Pe calea răsăritului, Vasi Cojocaru-Vulcan, Colorama, 2018
Cultivarea poeziei japoneze în forme fixe are, în România, o străveche tradiţie. Primele traduceri apar în anii 30, semnate de A.T. Stamatiad (care res-pectă doar aproximativ prozodia formală 5-7-5) şi Traian Chelariu, care o res-pectă riguros. Abia în anii 60-80 apar nu numai traduceri (poetul cel mai tra-dus fiind Bashō), ci chiar implicarea poeţior români (majoritatea consacraţi) în creaţii proprii de gen.
Dar, firesc, explozia asimilării speciilor poetice se produce după 90. Apar reviste, se înfiinţează cluburi de gen, numărul poeţilor creşte spectacular. Pri-mul congres de haiku, are loc la Constanţa, în 1997, cu participare internaţio-nală. Desigur, asimilarea subgenului se produce în multe ţări, nu doar în Ro-mânia.
Poetul Vasi Cojocaru-Vulcan (postnumele asumat îi trădează originea în Valea Jiului) a participat, din 2016, la Cenaclul Poetic Schenk cu haiku clasic, apoi, mai intens, la Cercul Literar de la Cluj. Volumul de faţă e un adevărat compendiu taxonomic. Aproape jumătate din piese sunt haiku, unele în for-mat riguros, altele libere, într-un cocktail armonic. Apoi un capitol de gogyo-hka (formă fixă de 5 versuri, mai rar de 4, creată în Japonia de Enta Kusakabe, fără reguli în ce priveşte numărul de silabe), urmat, în final, de un calup de tanka (7 versuri, ultimele 2 fiind adăugate unui haiku), sedoka (6 versuri, un soi de dublu haiku) şi katauta, fără marcaj prin titlu. Cine n-a auzit decât de haiku are prilejul de a-şi lărgi orizontul.
Dar importantă e impresia de lectură. Textul e simultan diafan, profund, reflexiv şi cu stropul bine dozat de humor. Bref, reprezintă, dincolo de valoarea estetică în sine, un exerciţiu de înţelegere a ethosului poetic japonez.
Poezia japoneză în forme fixe poate fi încadrată formal în ceea ce s-ar numi micropoezie. Termen chiar utilizat pe diferite websituri de gen. Un cuvânt înain-te care să nu contrasteze are obligaţia lapidarităţii. Non multa, sed multum. De altfel dictonul latin este cel mai adecvat motto la orice culegere de gen.
Ne vom mărgini, aşadar, la doar câteva exemple. Volumul debutează cu un haiku riguros, care poate fi interpretat ca ars poetica:
arta mea toată
scrisă pe coji de ouă –
un vis într-alt vis.
Alt item citează, abil, ca vers intermediar, titlul unui volum de poezii publi-cat anterior de autor (Coliba mea de ceamur, Editura Colorama, 2017):
arşiţa zilei
–coliba mea de ceamur
încă departe.
Dacă aceste poeme definitorii sunt formal riguroase, poetul reuşeşte per-formanţa unui text minimalist 2-3-2, cu muzicalitate şi ritm perfect japoneze. Plus rezonanta versului final, tipică pentru haiku:
ceaiul rece
-amar-
singur.
Poate ar merita citate şi exemple din celelalte forme folosite, dar ne-am contrazice în ce priveşte necesara concentrare a acestui text introductiv. Pe care autorul îl va intitula ad libitum.
Una peste alta, dacă poezia japoneză în forme fixe a cunoscut o dezvol-tare intensiv-extensivă dupa 89, Vasi Cojocaru-Vulcan, sosit mai târziu la dans, promite a deveni un lider reprezentativ de gen.
Nota bene: textul de mai sus, oferit poetului compatriot (folosesc termenul ca licenţă), a fost folosit, sub titlul de mai sus, ca parte din postfaţa la volum. Funcţia lui, asumată pe blog, e de cronică de întâmpinare. De dragul con-centrării, în armonie cu poetica autorului, n-am adăugat nimic.
Related Articles
No user responded in this post