor abilitãti . ..ca în “Apus de Soare a lui Barbu Delavrancea ? , StefanCelMare tunând si fulgerând..”Cã Moldova nu-i a noastrã ci a urmasilor urmasilor nostri…”?
Spui:”Nici un factor de putere serios nu poate sã nu aibe un plan b” iar aceastã spunere, mã zvârle într-o ecuatie asa de abstractã, foarte abstractã…de ce ,deoarece factorii de putere seriosi pe lume sunt accesati pe plabnnuri b si numai b …planul de a piratiza pe cei care nu pot fi indusi în eroare. direct sau indirect..numitul planu b …devenind pirateria ..deci /si puterea dominantã … crezi cã ce altceva ?