22 septembrie. Întâlnirea grupului Fizică70 Drajii moşului, N-am numărat întâlnirile, fie anuale, fie conjuncturale, începand din 2010,la 40 de ani. Radu Cosasu îmi spunea că 40 de ani e intervelul cel mai fiabil. La toate întâlnirile la care am participat – că mi-a făcut placere eaxiomatic. Nu mă repet. Dar întâlnirea de ieri a avut […]
Un doctorat e o sărbătoare! Exclamaţia aparţine unei colege de secţie, cercetător ştiinţific, congeneră. Era pe vremea antedecembristă, în care nu totul era demn de înjurat. Ce puţin un doctorat însemna ceva. Mai ales că, din anumite motive, pe care nu le explicitez, susţinerile se răriseră. Mi-am adus aminte de marea vorbă a colegei mele […]
Mulţumesc Ellei pentru a-mi fi reconstruit blogul distrus nu din vina ei. Cum teorema 3 a lui rim spune că totul e valorificabil, această a doua ediţie va fi şi nu va fi aceeaşi. Tehnic e, prin definiţie, alta. Identitar, este şi nu este aceeaşi. Este în măsura în care autorul e acelaşi, ceea ce, […]
1956 a fost un an de trecere, de la clasa a IV-a la a V-ia. În prima jumătate a acestuia am fost obligaţi să ne abonăm la Scânteia pionierului. Păstrez doar 3 amintiri din contactul temporar cu acest ziar. Oricum nu citeam din el decât o pagină, rezervată benzilor desenate. O noutate absolută pe meleagurile […]
S-a mai întâmplat ca unele articole să fie repetate. Nu multe. 2-3. Din eroare. Cum ziua reînnoirii blogului, lunea, se întâmplă să aibă data de 25 octombrie, o dublă aniversare naţională, socot a fi momentul reeditării unui articol vechi de 9 ani. Al cărui conţinut rămâne valabil. dar mai ales deoarece azi e centenarul nasterii […]
Iată ce scria pe 2 februarie 2021 Sorana Georgescu-Gorjan, foosta redactor la Editura Academiei, fiica inginerului omonim, editor şi constructor al coloanei lui Brâncuşi: La 19 februarie 2021 se împlinesc 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Joi 18 februarie 2021 de la ora 18.30 la Artmark a avut loc o importantă licitație de artă postmodernă și […]
Sistemul de tratate Versailles: între puterile învingătoare în primul război mondial şi ţările învinse. Germania a semnat, în formatul republicii de la Weimar, pe 28 iunie 1919, iar Liga Naţiunilor a ratificat pe 10 ianuarie 1920. Cum centrul de greutate al articolului e semnificaţia juridică pentru ţara noastră a centenarului semnării tratatului de la Trianon, […]
14 octombrie. s-au scurs 953 de ani de la un moment de cotitură din istoria Angliei şi a Europei. Bătălia de la Hastings a durat de dimineaţa până seara. Dimineaţa regele Angliei era Harold Godwinson. Fiul lui Godwin, unul din liderii Witanului (adunarea nobililor din regatul saxon) şi socrul decedatului rege Edward Confesorul. Ales de […]
Am găsit întâmplător acest interviu străvechi. De regulă eu iau interviuri, dar nu mă dau înaoi să şi dau. Presupun ca exercoţiul a servit autoarei ca temă pe când pregătea masteratul în litere. Îl public acum, cu acordul autoarei. Larisa Andrei: Radu-Ilarion Munteanu, ai realizat, în cadrul Atelierului, cea mai amplă şi mai activă secţiune […]
E miercuri 8. Tocmai mi-a sosit cartea, demultişor aşteptată, Uscatoria de partid – blitz proze, de Radu Ţuculescu. Ar fi fost timp destul să scriu despre ea pe blog. Dar recenzia va fi amânată pentru luni 20. Pe luni 13 reiterez câteva amănunte calendaristice. Despre care am mai scris, anii trecuţi. M-a îndemnat la asta […]