DE LA POEZIA MINIMALISTĂ LA HAIKU. LIBER.

Florin Golban se află, cu placheta Hotel de cinci stele (Editura Pim, Iaşi, 2019), la al treilea volum de poezie. După Pe umărul stâng (2016) şi Instagram (2017), ambele produse de editura Coresi. Membru activ al Cercului Literar de la Cluj şi contributor la antologiile (poezie şi proză) produse în coordonarea acestuia de editura Colorama (2018). A publicat intensiv în medii literare tiparite şi online, internaţionale. Printre care volumul colectiv al grupului Rokukai Numarând cocorii (aceeaşi editură Pim, 2017), Antologia poetică a Cenaclului Poetic Schenk (Editura dionysos, 2018).

Această recentă plachetă nu apare din senin. Implicarea poetului în mişcarea românească ce cultivă poezia japoneză a fost şi este sincronă cu întreaga sa activitate literară. Face parte din echipa care organizează concursul săptămânal Romanian haiku şi continuă publicarea celor zece volume anuale anterioare cu o nouă serie inaugurată de Prispa cu greieri.

Nu am contacte, dincolo de cele sporadice, cu mişcarea românească de cultivare a poeziei japoneze. Am avut şansa de a întâlni volumul Pe calea răsăritului, al lui Vasi Cojocaru Vulcan (vezi Sedus de poezie. Editura Neima, cluj, 2019). Poet participant, precum Florin Golban, la proiecte similare. Un adevărat compendiu ilustrativ al subspeciilor de poezie japoneză în formă fixă. Florin Golban ne oferă o colecţie de haiku liber. Care-i materializează sensibilitatea şi cred că-l exprimă mai plenar decât poeziile din volumele anterioare. Formula haiku liber îi permite asociaţii îndrăzneţe, de efect paradoxal:

Sfârşitul zilei –

Cântecul cucului

Scutură păpădia.

Pe acelaşi ton, o imagine impresionantă, evocatoare:

Cireş înflorit –

Doar vântul mişcă

Umbra vrabiei.

Dar farmecul poeziei lui Florin Golban vine şi din surpriză. După iteme cu parfum de pastel, brusc o imagine urbană:

Vânt de prmăvară –

Vizavi

Deschis la non Stop.

Aproape imediat, accente de actualitate:

Hoinărind pe facebook –

Floarea de cireş

Într-o altă fereastră.

Poetul ilustrează un spirit de observaţie ascuţit, punând în valoare amănuntul banal. Decupat cu fineţe din peisaj. Surprinde esenţa tabloului traversat în goana sugerată a motocicletei. Valorificând ambiguitatea plastică:

Safari –

Soarele-n amurg

Traversând zebra.

Aceeaşi ambiguitate, izvorâtă din duble semnificaţii, dau chiar titluri de capitole sui generis:

Lângă stână –

Zvârlită-n păşune

Traista ciobanului.

Saltul de imagine, ducând la extrem efectul de surprindere al celui de-al treilea vers la haiku clasiv, atinge un maxim la:

Concert urban –

Printre claxoane

Cântecul mierlei.

Acest poem mi s-a părut cel mai reprezentativ pentru stilul poetului. Totodată cel mai consistent. Impresie care trebuie luată sub beneficiu de inventar. Luaţi 10 cronici ale aceluiaşi volum de poezii. Scrise de 10 condeie diferite. Seturile de citări vor diferi. Ba chiar suma lor va acoperi o arie relativ importantă a volumului. Nimic mai firesc. Lectura e o interfaţă între 2 sensibilităţi. Care naşte o constelaţie de rezonanţe punctuale. Pe cale de consecinţă nu văd nimic mai firesc decât ca citările telegraficei posfeţe datorate coordonatorului colectiei, Cornel Traian Atanasiu.

Totuşi majoritatea poemelor valorifică natura. Cântecul cucului, legănâng barca, în căuşul palmei, amiază de vară, şcoala de vară, alungită-n hamac – o serie de microcapitole, de microcolecţii de câte o pagină, fac tranzitia spre partea a doua a colecţiei.

După furtună –

Atâtde ciopârţită

Umbra nucului.

Un poem original, surprinzător. Iar surpriza e marcă înregistrată pentru autor. Poemele adunate sub acest titlu de capitol ar merita citate toate. Aleg două. De cristal:

Cântecul cucului –

Sugrumat

În gâtul clepsidrei.

Câmpia-n amurg –

Umbra unui cocor

Însoţind caii.

Ochiul sensibil al autorului surprinde tablouri telegrafic-rezonant-impresioniste.

Un alt specific, mai rar cultivat, dar cu efect irezistibil, deja întâlnit până acum, dar aici cu efect exploziv, se bazează pe dubla semnificaţie. Prozaică directă, simultan argotică:

Târziu de toamnă –

Nepotul dogarului

Spală putina.

Sensul propriu al ultimului vers e la limita banalului. Dar sensul figurat aruncă brusc o lumină epică. Fâlfâitul unei aripi de cortină dezvăluie fulgurant o poveste. Dubla semnificaţie face din poem o bijuterie.

Fiinţele care compun tablourile din natură (cocori, cai veveriţe chiar) au cu toatele putere de evocare poetică. Şi conferă, astfel, tabloului, valoare picturală sugerată.

Spre sfârşit vine şi integrarea titlului într-un tablou rezumativ:

Hotel de cinci stele

mi-agăţhamacul

între salcâmi.

Poem care posedă valoarea semnăturii auctoriale. Dacă nu chiar inserarea portretului unui pictor în propriul tablou.

Una peste alta, ansamblul e un castel rafinat, cu o arhitectură accentuat personală.