DACĂ STALIN…

DACĂ STALIN…
Războiul a evoluat şi continuă să evolueze. De la bâtă şi piatră la cuţitele de cremene la sabie, suliţă, arc şi arbaletă, de la muschetă şi archebuză la mitralieră, de la ballista, catapultă şi focul grecesc la bombardă, tun şi obuzier, de la triremele lui Temistocle la portavioanele şi submarinele nucleare, dotate cu rachete balistice, de la scut şi armură la sistemele radar şi rachete interceptoare antirachetă.
De la războiul chimic la cel biologic, meteorologic, geofizic, de la cel economic la cel psihologic, de la cel mediatic la cel internautic.
Acesta din urmă e al prezentului. Campania electorală pentru al doilea mandat al actualului preşedinte American a fost prima de gen al cărei centru de greutate s-a mutat pe internet. Şi nu-s decât 3 ani de atunci. Iar orice campanie electorală, mai ales pentru funcţii de lider naţional, sunt forme de război civil. Declanşând skizofrenii naţionale. Mai puţin la state parlamentare, unde câmpul de luptă e mai difuz, mai mult la state cu lideri naţionali, cum sunt republicile prezidenţiale de pe bicontinentul American şi o mare parte din fostele colonii ale imperiului roşu, unde complexul voievodal are rădăcini istorice. USA e cazul emblematic al formei prezidenţiale, România e cazul emblematic al complexului voievodal, sau al tătucului. Stratificat în secolele când teritoriul unde se forma limba română fu unul din principalele coridoare de transit al marilor migraţii, urmate de dominaţia otomană, apoi, după doar cel mult 3 generaţii de independent, de dominaţia roşie, asiatoidă. Condiţiile geopolitice ar fi, din această perspectivă, genul proxim, pentru o comparaţie la fel de emblematică cu ethosul polonez, iar mentalul colectiv, bazat pe diferiţi factori, între care consecinţele marii schisme nu-s ultimele, ar defini diferenţa specifică.
Câmpul de desfăşurare internautică a celei mai recente campanii electorale americane a fost, în lipsa surselor unor posibile analize, poate mai difuză, în plan internautic. Peste 2 ani, cea mai recentă campanie prezidenţială din România s-a desfăşurat cu precădere în zona comunicaţională mai structurată a internetului, cu accent pe reţelele de socializare. Iar dintre acestea, prin simplă impresie, în lipsa unor cercetări sociologice, care, dacă s-or fi făcut poate nu s-au publicat, iar dacă s-or fi publicat, nu le cunoosc, aria maxima aparţine facebook. Cum propriul experiment de 3 ani, în care am cultivat această reţea de socializare, a cuprins întreaga campanie, am o bază consistentă de extrapolare şi de coroborare a informaţiei mediatice asupra acestei campanii.
Iar în ultimele săptămâni a ieşit la iveală mecanismul postacilor plătiţi cu bani negri rezultaţi din malversaţiuni financiare mafiotice ale blocului din jurul sistemului de putere consolidate în aceşti 10 ani. Care susţine modelul schiţat pe baza extrapolării experienţei personale.
Despre fenomenele de influenţă ale componentei propagandistice a sistemului de putere bicincinal, ca să zic aşa, am mai scris. Dar din perspective nu foarte integratoare. Şi e posibil să mai scriu. Când tabloul se va mai limpezi. Când reţeaua nervurilor va deveni mai vizibilă pe fondul fotografiei frunzei.
Dar ştirile despre postaci, malaxate în aluatul dinamic al evoluţiilor de sezon, deşi relevante pentru unul care s-a confruntat cu efectele propagandistice asupra unui larg segment mai mult sau mai puţin intelectual, n-au făcut decât să-mi sensibilizeze urechea de consumator de ştiri, pentru a pescui una despre un predictibil nivel de escaladare a campaniei de influenţă folosind mediul social internautic. A citi ziarele e o artă, spunea, cu mai bine de 40 de ani în urmă un foarte important prozator român.
În loc de a rezuma, sau a reformula ştirea, provenind de la The Guardialicaţie3in, citat de un website mediatic românesc, socot preferabil să inglobez integral textul în articolul de faţă. Nu pot oferi adresa ca atare, ca sursă. Dar cine e interest o poate regăsi. Fie căutând pe websitul publicaţiei beneficiare a unui premiu Pulitzer, fie căutând pe google dupăfragmente de text.
Sute de bloggeri ruși sunt plătiți de Moscova pentru a inunda internetul cu comentarii antioccidentale și pro-Kremlin, scrie joi publicația The Guardian, care publică mărturiile a doi astfel de informaticieni care au lucrat în cadrul unei structuri specializate.
Activitatea lor se desfășura la Sankt-Petersburg, într-o clădire de patru etaje pe care scria ‘Business centre’, în realitate sediul unei armate secrete de ‘troli’, adică informaticieni a căror misiune este să posteze pe forumurile, chaturile și rețelele de socializare din Rusia și străinătate, precum și în secțiunile de comentarii ale publicațiilor occidentale, în special idei ce pun într-o lumină favorabilă Kremlinul.
Cei doi informaticieni intervievați de The Guardian descriu un regim draconic în respectiva instituție, de exemplu ei primind amenzi dacă întârziau chiar și câteva minute sau dacă nu își atingeau targetul de postări, în timp ce salariul de circa 45.000 de ruble (790 de dolari) le-a fost plătit mereu neoficial, nefiind angajați cu forme legale, singurul document semnat fiind un angajament de confidențialitate. Ei nu aveau voie să dezvăluie niciunuia dintre prieteni cu ce se ocupă, iar pe rețelele de socializare unde activau foloseau doar pseudonime. Activitatea se desfășoară în grupuri de circa 20 de ‘troli’, iar fiecare grup este controlat de trei editori, care verificau postările și percepeau amenzi dacă acestea nu se conformau criteriilor ideologice sau erau făcute cu copy-paste.
Vizualizarea postărilor arată strategia urmărită. Astfel, postări despre subiecte diverse si fără tentă politică, precum ‘cele mai frumoase 20 de castele din Europa’ sau ‘indicii că nu te întâlnești cu fata potrivită’ sunt intercalate printre postări despre Ucraina ori care sugerează că liderul opoziției ruse, Alexei Navalnâi, este corupt. Instrucțiunile despre postările politice sunt date în fiecare dimineață, având denumirea de ‘sarcini tehnice’, în timp ce ‘postacii’ au deplina libertate să le aleagă pe cele apolitice.
Las orice comentarii la îndemâna cititorilor. Şi nu contează că aceştia sun un procent cu totul neglijabil din publicul lui The Guardian, care, la răndul acestuia, e neglijabil faţă de publicul ţintă al noii propagande roşii. Oricât de monstrous e Putin, dacă Stalin ar fi avut la îndemână un atare instrument de propaganda, care ar fi suclasat de departe sistemul de comandă al Kominternului, ar fi recuperat Alaska şi ar fi extins graniţa fazei de atunci a imperiului roşu de la Atlantic la Pacific.