Pe 1 septembrie inginerul Ştefan Geogescu-Gorjan ar fi împlinit 116 ani. Locul său în sfera culturală românească e legat de 2 elemente. Ca director al uzinei de întreţinere (azi am spune mentenanţă) a utilajului miner, din Petroşani (numită în epocă Atelierele Centrale Petroşani) şi prieten cu Brâncuşi, a construit Coloana, care străjuieşte ansamblul monumental de la Târgu Jiu. A fost şeful proiectului. Stâlpul central prismatic a fost turnat în septembrie 1937, la ACP. Proiectul de execuţie, cu tot cu calculele de rezistenţă şi compoziţia fontei a fost realizat de inginerul local Nicolae Hasnaş, iar execuţia coordonată de maistrul şef Ion Romoşan. Fundaţia de beton are adâncimea de 5 metri. Modelele octaedtilor înşiraţi ca mărgelele pe stâlp au fost realizate mai întâi în lemn de maistrul tâmplar Carol Flisec, sub directa supraveghere a lui Brâncuşi. De altfel artistul a venit de la Paris pentru a supraveghea întreaga construcţie.
Comanditara operei a fost Aretia Tătărăscu, soţia politicianului, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene. Ea l-a şi ajutat pe artist să obţină sprijinul financiar necesar pentru întreg ansamblul monumental.
Finisarea suprafeţei s-a făcut, după pregătirea acesteia prin sablare, prin pulverizarea de sârmă de alamă. Tehnologia, atunci elveţiană, fu aplicată în premieră în România.
Cum în timp pelicula de alamă s-a uzat, până la dispariţie (aşa am văzut-o în premieră în vara lui 1965), cu ocazia restaurării ansamblului, în 1999-2000 (sub ministeriatul Caramitru), coloana a fost realămită. Avui ocazia s-o văd în 2001.
Analfabetismul distructiv al regimului postbelic antedecembrist, manifestat în fel şi chip (inclusiv prin respingerea acceptării unor opere donate de Brâncuşi), a mers mult mai departe. La sugestia puterii colonial, s-a încercat distrugerea coloanei. Pretextând că arta lui Brâncuşi ar fi… burgheză (sic). S-au înverşunat împotriva coloanei, omiţând discret restul ansamblului. Eventualitatea tratamentului monumentelor dinpatră cu buldozerul ar fi stârnit un scandal internţional. Tentative administrative, din 1949 şi 1951, n-au fost, din fericire, concretizate. Singura încercare de demolare, cu ajutorul unui tractor, rămâne neconfirmată. Există un singur presupus martor: Tănăsie Lolescu, autorul presupusei tentative. Har cerului, nereuşită. 5 metri de fundaţie betonată, plus calculele de rezistenţă ale proiectantului, plus înălţimea presupusei ancorări, fac improbabilă oricum reuşită. Vezi https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/coloana-fara-sfarsit-era-cat-pe-ce-sa-si-gaseasca-sfarsitul.
Idea coloanei nu fusese o premieră în gândirea lui Brâncuşi. A studiat-o pe etape între 1909 şi 1933, când a expus la New York o eboşă. Dar, într-una din cărţile memorialistice publicate de Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului (fost redactor la Editura Academiei) se pot vedea crochiuri discutate de incinerul realizator fizic şi prietenul său artist.
Sorana Georgescu-Gorjan a depus o îndelungată activitate publicistică de restituire a istoriei episodului coloanei. Sintetizată aici:
Constructia Coloanei e unul din motivele care-l fixează pe Ştefan Georgescu-Gorjan în istoria culturală a României. Al doilea e legat de activitatea editorial a inginerului.
În ultimul an de viaţă, inginerul multilateral a scris o schiţă biografică a activităţii editorial: Profesiunea de editor. Articolul a fost publicat de Sorana G-G pe portalul online Măiastra, 2005, n3 3: https://zenoviecarlugea1950.wordpress.com/portal-maiastra/, alături de alte articole de gen circumscrise temei Gorjan-Brâncuşi.
Dincolo de activitatea de editor, Şt G-G a utiizat, în publicaţii, numeroase pseudonime. Chesterton, pe un pretins tradus manual de bridge, Ion Ciobanu, Ghiţă laconicu, INGO (acronym). Portofoliul editorial cuprinde o component tehnico-profesională, una popular-informativă şi o serie de traduceri ale romanelor anglo-americane la modă în epocă.
Închei cu un episod întâmplat în 2005, anul în care St. G-G ar fi împlinit centenarul. Mă aflam la vila San Michele, pe insula Capri. Aproape de biroul unde scria Axel Munthe, intr-o vitrină închisă cu geam, o serie de ediţii ale Cărţii de la San Michele. În diferite limbi. Ediţia ELU din 1969 sare în ochi. Dar se iţeşte, între coperţi colorate, ediţia Gorjan, 1945. Tradusă de Margareta Poenaru-Bordea. Să fie vreo legătură cu numele colonelului erou în Marele Război al Reîntregirii (WW I), mam întrebat reflex. Dar apoi am găsit iute un touyau pentru ghidesa locală. Am adus-o în faţă vitrinei. Editorul acestei versiuni a construit Coloana lui Brâncuşi. C’e uno regalo per vuoi turisti americani.
Ajuns acasă i-am telefonat Soranei. Mi-a precizat un amănunt care rotunjeşte insolitul situaţiei. Ci-că acea ediţie fusese trasă din zaţul ediţiei princeps. Dar care nu figurează în fişele Wikipedia. A mai precizat şi coincidenţa calendaristică. Era un secol de la naşterea tatălui său. Nu aveam încă blog. Am scris un articol pentru portalul Liternet.ro, la care încă lucram. Din păcate, deşi am, pe pagina princeps a blogului, un sertar cu toate articolele publiate în 6 ani la Liternet.ro, mi-a fost imposibil să-l găsesc. Ar fi exagerat să indic aici adresa jurnalului Italian de călătorie, care relatează mmentul Villa San Mihele, pe insula Capri. Relatarea actuală e suficientă.
Am avut şansa să-l cunosc pe Ştefan Georgescu-Gorjan. Fane, în familie. E fapt ne leagă o rudenie îndepărtată, bazată pe două alianţe. Cum era relative frecvent în familiile ardeleneşti de altă data. Probabil, afară de Sorana, vor mai fi în viaţă două nepoate de pe alte încrengături. Cu care am pierdut legătura de zeci de ani. Evident, rostul articolului n-are nici legătură cu subiectivitatea conjuncturală. Figura multilateralului inginer merită evocată. Mai ales deoarece, cu excepţia câtorva brâncuşologi români, marele public nu mai ştie cine e.
Related Articles
No user responded in this post