PROPAGANDA ÎN SCI-FI-UL SOVIETIC

Am deschis ochii asupra cărţilor la fragedă vârstă. Am învăţat să citesc singur, pe la 5 ani. Cadorisit de adulţii care orbitau în jurul buricului meu cu ediţii cartonate Julesc Verne, care preluaseră ilustraţiile ediţiilor Hetzel, apoi debuşând firesc în literatura SciFi sovietizantă a epocii, respirasem atmosfera unei confuzii inevitabile. Mă alimentam cu antica Colecţie a revistei Ştiinţă şi Tehnică. Cea păstorită de Adrian Rogoz. Primul roman, tradus surprinzător în chiar anul ediţiei originare (1957), in 6 volume, mă cuceri. O saga anticipativă, practic contemporană cu evenimentul lansării primului satelit artificial. Nebuloasa din Andromeda. Ivan Efremov.

Fu obiectul unor surprinzătoare discuţii în contradictorii cu bunica maternă. Fără a fi citit un rând, bazată doaar pe relatările mel entuziaste, diagnostică prompt şi rezolut: băiete, Marele Cerc e marele cerc comunist. Cu câţiva ani în urmă, la moartea lui Stalin – care habar n-avusesem cine fusese -, o singură persoană din familie fusese focarul privirilor îngăduitoare. Trăsese un plâns în totală discordanţă cu viaţa respectivei familii.

Cum o să fie o carte comunistă, bunică? Ai răbdare. La un moment dat o să înţelegi. Am avut nevoie de un lung parcurs prin literatura SciFi ca să-mi clarific diagnosticul bunicii. Respective literatură parcurgând, în timp, multe etape.

În anii 60, amestecate cu scriitoraşi de duzină, au apărut 2 serii aproape sincrone. Reprezentând 2 epoci diferite ale subgenului. H. G. Wells şi Alexandr Belyaev. Aldoilea e considerat, pe bună dreptate, părintee liteaturii SciFi sovietice. Deşi cărţile sale au apărut între 1925 (Capul profesorului dowel) şi 1941 (Ariel). Ultima, în anul prededent decesului.

Nu toate romanele lui Belyaev se subsumează propagandei prosovietice. Dar toate denunţă, explicit sau implicit, spiritul cu care e creditat, de mentalul sovietizant, capitalismul.

Stăpânul lumii (publicat initial în Revista Gudok în 1926, apoi în volm în 1928 e edificator: Tirner și Kaczynski împiedică războiul cu ajutorul unui aparat care transmite gânduri la distanță, ceea ce a oferit condițiile pentru crearea unui URSS mondial https://ro.wikipedia.org/wiki/St%C4%83p%C3%A2nul_lumii_(roman_de_Aleksandr_Beleaev)

Insula corăbiilor naufragiate (1926) n-are o legătură direct cu sovietismul. Poate fi luat ca metaforă.

Omul amfibie (1928) e o metaforă romantică. Ecranizat în 1961, reeditat de multe ori, tradus în numeroase limbi, considerat cel mai bun roman al autorului.

Tot în 1928 apare romanul cel mai îmbibat de propagandă: Traficantul de aer. O conspiraţie a aşa zisei lumi imperialiste împotriva Uniunii Sovietice.

Anul 1928 pare a fi cel mai prolific. Publică Pâinea veşnică, cu subiect biotehnologic. La fel ca aproape toate romanele, şi această nuvelă are un substrat metaforic. Înspirată din Hrana Zeilor, de h. G. Wells.

Cea mai explicită propagandă pentru aşa numita ştiinţă sovietică e Steaua Keţ (1936).

Omul care şi-a găsit chipul (1940), altă metaforă. O mare vedetă de cinema se regăseşte făcând ul film din categoria pe care cititorul cinefilm o recunoaşte ca fiind… neorealismul Italian.

În fine, ultimul roman, Ariel (1941) nu e decât altă metaforă simbolică. Omul care poate zbura.

Biografia scritorului rus Alexei Nicolaevici Tolstoi e relativ contemporană cu cea a lui Belyaev. Dar registrul său literar e mai larg. A scris istorie (Petru cel Mare), un remake după Pinocchio (Buratino saau Cheiţa de aur). Între altele 2 romane cu tentă SciFi: Aelita (1923, ecranizat anul următor şi Hiperboloidul inginerului Garin (1927). Ambele după reîntoarcerea în URSS şi cooperarea cu regimul sovietic.ambele, prin forţa lucrurilor, dincolo de farmecul literar, realizează o propagandă fără echivoc împotriva sistemului capitalist. Aşa cum este acesta văzut de propaganda regimului. Interesant, în ciuda celor 6 ani petrecuţi de autor în occident

Un roman cu fond SciFi insolit apărut  în 1939, este Taina celor două oceane. Insolitul este dat de considerarea japoniei drept adversary potential în războiul ce se pregăteşte. Autorul, Grigori Borisovici Adamov, născut Abram Borukhovici Gibs, este cel mai angajat scriitor sovietic din domeniul SciFi al epocii dintre schimbarea de regim din 1917 şi finele WW II. Celelalte romane n-au fost traduse în română.

Mă voi restrânge la această epocă, a cărei literatură sovietizantă s-a adresat generaţiei mele. Unul din avantajele căreia a fost deschiderea către literature occidentală în general, cea Scifi în particular s-a petrecut când această generaţie apropiat postbelică începea să gândească. Am savurat fără îndoială toate cărţile înşirate mai sus. Şi altele. Imuniarea la dimensiunea lor propagandistică avu loc in timp. Dar ireversibil. Destule astfel de cărţii le-am recitit la mari intervale. Farmecul lor a rămas intact. Încât pot da mărturie la bară că scopul propagandistic a fost ratat pe termen lung. Pot reciti acum exceentul roman al lui Efremov fără să mă plictisesc. Evident, cu distantarea cu care aş reciti – şi chiar recites uneori – romanele lui Jules Verne. Atâta doar, dacă în adolescenţă îl consideram pe marele scriitor ca unul din părinţii subgenului SciFi, de la un moment încoace l-am plasat fără echivoc în categoria, totuşi vag înrudită, a literaturii de promovare a ceea ce în occident e numită vulgarizare ştiintifică. Identificarea e, de altfel, explicitată de chiar biografia scriitorului. Ast i-a cerut editorul Hetzel acceptându-i mult rafistolatul romande debut, Cinci săptamâni in balon.

Dece am pomenit acest contrareper? Într-un anume fel şi Jules Verne a făcut propagndă prin literature lui. Dar, bonam fidem. Nu puţine din romanele lui sunt modele de falanster. Sigur, dacă în plină epocă sovietizantă scriitori ruşi angajaţi respectau comandamentul realismului socialist – fie şi în ficţiune -, cititorul lui Jules Verne trebuie să aibă, din exterior, noţiuni de socialism utopic.

În fond, citind romanul lui Adamov, ca elev de liceu, am învăţat ce înseamnă simbioză. Cum intuisem, cu câţiva ani înainte, din romanul lui Efremov, ce înseamnă entropie.