ANALIZĂ LA PRIMA IMPRESIE

Au trecut deja aproximativ 100 de ore de la momentul electoral 2016 finalizat cu intrarea în funcţie a guvernului rezultat din alegeri. Prin ceremonia de depunere a jurământului. Timp suficient pentru prime reflecţii şi o primă privire de ansamblu a întregului proces care a dus la instalarea acestui guvern. Va fi bun sau rău, va fi cum va fi, deocamdată e, faţă de cel pe care-l înlocuieşte, unul legitim. Ca expresie, indirectă, prin mecanism reprezentativ legal şi constituţional, al voinţei populare. Prin acea parte a corpului electoral care s-a implicat, participând la alegeri.
Prima observaţie e de natură dinamică. După ce partea vizibilă a puterii constituite a făcut tot ce putea face pentru a diminua un eşec electoral previzibil, începând cu programarea datei alegerilor indecent de târziu (gurile rele zic, şi sună plauzibil, că fostul premier “tehnocrat” ar fi fost informat de meteorologi că în proximitatea datei de 11 decembrie un viscol ar ţine populaţia rurală în casă, scăzând scorul adversarilor lor politici; dar in mod categoric nu cred aşa ceva) şi sfârşind cu amânarea à outrance, de către preşedintele statului a exercitării rolului constituţonal, quasiautomat, nedeliberativ, de emitere a decretului de stablire a candidatului la functia de premier (numit şi premier desemnat), din momentul anunţului insolit via sms (dublat, e adevarat, şi de emiterea decretului semnat) paşii constituţionali au mers on the double, cum se spune în jargonul militar american. Desemnarea fu vineri 30 dimineaţa. Cum pe 31 nu se putea lucra oficial, iar 1 si 2 sunt sărbători naţionale, calculul datei desemnării a prelungit la maximul întârzierea instalării. Marti 3 fu consumată cu desemnarea statutară a membrilor guvernului în ambele partide ale alianţei majoritare şi cu negocieri ale alianţei majoritare cu UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară. Încât miercuri 4 s-a putut derula maratonul parlamentar: trecerea candidaţilor de miniştri prin faţa comisiilor parlamentare, sedinţa de investitură şi votul. Apoi la ora 19 ceremonialul jurământului şi la ora 21 prima şedinţă a guvernului proaspăt investit.
Cum a compara vitezele funcţionării mecanismului constituţional m-ar expune atribuirii unui parti pris, ma gadesc că acest amănunt, grăitor în sine, n-are decât să fie observant şi intepretat pe spezele cititorilor. Să trecem aşadar la analiza momentului politic.
Acest guvern e înghesuit între reacţia mai degrabă neomogenă, dar vehementă, a sistemului de putere reală simbolizat de binom(ul DNA & SRI) plus reacţia oficială ostilă, pe de o parte şi presiunea aşteptărilor populaţiei care i-a oferit, prin reprezentativitate, pupitrul, pe de alta. Nu e deloc de invidat. Privind în urmă, un singur guvern postdecembrist a mai fost supus unor astfel de duble presiuni: cel al colaborării dintre CDR şi cee ace atunci se numea USD în toamna-iarna lui 1996. Pentru cine a uitat, USD, Uniunea Social Democrată, era compusă din aripa Roman a fostului FSN plus PSD istoric, al lui Sergiu Cunescu, fie odihnit.
Până la identitatea selectată a membrilor săi, liderul politic care şi-a asumat valorificarea structurantă a nemuţumirii publice, accentuată, ampificată de contraperformanţele guvernului “tehnocrat”, a dovedit o neşteptată forţă tactică. De fapt abilitate tactica. Dacă un guvern bazat pe o majoritate parlamentară relativ solidă înseamnă putere (ştim, vai, că nu înseamnă!), atunci ne aflăm exact în punctul de funcţionare al dictonului că puterea e mult mai greu de păstrat decât de cucerit. Fire skeptică, înclinat spre critică, antrenat în sesizarea cu prioritate a riscurilor oricărui demers, major sau minor, exact din perspectiva asta analizez acum.
Nici eu n-am, păstrând proporţiile, mai larg spaţiu de manevră decât guvernul însuşi. Împreună cu întreaga echipă politică instituţioală. Dece? Păi nu are sens să analizez perspecitvele guvernului decât din la modul critic. Este, har cerului, cine să-l încurajeze. Amintesc aici răspunsul pe care l-am dat, odată, la un cenaclu, unei tinere participante, care-şi tot cerea scuze: domnişoară, numai un feed back negativ îi e cu adevărat util oricărui autor. Formularea fusese spontană, dar mă conduc, în bună măsură, după ideea ei. De cele mai multe ori. Desigur, nu-mi fac iluzii că observaţiile mele skeptice vor ajunge să fie citite de nimei din aparatul guvernamental. Dar scriu de regulă ca şi cum audienţa mea ar fi maximă.
Care e, atunci, factorul care-mi restrânge marja de manevră? Dacă îmi asum perspectiva critică, sunt încă mai obligat să mă detaşez de corul detractorilor necondiţionaţi şi nu mai insist asupra condiţiei şi condiţionării acestora. Mizez pe sesziarea, de către cititori, a consistenţei, coerenţei şi raţiunii analizei mele. Fără falsă modestie. Mai ales că nu e. nici pe departe, singura situaţie în care ceva e crticat din perspective opuse.
Aşadar, să pornim de la prima mea impresie. Care, oscilează, la capitoul miniştri, între rezervat şi jalnic. Desigur, conturarea impresiei exclude mărunţişurile clamate de corul detractorilor, cel puţin în sfera mea de conexiuni pe toate canalele: verbal direct, via e-mail şi facebook. Majoritatea dintre miniştri au aerul că habar n-au cum au fost paraşutaţi în posturi. La prima vedere par, cu mici excepţii, având personalităţi mediocre, lipsite de relief. Iar CVurile dlor sunt subţiri. Dacă echipa câştigătoare a alegerilor are de mers pe o brână subţire şi chiar accidentată, între peretele presiunii sistemice a sistemului (sic) şi [răpastia aşteptărilor cumulative ale populaţiei, marja guvernului fiind încă mai înghesuită, pare mai mult decât îndoielnic că cei mai mulţi miniştri unşi ar face faţă. Chiar veteranii reciclaţi par prăfuiţi. Un singur funcţionar la care puterea de muncă se conjugă cu cunoaşterea domeniului şi cu vocaţia subalternului de nădejde, dar rămâne de văzut care-i va fi rezistenţa. Ideea de a promova o femeie la interne e îndrăzneaţă în sine, iar explozia meteorologică ce se va prelungi până către mijlocul săptămânii în curs îi pune în faţă un test oportun. Dar lipsa evidentă de personalitate a doamnei promovate la un minister foarte greu e o premise mai mult decât problematică de success. Rămânâd în zona primei impresii, nu pare, însă, a avea nici forţa, nici personalitatea cerute de un astfel de pariu. Ce-i reproşează detractorii chiar nu mă înteresează, mai ales deoarece reproşurile care i se aduc sunt oricum conţinute în reticenţa mea.
Premierul de conjunctură se cere discutat, din perspectiva primei impresii, separat de echipa pe care o conduce. Care primă impresie nu are cum ieşi din neutalitate. De fapt mai degrabă din ambiguitate. Şi pentru dlui explozia intemperiilor e un util test, dar nici pe departe singurul. Testul real al primei perioade va fi măsura în care ar putea duce ritmul galopant al urmăririi ambiţiosului – dar necesarului, în context -, program de guvernare. Că şi fără adeversari, instituţionali şi reali, informali, realitatea însăşi îi va pune mai multe piedici. Evident, piedicile stimulează creşterea forţei – dar doar dacă există forţă. Tocmai asta e greu de apreciat acum. Greu de apreciat nu înseamnă neapărat îndoienic. Oricât ar fi de demonetizate impresiile fizionomice, ca analist fără patalama, n-am nici un motiv să mă feresc de ele. Ori, tocmai aici e şpilul, premierul pare a ascunde o flexibilitate interioară. Dacă prima impresie e ambiguă, ceva îndoielnic se filtrează tocmai aici. Fizionomic pare orice altceva decât executorul credincios. Pe dos adică decât cel de încredere dintre vicepremieri. Dacă are ambiţii, si faciesul îl arată a avea, deocamdată n-are decât să le disimuleze. Ceea ce nu e neapărat rău. Capacitatea de adaptare cu care prima impresie îl creditează poate avea consecinţe în ambe sensuri. Va depinde de măsura în care realizarea răbdătoare a prezumtiveor sale ambiţii pe termen cel puţin mediu vor converge cu interesele ţării. Din care girează acum o parte importantă.
O ultimă observaţie înainte de a procesa logic acest subiect input. Celalalt vicepremier e un compromise vizibil din Marte. Am mai scris depre acest personaj, conturându-l ca veriga slabă a construcţiei politice din cărei lidership face parte. Consider că e, în ciuda aparentei neutralizări, prin numirea într-o de fapt sinecură guvernamentală, în continuare veriga slabă. Pe care adversarii de orice fel o vor forţa la momente calculate profesionist.
O primă mică bilă albă fu ieşirea pe teren a premierului, însoţit de ministrul de interne, deranjat de disfuncţiile aparatului ad hoc faţă de intemperii. Sugerâd cel puţin o demitere. Bila alba e mică, deoarece gestul era elementar şi obligatoriu. Altă biiă albă, tot mică, a fost lăsarea în off side a mamelucului ministru al transporturilor, care se trezise vorbind de lipsa de intenţie de a continua programul de autostrăzi. Cu o declaraţie en passant. E foarte puţin, dar n-am nici un motiv să-iI resping de plano creditul unui bănăţean de a porni mai lent. Ca absolvent de matematică-informatică (nu matematician!) ar trebui să fi deprins a se adapta la situaţii. Şi totuşi, Ion Ghica, fost bey de Samos, matematician şi scriitor, a fost un premier ezitant. De alt premier cu studii matematice nu-mi amintesc acum.
Acum să procesăm datele. Ce va fi determinat promovarea unor miniştri cel puţin neconvingători într-un moment de mare presiune? Şi extremă responabilitate faţă de extreme aşteptări? Pare ilogic. Mai ales când figuri de alt calibru, de altfel vehiculate în nerăbdătoarea presă, sunt menţinute în pasivitate. N-am spus în rezervă, deocamdată nu putem anticipa. O raţiune posibilă ar putea fi presupusa obedienţă a acestor figuri ministeriale şterse, în gestionarea unui program cu reclamă zgomotoasă. Care ar cere simpli executanţi. Eroare! Pentru un asemena rol ar fi trebuit figuri cel puţin ferme şi energice. Cu totul alt profil decât cel relevat al primei impresii. Cum aş avea totuşi rezerve să presupun o aşa de mare eroare. Ar mai fi constatarea că, promovând oameni de casă, liderul care nu putea fi, legal, premier, îşi asigură controlul maxim posibil, cel puţin pentru perioada dincolo de care presupuse prime rezultate pozitive i-ar consolida poziţia pe termen lung. Asta sună mai plauzibil, dar e tot o eroare de calcul. Singura logică cu oarecare sens e aceeaşi care l-a determinat pe respectivul lider să anunţe propunerea de premier în ultimul moment. Oricum n-a fost de ajuns, maşina de propagandă a reuşit să demoleze propunerea în timp record. Ceea ce a confirmat justeţea tactică de a refuza o prenominalizare în campanie. Din păcate pentru principalii adversari politici, tocmai miza acestora pe premierul “tehnocrat” le-a adus, prin contrast, dezavantaje electorale. Nu e deci complet exclus ca această garnitură slabă spre inadecvat ă fie aruncată ca momeală aparatului de propaganda. Mai ales că liderul politic a tot insistat că miniştrii care nu-şi vor face treaba vor fi schimbaţi. Sună plauzibil, dar aici e altă eroare politică a respectivului lider. Căci cu astfel de declaraţii peste capul premierului încă nevalidat îî face acestuia imagine de marionetă. Refuz să fiu gambler, dar în consecvenţa observaţiilor mele cu statut de primă impresie, cred că premierul i-o va plăti. Când ar avea deja o imagine de autoritate.
Dar nu contabilizarea erorilor actualului lider al învingătorilor (deocamdată DOAR în alegeri!) e rostul analizei. Ci încercarea de a descifra logica managerială a acestora. Din perspectiva cetăţeanului. Care nici nu-i iubeşte, nici nu-i detestă, dar îi informează, fie si simbolic, că o ratare cât de mică a aşteptărilor încărcate de resentimente faţă de adversar, instituţionali şi efectivi, ar avea un cumplit efect de boomerang. Care, într-un moment aproape supracritic, intern şi internaţional, ar văduvi de speranţe pe termen nedefinit pe cei care încă le mai au. Pe români.
Un supliment nu cu totul neinteresant, în ce proveşte profilul proaspătului premier. Am urmărit aprecierile asupra dsale emise de un numerolog. Acuma, pentru un om cu background ştiinţific, artele divinatorii în ansamblu sunt privite în singurul mod posibil. A le contesta de plani mi-ar insulta imaginatia, a le accepta necritic mi-ar insulta inteligenţa. Bref, le iau ca pe o jucărie mai mult sau maipuţîn benignă. Inofensivă. Ce spne numerologul? Confirmă prima mea impresie: premierul ar fi un tip flexibil, adaptabil, dar în acelaşi timp independent şi ambiţios. Habar n-am cum funcţioneaza interpretările numerologice şi nici nu mă interesează, dar asta era vizibil cu ochiul liber. Dar numerologul merge mai departe, descoperit zic eu: cum căpremierul ar fi o persoană charismatică. Afirmaţie cu care mă aflu în total dezacord. Mie îm pare mai degrabă banal. Dar… am tot timpul să mă înşel…