CAHFEA CU DEDICAŢIUNE

Povestea începe în toamna lui 2006. Anul singurei regăsiri din biografie cu natura proprie, în codul marelui ciclu chinezesc, de 12 animale x 5 materiale, când se presupune că întâmplările pot avea o încărcătură emblematică variabilă. Mă aflam la castelul Chenonceau, am relatat faza pe larg în Călătorul de serviciu, Ed. MNLR, Ed. Semne. Buc. 2008. N-o reiau. Priveam cele trei graţii ale lui van Loo cu ochii ce-mi prilejuieră experienţa de la Prado, descrisă şi aceea, tot pe larg, în aceeaşi carte şi din care făcusem subiectul unei proze de ficţiune. Ciocnirea stilistică îmi explodă mai târziu. Pregătind Osmoze pentru tipar, recitii prefaţa lui Liviu Antonesei. Piticii din capul meu părat, de lemn ciobit, cine altcineva, mă determinară să recitesc contribuţia molcomului profesor ieşean la o antologie selectată de Horia Gârbea şi editată de Mircea Petean, la editrura proprie. O proză erotică de maestru. David Ohanesian cântând muzică uşoară, sau Sammy Davis jr cântând operă. Mă socotii provocat. Pe scurt, valorificai energia ciocnirii explosive dintre impresiile declanşate de cele două stiluri plastic complementare pe subiectul celor 3 graţii şi-i dedicai nuvela maestrului, după ce-o agăţasem în coada volumului, rotunjindu-l. oplantai şi pe un sit literar gen cenaclu, unde pilotam déjà un viitor volum. Mă trezesc cu un mesaj de la o fătucă pe care n-o băgasem defel în seamă, pe un e-grup unde n-aveam ce căuta alta decât a-i enerva pe toţi, în exersarea rolului meu social de Cănuţă-om-sucit hibridizat cu Gică contra. Ci-că-mi oferă ea spaţiu pe domeniile ei. Nu, merci, n-am nevoie (sic). Fără să vreau, schimbul de mesaje ajunse la castraverte: că de ce n-am website, că de ce, că d-aia. Pe scurt, fix de ziua mea anul următor se deschise websitul: acum http://www.oldrimsix.info conceput şi realizat de Ella ca dispecerat, staţie de transit, de fapt o colecţie de adrese (URL) cu funcţie de (hyper)link către serverele unde aveam şi mai am informaţie stocată. Da’ de ce nu-ţi faci blog? Că prea are toată lumea, că eu merg împotriva curentului (să-ţi depui lapţii, bunicule? Te-ai uitat în spate dacă-i fo femelă destul de fool să alerge după tine să-şi depună icrele alăturea, da cine te-anvăţat pe tine biologie acvatică, mama, ai şi tu o mamă etc), că dacă Ion Ilici Iliescu şi Elena ot Udrea au blog eu nu vreau să am, în fine, prostii. Pe scurt, fix în ziua naşterii găgăuţului primii un mesaj fier. Avem blog. Avem cine? Şi de când vorbim la pluralul majestăţii, nepoată? Şi de ce mama drakkului lucrezi tu moka pentru mine când îţi plăteşti chiria din munca din care rupi să-mi faci mie pe webdesigneriţa? Ce, eşti prost? O fac pe webdesigneriţa moka penntru prietene bune, de tine mi-e milă că te văd neajutorat.

Blogul s-a dus de-a dura înainte de Sărbători. Iar acu ne regăsim fix înainte de începe postul BACK UP. După negocieri dure şi distractive, am stabilit că-i datorez oarece Ellei, nu pentru că lucrează moka, nu pentru că şi-a manifestat responsabilitatea şi mi-a reconstituit blogul (nu-i treaba mea dacă după ale prietenelor ei), ci pentru că a reacţionat cu calmul vârstei mele şi al condiţiei mele de ardelean la sâcâiala iritantă cu care băteam capu în fiecare zi de absenţă. Şi chiar cu humor. Nu peste măsură de tipice generaţiei ei. Absenţă a celor două unelte, conceput şi realizate complementar.

Îi datorez o cahfea cu dedicaţiune. De n-o gusta-o pe asta, să-şi ia maşină mică. Nu, d’asta are. Să-şi iaaaaaaa… motocicletă. Ca să aiba ce i se fura, în logica bancului cu radio Yerevan.