CÂTE CEVA DESPRE OMG

Ce sunt organismele modificate genetic (OMG)? Înainte de a propune un răspuns, fie-ne permis a observa că denumirea de mai sus e, simultan, exactă dar nefericită. Nefericită datorită efectului psihologic. Dar să încercăm a răspunde la întrebare. Termenul ar da de înţeles că e vorba de un capitol anume din aria mai generală a ingineriei genetice. Gena, structură responsabilă de manifestarea unui anume character, cum ar fi culoarea ochilor sau a petalelor şi de transmiterea acestor caractere prin filtrul reproducerii, definită iniţial empiric, şi-a consolidat sfera odată cu descifrarea rolului AND, id est acidul dezoxiribonucleic. Macromoleculă esenţială în nucleul celular, care conţine într-un cod chimic, bazat pe ordinea a 4 baze azotate legate de dubla spirală a structurii lanţului molecular întreaga informaţie necesară şi suficientă pentru dezvoltarea ontogenetică a unui organism anume, cu toate funcţiile îndeplinite de diferitele component ale acestuia. Putem cita comparaţia uzuală: dacă cele 4 baze azotate (nu precizăm numele lor, pentrur a nu încărca inutil exlicaţiile) joacă rolul alfabetului, iar întreaga moleculă de AND, care conferă unui anume organism individual identitatea, joacă rolul mesajului, genele, structuri intermediare ar fi frazele. Mesajul de o succesiune de fraze, iar acestea o succesiune de litere. Pentru a înţelege mai bine coerenţa evoluţiei ştiinţei, putem compara explicarea moleculară a genelor descoperite empiric ca purtătoare de caractere cu explicarea electronică a tabelului Mendeleev. Sau explicarea matematică a legilor mişcării planetelor, descoperite empiric de Kepler. Ştiinţa urmează căi similar. E timpul să-l numim pe călugărul boem, id est ceh, Rehor (Gregor) Mendel, care a descoperit empiric legile geneticii, studiind sistematic, în grădina mânăstirii, câteva zeci de mii de plante de mazăre, pe care le-a tot încrucişat, observând regularităţile transmiterii caracterelor.
Pe această bază devine simplu a defini ingineria genetică: vrem ca un anume organism (plantă sau animal) să aibă un anume caracter? E de ajuns să inserăm în molecula de ADN secvenţa chimică ce constituie gena purtătoare a respectivului character. Nu vom intra în amănunte tehnologice, rostul textului e de a explica.
Răspunsul la prima întrebare îl puteţi acum da singuri: OMG sunt organisme cărora li s-a imprimat un anume set de caractere prin inginerie genetică.

De când anume se practică ingineria genetică? O să vă surprindă răspunsul, dar în el se află tocmai esenţa textului. Dar, înainte de al formula, să convenim că prin inginerie nu înţelegem neapărat folosirea maşinilor. Ci, în cel mai general sens, un set de practici care să realizeze scopul definit. Ei, bine şi acum răspunsul: de peste 6 milenii. Adică de la începuturile agriculturii. Omul preantic observase că seminţele unor plante erbacee sunt mai hrănitoare decât alte component ale plantelor, afară de fructele primei diviziuni a muncii, în culegători şi vânători. Caracteristice comunei primitive. Treptat, el a învăţat să amelioreze calitatea nutritivă a respectivelor seminţe, prin selecţie. A creat cerealele selectând din gramineele spontane. Iar aceasta fu prima manipulare genetică. E, totuşi, acesta, răspunsul correct, oricât de surprinzător? Ei, bine, nu. Căci cu adevărat primele organism modificate genetic au fost primele animale domesticite. De fapt urmaşele acestora. Modificările de comportament induse prin domesticire au adus duoă sine tot felul de modificări anatomo-morfologice. Iar urmaşele naturale ale animalelor domesticite n-au mai fost identice cu verii lor din ce în ce mai îndepărtaţi.
Ce au comun ambele procese? Ameliorarea genetică prin selecţie. Care a funcţionat, ca atare, până în ultimii ani. Cel mult 30 şi, mai abitir, după finele secolului XX, când avu loc cea mai importantă descoperire ştiinţifică de la teoria relativităţii încoace, dar cu valoare practică mult, multai mare: completarea descifrării codului genetic. Aşa a aflat omul că specia sa diferă de cea a muştei prin doar 3% în gene. Deşi în acel moment ingineria genetică funcţiona deja, nu mai umbla de-a buşilea.

Ce deosebeşte ameliorarea genetică sexuată, prin selecţie, de manipularea moleculară? Randamentul. Adică viteza. Ameliorarea sexuată selectivă cere, în medie, indiferent dacă în zootehnie sau în agricultură, cam 40 de generaţii. Adică la multe specii, animale sau vegetale, cam tot atâţia ani. Pe când manipularea molecular, considerată curent ca inginerie genetică pur şi simplu, cere doar o generaţie. Deci tehnologia la zi în materie a făcut un salt aproape instantaneu de eficienţă – la scara istoriei.

Cele mai la îndemână exemple ale acestei tehnologii: Două culturi prăşitoare de arie aproape global, oricum foarte largă: porumbul şi fasolea. Taxonomic – o cereală şi o leguminoasă. Pentru cei nu foarte obişnuiţi cu agricultura, trebuie plecat de la noţiunea de buruieni. Acestea sunt considerate toate speciile vegetale concurenţiale din acelaşi microecosistem, sau habitat, cu o plantă de cultură dată. Obiectul concurenţei sunt resursele vitale: apă, energie solară, minerale şi ale resurse ale solului. Un teritoriu productive unde nu s-ar influenţa această concurenţă naturală, expresie a struggle for life, realitate biologică conştientizată de Darwin, va avea o producţie utilă omului sub potenţialul optim local. A influenţa, în favoarea omului, concurenţa între planta de cultură şi buruieni înseamnă a le combare ope acstea dn urmă. Culturile prăşitoare sunt acelea cu densitate intermediară între graminee şi arbuşti sau arbori. Buruienile se distrug prin prăşit. Mii de ani pe continental nordamerican, aproape jumătate de mileniu în restul lumii, prăsirea porumbului s-a făcut cu săpăliga, manual. Nevoile crescânde şi dezvoltarea tehnologică au dus, în ultimele cca ¾ secol, la praşila mecanică, parte a mecanizării agriculturii. Dar aceasta, practicată intensive, e poluantă, fiind consumatoare primară şi secundară de hidrocarburi. Şi relativ scumpă. Saltul de la săpăligă la utilajul specializat remorcat de tractor a dus, la vremea lui, la o creştere spectaculară a productivităţii, dar conştientizarea problematicii mediului cere tehnologii alternative. Nepoluante, cel puţin primar şi mai ieftine. Ei, bine, tocmai modificarea genetică rezolvă problema. De la descoperirea ierbicidelor, praşila mecanică s-a împletit cu ierbicizarea. Dar aici apare altă problemă. De la câmp la câmp, spectrul buruienilor diferă. Iar numărul lor total e de ordinul zecilor. Categorii taxonomice diferite de buruieni cer categorii chimice diferite de ierbicide. Ierbicizarea e incomparabil mai nepoluantă direct şi mai ieftină decât praşila mecanică, dar eficienţa ei cere multe tratamente şi stressul mărit al solului. Iar probelama fundamentală a combateri buruienilor prin ierbicizare e nevoia de a utiliza substanţe cu efect diferenţiat. Care să nu atace şi planta de cultură, porumbul. Ce facem? Simplu: inserăm în ADNul porumbului o genă care-l face rezistent la un ierbicid total. Apoi rezolvăm combaterea tutror buruienilor cu un singur tratament. Minimizăm astfel consumul de ierbicid, deci economie industrială, micşorăm costul tratamentelor, minimizăm stressul solului. De ani buni, asta e metoda optimă. La fasole soluţia e similară. Mai puţină motorină, mai puţină poluare primară, producţie mai mare şi mai ieftină.

Alte exemple? Desigur. Dacă s-ar fi limitat la doar atât, modificarea genetică nici n-ar fi contat ca noţiune de circulaţie extraagricolă. Vom da alt exemplu, complementar şi edificator. China avea o problemă de sănătate public, la nivel endemic. Într-un areal cât jumătate din Europa, undeva în nordvestul agrar, mai puţin dezvoltat, monocultura orezului determina frecvenţa foarte ridicată a problemelod de vedere. De ce? Una din cauzele acestor probleme e carenţa vitaminei A. Precursorul molecule de aşa numită vitamină A se numeşte betacaroten. Da, denumirea vine de la morcov. Uzina chimică umană ştie să fabrice vitamina A din betacaroten, dar nu ştie să-l fabrice pe acesta. Organism uman e, deci, dependent, între alte dependenţe, de betacaroten. Ingerat. Ei, bine, substanţa nu se găseşte decât într-o mulţime de legume şi fructe, nu insistăm. Iar o alimentaţie bazată pe monocultura orezului, într-o zonă săracă în producţia respectivelor fructe şi nu foarte bogată în producţia respectivelor legume generează, aforţiori, o problemă endemică de vedere ca cea de la semnalarea căreia am plecat. Cum au rezolvat chinezii problema? Simplu. Prin modificarea genetică a orezului cultivat în zona cu pricina. Au inserat în ADNul orezului gena responsabilă cu sinteza betacarotenului. Orezul modificat genetic astfel are culoarea morcovului şi un gust mai dulce. În aproximativ 15-20 de ani, frecvenţa acestei problem de sănătate publică în nordvestul Chinei a diminuat. Măsurabil statistic semnificativ.
Iată o problemă incomparabil mai greu, dacă nu cumva imposibil de soluţionat prin ameliorare genetică sexuată selectivă.
Am ales doar două din cel puţin sute, dacă nu mii de probleme agrozootehnice sluţionabile şi soluţionate prin modificare genetică. Cele mai illustrative, emblematice chiar, pentru primul stadiu aplicativ al tehnologiilor bazate pe OMG. Primul? Da, căci în 2000 erau deja dezvoltate 3 stadii. Ultimele două fiind producţia industrială de masă biologică pe OMG şi setul crecând de aplicaţii în medicină. Nu insistăm. Dar vom prezenta un tablou interesant. Tot la nivelul anului 2000, cu scuzele de rigoare că nu posedăm date oficiale la nivelul prezent. Dar cititorii astfel edificaţi au la dispoziţie webul pentru a se aduce singuri la zi. Dacă sunt interesaţi. Autorul acestui text o făcuse la vremea sa, pentru a-şi complete backgroundul generat de informarea primară cerută şi oferită de mediul profesional al scurtei, dar intense experienţe de 8 ani în domeniul specific al protecţiei/sănătăţii plantelor. Căci, nu-i aşa şi planta se îmbolnăveşte. E acum datoria autorului să sintetizeze un tablou succinct al problematicii OMG. Pentru un segment conex al acelei majorităţi a publicului cu o imagine distorsionată a problematicii. Distorsionată? Da. Vom vedea îndată de ce. Iată: la nivelul anului 2000, ultimul al mileniului tocmai încheiat, primele 5 ţări într-un top al utilizării extensive/intensive a tehnologiilor bazate pe OMG erau, în ordine: USA, China, Canada, Brazilia şi Argentina. Date oficiale. Îndeajuns de sigure pentru a ne abţine de la extrapolarea lor la zi, în lipsa statutului de oficialitate a infrmaţiilor culese, mai mult sau mai puţin episodic, din curiozitate primară, de atunci. E improbabil ca cest top să se fi schimbat. Poate doar India să vină din urmă. Dar unde e Europa? Bună întrebare. Eroarea ideological a imperiului roşu, care pierduse cursa calculatoarelor, considerând, din stupidă rigiditate ideologică, algenra Boole ca idealistă, n-a avut nici o importanţă. Ba chiar efectul ei paradoxal fu în avantajul lor: acum beneficiază integral de tehnologia IT, dezvoltată prin munca adversarilor, făcând, malgré leur, o important economie de resurse. Dar dacă prostia, s-o spunem pe faţă, a unui sistem totalitar clasic, rămâne mai mult sau mai puţin de înţeles, complet stranie ne pare eroarea de strategie ştiinţifică a neototalitarismuluii democratic. Mai ales că aici e una dintre puţinele falii atlantice, cele două maluri recoordonându-se politic destul de vizibil. Ne pare de neînţeles miopia ştiinţifică a UE, de a rămâne fatalmente în urmă cu cercetările în materie de OMG. Mai ales câtă vreme toate ţările de mare pondere, Franţa, Italia, Germania în primul rând, au organisme naţionale puternice de protecţia plantelor. Nu e subiectul acestui material explicativ de a analiza în profunzime cauzele acestei erori strategice, dar faptul ca atare, evidenţiat de datele oficiale, explică politica UE în materie: în timp ce laboratoarele de cercetare duduie sub presiune, în dificilul efort de a micşora decalajul tehnologic faţă de cele 5 ţări din top. Simulotan şi coordonat, propaganda oficială demonizează aceste tehnologii, făcând din OMG un bau-bau derutant. Logică în primă instanţă, coerentă chiar, această politică duplicitară are, însă, efecte imprevizibile pe termen mediu şi lung. E incomparabil mai dificil să anihilezi, în timp, inhibiţia indusă cu atâta sârg în populaţie, decât s-o induci. Bazat, profesionist, pe inerenta lipsă de cultură ştiinţifică specifică atât a marelui public, cât, mai ales, a mass media şi chiar a segmentului intelectual de formaţie nonbiologică. E aceeşi veche temă a ucenicului vrăjitor, chiar dacă rolurile sunt distribuite radical diferit.

Dar tu de ce vorbeşti, mă, doar nu eşti biolog? Parcă aud. Şi n-ar fi o întrebare lipsită de bun simţ. Răspunsul e, însă, la îndemână. Am avut şansa ca ultimii 8 ani de activitate salariată, din total 36, să-i petrec (abandonarea pluralului retoric îşi găseşte natural punctual de funţionare) în mediul deja precizat. Dublată de şansa ca primii 28 să-i fi petrecut în acelaşi laborator de cercetare. În alt domeniu. Şi triplat de şansa formaţiei. Căci, alături de matematicieni, confreria fostei mele meserii reprezintă, naturaliter, cea mai adaptabilă şi susceptibilă de a învăţa. Şi, pentru a destined discursul cu o glumă, restul iraţional de şansă, de 0.14159… al naşterii sub cel mai versatil semn zodiacal. Aşa că nu prea deschid gura dacă nu ştiu că mă aflu în proprietatea rezonabilă a termenilor.
Mai mult, latura zodiacală chinezească, pentru a prelungi gluma, de facto responsabilitatea formaţiei ştiinţifice, determină obligaţia morală de a valorifica conjunctura promisiunii personale de a oferi acest succinct tablou al problematicii OMG în beneficiul unui cerc cât mai larg de cititori. Cu cuzele de rigoare faţă de cei care cunosc, poate mai bine ca mine, respectiva problematică. Şi, evident, deschis la răspunsuri la întrebări posibile şi la eventuale amendamente.

levitra