SINTEZĂ ŞI PARTICIPARE

S-au adunat 51 de articole în anul tocmai trecut. Dece nu 52? Calendarul. Cum primul articol de anul ăsta vine chiar în a doua zi, dacă ritmicitatea va putea fi păstrată, se vor aduna 52. Poate fi, deci, cheltuită o zi de luni cu o mică sinteză a anului precedent.
Majoritatea articolelor sunt definite ca eseuri. Unele chiar sunt. Câteva eseuri polemice. 6 articole sunt calificate – de autor, evident, carui ii aparţin toate celelalate calificative publicate – analize politice. 2 portrete necrolog ale unor foşti mari sportivi, la interval de 2 săptămâni (14 şi 28 martie). Urmate, la o lună, de un portret rememeber al unui alt mare sportiv şi antrenor. Articol republicat după câţiva ani, iniţial pe alt website (25 aprilie). Alte 4 articole despre fotbal (11 ianuarie, 9 mai, 20 iunie, 11 iulie, ultimele 2 pe marginea turneului final al campionatului european).
Un spaţiu important fu rezervat cronicilor de carte şi de film. Repartizate inegal între jumătăţile anului, respectiv înainte şi după apariţia aproape simultană, în simbolica proximitate a propriei rotunde aniversări, a celor 2 cărţi conţinând cronici de gen. Articolul din 30 mai avu chiar aste 2 apariţii ca subiect. 22 februarie – recenzia unui volum de proză al medicului bănăţean Otilia Ţigănaş, volum premiat la Festivalul Cultural Internaţional Ars Maris; 21 martie un reportaj-cronică la lansarea primei cărţi pentru copii a lui Horia Gârbea; 16 mai – cronica unui film, republicată pe 29 august (Cab to Canada); 8 iulie, 15 august – recenzii ale unor romane, al Elenei Dumitrescu-Netwig, respectiv al Mariei Axinte Buciumi; 25 iulie – cronica unor filme în tandem: Flag of our fathers şi Letters from Iwo Jima, ambele realizate de Clint Eastwood în acelaşi an, 2006; 10 octombrie – recenzii literare ca început al unui studiu de caz: 2 romane ale lui Jacob Popper; 7 noiembrie – cronica filmului Meet Joe Black; 28 noiembrie – recenzia unui volum de poezie, al lui Liviu Antonesei, proaspăt lansat; 5 decembrie – recenzia unui roman al lui Bogdan Suceavă, lansat de curând; şi în ultimul articol, 26 decembrie, dublă cronică, roman şi ecranizare: Neamul şoimăreştilor, de Mihail Sadoveanu. N-am stat să văd dacă sunt mai multe sau mai puţine decât anul trecuţi. Din care unele au şi fost încorporate în cele 2 cărţi.
Una din componentele programului de blog în anii trecuţi a fost seria de articole încadrabile, mai mult sau mai puţin, în subgenul ştiinţei popularizate. Lărgind baza noţională dincolo de sfera ştiinţei. Nu toate sunt 100% neutre, dar cele din care se desprinde o atitudine, chiar polemică, au o armătură argumentativă greu de combătut cu bună credinţă la acelaşi nivel. Anul ăsta chiar a început cu un articol despre corupţie (4 ianuarie), apoi depre fenomenul Barnevernet (1 februarie), despre cuptorul cu microunde (12 septembrie). Urmat, acest articol, imediat (19 septembrie) de postare pe blog a unui articol scris pentru volumul NOI. Fizicieni şi timpul regăsit, Ed. Ars docendi, Buc. 2015 pe tema surselor de energie. Câte ceva despre cutremure (24 octombrie), urmat imediat, pe 31, de câteva despre homosexualitate. Unde se demontează, între altele, falsul cuvânt homofobie.
O singură proză.
N-am stat să evaluez dacă doza de polemică a fost anul tocmai trecut mai mare sau mai mica decât în cei anteriori.
Cum va fi 2017? N-are nici un sens să anticipăm. Va fi cum va fi.
Dar cum va fi 2017 pentru mine? La fel de imposibil de anticipat. Ştiu doar cum ar trebui să fie. 2017 e, dpdv numerologic, un an cu marcaj 1. Cum 2016 a fost unul cu marcaj 9. Adică de fine de ciclu. An în care poate e bine să finalizezi proiecte, sigur ca e nerecomandabil să le iniţiezi. Criteriu din a cărui perspectivă 2015 a fost unul reuşit. Cele două cărţi cumva de sinteză, apărute în proximitatea unei aniversări rotunde, stau mărturie. Dar nu numai atât. Deşi afirmasem că a doua carte de călătorii va fi ultima, cu câteva luni înainte de apariţia şi lansarea ei, adunasem deja un jurnal – cel olandez – care şi-ar fi avut locul într-o asemenea carte. Cum între timp s-au mai adunat jurnle şi nu tocmai despre ţinte banale, în vara trecută mă întrebam cu ce aş mai putea completa cuprinsul unei a treia şi, foarte probabil, chiar ultime cărţi de călătorie. Aşa am căzut de acord cu proiectare obositorului, dar fertilului tur baltic. Dacă n-am fi ratat, din prudenţă rău înţeleasă, proiectata zi a incursiunii la Helsinki, ar fi fost perfect. În ciuda riscurilor de sănătate. Dar cu tot cu jurnalul baltic (22 august pe blog), volumul ar rămâne subţire. Gândisem dublarea lui cu o incursune în Elveţia, rămasă o enclavă neatinsă în călătoriile anterioare. Proiectată în 2017. Care ar fi rotunjit volumul, dincolo de experienţa în sine. Dar… Europa devine din ce în ce mai riscantă chiar pentru călătorii. Iar noi vom purta greutatea unui an în plus. Pe care, fără fasoane, eu îl simt. Aniversarea rotundă contrazice redesenarea vâstelor lansată de doctorul Ben Carson, dar fiecare individ se raportează în mod unic la media statistică. De vom renunţa la incursiune, va înemna că turul baltic va fi fost finele unui ciclu. Protrivit cu anul 9. Care a fost 2016. Oricum sper să finalizez volumul, cu sau fără un jurnal helvet şi sper să şi fie publicat în acest an cu marcaj 1.
Şi acum? Cea mai mare parte a li 2017 cred că e al cocoşului de foc. Nu la fel de capricios precum cel al maimuţei. Dar cu violenţele lui. Se cultivă superstiţia că ce faci în prima zi vei face tot anul. Cum eu am depăşit demult prejudecata petrecerilor de revelion şi cum număr destule nopţi de insomnie peste an, nu-mi procur una în plus în numele… în numele a ce? Căci tot repet că cultiv tradiţiile. Ei, bine asta nu. Scriu azi 31, va apărea luni 2. Mâine/ieri – o zi ca oricare alta. 2017 va fi un an în care trebuie să fac efortul de a reveni, cât de cât, la muncă. Aşadar voi încerca să răspund unui chestionar pe marginea filmului românesc din perioada comunistă. Dificil, nu prea am habar de filmul românesc, dar e o provocare intelectuală.
Iată chestionarul:
1. Care sunt cele mai bune 10 filme românești din epoca comunistă?
Moara cu noroc, Pădurea spânzuraţilor, Reconstituirea, Concurs, Iacob, Moromeţii, Scurtă istorie (Gopo), Duhul aurului/Nunta de piatră, Baltagul, Dincolo de pod. Cu o ştachetă variabilă, pentru a respecta regula jocului; memorabile doar primele 4-5, decente spre reuşite celelalte.
2. Există filme „comuniste” bune? Cum le-aţi defini?
Cred că da. Criteriul e simplu: consecvenţa ideologică şi evitarea maladiei generice – falsitatea. Aş zice Canarul şi viscolul.
3. Ce filme din acea perioadă aţi vizionat după 1989? Ce filme aţi vrea să revedeţi din acea perioadă? De ce?
Pe toate cele menţionate la primul răspuns. Poate aş revedea filmul menţionat la al doilea răspuns; dar şi Concurs, Baltagul, Ciuleandra, Enigm Otiliei, Telegrame. Tănase Scatiu. Dece? Pentru a măsura eventuala diferenţă receptivă generată de evoluţia ochiului meu cinefil.
4. Care sunt filmele româneşti memorabile pe care le-aţi văzut în timpul comunismului (chiar dacă nu sunt în top 10)?
Memorabile dar nu receptate ca bune? Hm… să zicem Glissando. Omis din topul selectat pentru prolixitate. A, da, întrebarea capătă sens, deschizănd aria către filmele din perioada precomunistă. Da, Noaptea furtunoasă a lui Jean Georgescu (1943).
5. Care a fost primul film vizionat în perioada comunistă de care vă amintiţi. Unde și în ce condiții l-aţi văzut? Ce impact a avut acest film asupra dumneavoastră?
Mingea. Andrei Blaier, 1958. La cinematograful orăşelului natal. Impactul asupra uni copli care descoperea fotbalul şi era momit dincolo de acesta, într-o dramă.
6. Cum aţi defini azi rolul politic al acelor filme? Cum vă raportaţi acum la ideologia dominantă?
Să stabilim coordonatele. “acelor” se referă, logic, la toate filmele comuniste, nu doar la câte unul pe care-l pot socoti depăşind maniera ieftină şi cultivarea falsităţii. Îmi e greu mie să evaluez rolul politic al acelor filme, luate en gros, câtă vreme reuşeam să-mi conserv independenţa de spirit, lipsit de arivismul stimulant de compromisuri. Din pdv personal rolul politic a fost practic nul. Dar din perspectiva spectatorului mediu ar putea fi bănuite a fi avut un anume rol. Departe oricum de eficacitatea cerută educaţiei comuniste. Cum mă raportez acum la ideologia dominantă? Ce întrebare! În esenţă la fel ca atunci. Imun.
7. Care este regizorul preferat din acea epocă și ce impact a avut opera acestuia asupra dumneavoastră?
Nu neapărat unul singur. Ciulei, Pintilie (care vin din teatru), Veroiu, Piţa dar şi Victor Iliu, Vaeni (dece-l ciesc eu Văieni, cu i scurt?), Stere Gulea, dar mai ales Gopo. Impactul nu e şi nu poate fi unul doar individual. Are sens numai suma impactelor. Alături de impactul literaturii, beletristice sau/şi documentare şi al atâtor factori formativi.
8. Descrieţi practicile de vizionare a filmelor din acea perioadă: când și unde mergeaţi la cinema; cu cine; cum selectați filmele; de unde luaţi informații despre filme etc.?
Variabile. În funcţie de disponibilitate. Constantă în şcoală-liceu, mare în studenţie şi primii ani de serviciu, restrânsă odată cu venirea pe lume a copiilor. Până la un moment dat cu cine se nimerea, apoi aproape exclusiv cu soţia, de la un moment dat cu copiii. Informaţii? Din mediul ambient. Fără discriminări. Idem pentru filmele neromâneşti. Nimic special, nimic specific.
9. În anii ’80 se răspândise în România practica filmelor „pe video”. Descrieţi experiența dumneavoastră cu acest tip de vizionare a filmelor.
Am intrat foarte târziu în sfera video. Dar am intrat intensiv. Prin forţa lucrurilor, experienţa VCR cade dincolo de 1989. Aşadar excede cadrul chestionarului.
10. Ce filme românești din perioada comunistă v-au impresionat? De ce?
Cred că am mai precizat. La cele care impresionează în copilărie şi dincolo de cele adresate cinefilului format în timp, am urmărit cu plăcere serialul după Radu Tudoran – făra să mă impresioneze şi chiar cel al lui Sergiu Nicolaescu, din care a montat ulterior lung metrajul Pentru patrie (adăugând rolul lui Carol I, pe care, evident, şi l-a rezervat. Tot fără să mă impresioneze. Cred că afară de Reconstituirea, nu m-a impresionat alt film decât Mingea, deja citat. Impresionat diferit, desigur.
11. Ce rol au jucat aceste filme în formarea dumneavoastră?
Dacă prin “aceste” se întelege filmele româneşti din perioda comunistă, aşa cum am mai sugerat, un rol prea puţin relevant.
12. Ce filme internaționale aţi văzut în perioada comunistă, care v-au impresionat? De ce le consideraţi memorabile? Ce rol au jucat aceste filme în formarea dumneavoastră?
Una din şansele binecuvântatei mele generaţii, născute după război, a fost o relativă sincronizare. Deschiderea culturală către apus, înclusiv în cinema şi literatură, s-a produs la vârsta la care începi să gândeşti. Pe lângă cei destul de multi factori formativi, desigur că şi cărţile şi filmele au avut rolul lor. Pentru a mă insera în cadrul chestionarului, am văzut, ca toată lumea, fel şi fel de filme străine. De toată mâna. Chiar cele convenţionale, până la commercial, au avut rolul lor. Între ele, destule filme de reală valoare. De la curentul Nouvelle vague şi Free cinema la basmele cinematgrafice care sunt westernurile de referinţă. M-au impresionat, desigur, mai multe decât are sens să citez aici. O să aleg doar câteva, care m-au impresionat mai mult: pe de o parte întreaga operă a lui Tarkovski, pe de alta filmele lui Andrzej Wajda, poate mai mult tandemul pe care l-am numit Statuile solidarităţii (Omul de marmură, Omul de fier) decât Cenuşă şi diamant (Dirijorul le depăşeşte, de fapt, pe toate, dar un discurs direct are impact mai mare ca o metaforă). Dar parada asta dor ocoleşte răspunsul precis. Poate că cel mai mult m-au impresionat Noaptea igoanei, Colina şi Dueliştii. Memorabile? Deoarece ecranizarea piesei lui Tennessee Wiliams o înnobilează, o poetizează chiar. Filmul lui Lumet are o limpezime canonică, focalizată pe diferenţa dintre starea de luptă şi resemnare. Iar filmul de debut al lui Ridley Scott m-a făcut să mă întreb dece trama nu şi-a găsit scenaristu; şi regizorul francez. Despre rolul a ceva care te impresionează în formarea ca process de ansamblu am mai răspuns. Totuşi, cele 3 exemple au avut, recunosc, câte un rol formativ punctual bine definit. Toate în planul şcolii caracterului.
13. Aţi văzut filmele lui Sergiu Nicolaescu? Care era relația dumneavoatră cu filmele de propagandă istorică sau cu așa numitele filme ale „epopeii naționale”?
Nu pe toate, dar destule. Relaţia e de coexistenţă, bună vecinătate şi neutralitate. Nu sunt, din păcare şi simultan din fericire, D. I. Suchianu să găsesc frumosul în orice. Ăs fi fost incomodat să fiu obligat să scriu cronici despre toate cele 3 categorii precizate în întrebare, dar provocarea intelectuală m-ar fi stimulat.
14. Ce impact au filmele preferate din „era comunistă” asupra gândirii dumneavoastre estetice, artistice, sociale?
Aşa cum se înţelege din precedentele răspunsuri, filmele preferate din “era comunistă” au fot prea puţin comuniste. Impactul asupra gândirii a fost proportional mai mic decât cel al mai multor – prin forţa lucrurilor – filme preferte din cinematografia universală întâlnite până în 1989. Pe toate cele 3 planuri decelate în întrebare.