CERCETĂRI DESPRE RADU TUDORAN

Cu un an în urmă finalizasem căutări (cercetări ar fi prea mult spus), care duraseră alţi doi ani. Aflasem de existenţa unui personaj insolit, Juliu Popper. Inginer bucureştean, fiul directorului unei şcoli evreieşti. După lucrări făcute de-a lungul şi de-a latul lumii, explorase teritoriul insular de la sud de Strâmtoarea Magellan, unde găsise un nou Eldorado. Devenise un lider local. Murind în condiţii cumva misterioase la Buenos Aires, spre finele secolului XIX. Întrebarea dacă ideea unui român – fie şi evreu – în Ţara de Foc îl inspirase sau nu pe Radu Tudoran, care-şi trimisese acolo eroii romanului ce marcase adolescenţa binecuvântatei generaţii căreia îi aparţin se punea de la sine. N-am găsit răspuns.
Finalizasem căutările în 4 articole publicate în aprilie trecut, pe blog, nu integral consecutiv. Ba chiar afirmam că nimeni nu făcuse o monografie a acestui scriitor pe nedrept plasat la limita anonimităţii. Mă înşelam.
Şi poate nici n-aş fi reluat, de data asta cu rezultate, căutările, dacă nu mi-ar fi veit ideea de a aduna materialul sintetizat într-o broşură. Carte iar ar fi fost mult spus. Cum se face că timp de 2 ani nu găsisem, prăşind internetul în cruciş şi-n curmeziş, lucrări recente de cercetare asupra autorului care a lansat Speranţa pe ocean? Ei, bine, în 2012, o editură ploieşteană dispărută de 3 ani publicase prima monografie Radu Tudoran: Între biografie şi destin. Pe baza tezei de doctorat a profesoarei câmpinene Cristina Gabriela Dinu, sub conducerea academicianului Eugen Simion. Lansarea cărţii, consfinţind debutul editorial al cercetătoarei, a avut loc, simbolic, la casa de cultură Geo Bogza, din localitate, sub moderarea lui Florin Dochia, principalul ferment cultural local. Eveniment editorial.
Înn acest timp, altă cercetătoare, Jeanina Simona Cacuci (Ion) lucra la propria teză de doctorat, sub conducerea profesorului Ion Simuţ, la Universitatea din Oradea: Universul prozei lui Radu Tudoran. Pe care o va susţine în 2015. Unele studii care au căpătat contur în decursul cercetărilor aferente au fost publicate separat: Perspective asupra feminităţii în opera lui Radu Tudoran (Journal of romanian literary studies, nr.4/2014). Mai sunt şi altele, din aceeaşi perioadă.
Apreciez atitudinea deschisă, cooperativă, a ambelor cercetătoare, odată descoperite (abia acum) faţă de neînsemnatele-mi căutări. Cercetătoarea orădeană şi-a focalizat demersul strict în zona literară. De altfel studiul publicat în anul precedent susţinerii tezei Dsale se circumscrie romanelor Flăcările, Maria şi marea şi Dunărea revărsată. Întrebarea de la care am pornit avea, vis-à-vis de subiectele Dlor, şanse minime spre nule de a-şi găsi un răspuns pe teritoriul lucrărilor respective. În capitolul dedicat romanului Toate pânzele sus din monografia citată există o refeire la o încercare a lui Radu Tudoran de a părăsi ţara cu un velier ancorat în portul Constanţa. Încercare ratată, în care au pierit 3 prieteni ai săi. El a scăpat de acuzaţia de spionaj graţie alibiului furnizat de alt prieten, medic. Episodul ar putea să fi jucat rolul de geneză a acţiunii romanului. Pe de altă parte, am găsit informaţia că în anii următori ar fi încercat să-şi construiască, în localitatea dunăreană unde fusese plasat, un velier mai mic, de 10-12 metri. Încercare nefinalizată. Valorificarea experienţelor şi a cunoştinţelor tehnice despre veliere ar fi fost o bună bază de plecare. La prima vedere, aceste amănunte ar exclude cunoaşterea cazului Popper. Dar, de fapt, episoadele relatate mai sus se află întro zonă independentă de cazul Popper. Ţinta călătoriei eroilor pe de o parte şi mijlocul de a ajunge acolo se articulează firesc. Tot ce putem conchide e că, dacă cumva răspunsul la întrebarea de la care am prnit ar fi pozitiv, dacă, adică, ar exista o dovadă că Radu Tudoran ştia de Julius Popper, această dovadă n-avea cum să fie întâlnită pe drumul urmat de cele două cercetătoare. Decât cu totul şi improbabil întâmplător.
Că abia această quasiimposibilitate face povestea mai fermecătoare, cu atât mai bine. Inclusiv pentru a-l contrazice pe André Gide…
Iar dacă e ca acest telegrafic remember e să aibă o concluzie, aceasta este: cele două cercetătoare, la care am ajuns abia acum, merita mulţumiri respectuoase şi toată aprecierea unui străvechi cititor al lui Radu Tudoran